AS Roma și-a inaugurat terenul de peste 120.000 de euro cu o înfrângere

19 Apr. 2010, 13:05 Ligi județene

Meci spectaculos, atmosferă frumoasă, peste 500 de spectatori și
un teren de joc mai bun decât multe din liga a II-a. Acestea au
fost coordonatele derbyului AS Roma -€“ FC Vorona, încheiat cu
scorul de 2-0 pentru oaspeții. Înainte de startul partidei,
invitații de onoare au răspuns la câteva întrebări puse de
prezentatorul știrilor de la Tele M, Sorin Andronache, după care
Gică Tăbultoc, Adrian Zaharia și Constantin Humelnicu au tăiat
panglica. Apoi, jucătorii și spectatorii prezenți la meci au ținut
un moment de reculegere pentru tragedia din Polonia.

Prima repriza a fost dominată de AS Roma care a marcat și un gol
în min 5, dar a fost anulat greșit de centralul partidei. În
minutul 12, Răzvan Cărăbuș a scăpat singur spre poarta lui Alexoae,
dar portarul voronean a apărat incredibil. Repriza secundă a
aparținut echipei FC Vorona care a reușit să marcheze de două ori,
romanii având doar o ocazie mai importantă prin Vasilachi, care a
luat la țintă transversala din lovitură de la 16 m.

Alin Bejan, antrenorul secund de la FC Botoșani, a deschis
scorul în minutul 67, atunci când a profitat de o eroare a
fundașului Gabriel Luca, după care l-a driblat pe Listaru și a
înscris cu poarta goală. Peste numai câteva minute, același Bejan a
scăpat singur spre poartă, însă a fost oprit prin fault de Luca,
acesta încasând cartonașul roșu pentru fault ca ultim apărător. În
minutul 77, Bejan a executat o lovitură liberă de la 17 m lângă
bara din stânga, goalkeeperul echipei AS Roma a fost pe fază și a
respins miraculos, însă mingea ajunge la Andrieș care a marcat
golul doi al oaspeților. Până la final și FC Vorona a rămas fără un
om pe teren, jucătorul eliminat și în partidă tur, Vieru, văzând al
doilea galben și implicit pe cel roșu.

„Cei de la Roma au
făcut un teren foarte bun acolo și îi felicit pentru asta. Îmi
doresc ca toate echipele din campionatul județean să ia exemplu și
să își facă terenuri așa cum sunt la Vorona și la Roma. Cât
privește meciul, a fost unul frumos. Mă bucur pentru victoria
echipei Vorona. Băieții vor să câștige campionatul și să meargă la
baraj. Nu se pune problema să evolueze în liga a III-a pentru că
trebuie cel puțin 300.000-400.000 de lei”
, a
declarat Cornel Șfaițer, presedinte FC Botoșani.

„Chiar dacă am
pierdut astăzi și în suflet e ceva tristețe, sunt mulțumit că am
realizat alte lucruri mult mai importante. În primul rând această
bază sportivă, care atunci când m-am apucat nu credeam că va fi
atât de greu de realizat. În al doilea rând, mă bucură faptul că a
fost foarte multă lume la meci, iar în al treilea rând sunt fericit
că am văzut un joc de fotbal foarte frumos. Cu ocazii la ambele
porți, fără intrări criminale, fără bătăi și alte chestii care se
mai întâmplă în Liga a IV-a”
, a mărturisit
Gica Tăbultoc, președinte AS Roma.

„Sunt mândru în
primul rând de ceea ce s-a realizat la Roma. Nu credeam că după 35
de ani va fi așa ceva aici. Sunt mândru că fostul meu jucător a
realizat un așa teren. Chiar dacă am pierdut astăzi, îi felicit pe
jucători și îmi doresc să văd și pe AS Roma în Liga a II-a, așa cum
sunt Brănești, Stejaru, niște echipe sătești”
,
a spus fostul antrenor al echipei AS Roma din anii ’75, Adrian
Zaharia

ETAPA A XVII-A

Prosport Vf. Câmpului – Unirea Săveni 3-2
AS Roma – FC Vorona 0-2
Rapid Ungureni – CS Darabani 1-1
FCM Dorohoi – Bucovina Rogojești 4-2
AS Bucecea – FC Păltiniș 0-3
Avântul Albești – Voința Șendriceni 6-2
NordStar Pomârla – Luceafărul Mihai Eminescu – amânat la
solicitarea echipelor

CLASAMENT

1. Luceafărul 39p
2. FC Vorona 39p
3. AS Roma 37p
4. FC Păltiniș 36p
5. FCM Dorohoi 35p
6. CS Darabani 29p
7. AS Bucecea 19p
8. NordStar Pomârla 17p
9. Prosport Vf.Câmpului 17p
10. Bucovina Rogojești 16p
11. Avântul Albești 15p
12. Voința Șendriceni 14p
13. Unirea Săveni 13p
14. Rapid Ungureni 11p

Articol și foto Ionuț
TĂ‚BULTOC
Mai multe imagini pe ASRoma.ro

19 Apr. 2010, 13:05 Ligi județene
Pe aceeași temă