Măsuri concrete în urma incidentelor de la Bălțești

09 Apr. 2010, 14:04 Ligi județene
Măsuri concrete în urma** incidentelor de la Bălțești

Joi după amiaza, la sediul
Asociației Județene de Fotbal (AJF) Prahova, a avut loc o nouă
ședință a Comisiei de Disciplină din cadrul forului mai sus
menționat, pe masa de lucru a oficialilor forului fotbalistic
județean aflându-se și incidentele de la Bălțești, petrecute în
Vinerea Mare.

Atunci, la partida dintre Voința
Bălțești și CSO Plopeni, arbitrul Mihai Amorăriței a fost lovit de
jucătorul gazdelor George Stăncioacă și secundul echipei locale
Sorin Buzilă, iar în urma acestor incidente meciul a fost întrerupt
în minutul 82, scorul de 2-1 pentru vizitatori.

Analizând cele petrecute,
diriguitorii forului fotbalistic județean au decis excluderea din
viața sportivă a agresorilor lui Amorăriței și amendarea lor cu
câte 1000 de lei fiecare, pierderea meciului de către echipa gazdă
la masa verde (scor: 0-3), ridicarea dreptului de a organiza două
jocuri pe teren propriu și o penalitate financiară de 1500 lei.
După câte se pare, oficialii formației recalcitrante doresc să
depună un memoriu la Comisia de Apel, dar rămâne de văzut dacă
această acțiune va avea și finalitate

Așadar, AJF Prahova a tăiat în
carne vie în urma incidentelor de la Bălțești, acolo unde niște
huligani au confundat fotbalul cu boxul.

Articol scris de Cristi
DAMIAN

09 Apr. 2010, 14:04 Ligi județene
Pe aceeași temă