Fiecare meci în care evoluează echipa de fotbal Petrolul
Ploiești pare că se termină la egalitate. Nu este o glumă, ci o
statistică îngrijorătoare. După meciul pe care fotbaliștii
antrenați de Vivi Răchită l-au disputat la Botoșani, în etapa a
22-a din Liga a II-a, Petrolul Ploiești a reușit să mai stabilească
un record. Acela de a încheia la egalitate jumătate dintre
meciurile jucate în campionat. Nu mai puțin de 11 remize a
înregistrat Petrolul în acest sezon, fiind, de departe, echipa din
seria I cu cele mai multe astfel de rezultate.
La Botoșani, ploieștenii (fără Chiriță, Cosic și Neagoie) au
fost conduși cu 1-0 la pauză, după golul marcat de Geamăn, în
minutul 43, dar au revenit în partea secundă și au egalat în
minutul 80, grație reușitei lui Oprița. Mai mult, în finalul
partidei, Budescu și Cataramă puteau să marcheze și să „spargă”
blestemul meciurilor egale, dar au ratat din poziții
favorabile.
Singurul aspect pozitiv, în urma acestui meci, este acela că
echipa antrenată de Vivi Răchită și-a prelungit seria de
invincibilitate, ploieștenii fiind neînvinși din luna octombrie a
anului trecut.
După meciurile etapei a 22-a, Petrolul se află pe poziția a
șasea în clasament, la 6 puncte distanță de locul al doilea, cel
care asigură promovarea în Liga I.
Din fericire pentru ploieșteni, în runda viitoare, Petrolul nu
mai poate înregistra un nou rezultat de egalitate pentru că
adversara pe care trebuia să o înfrunte, Cetatea Suceava, s-a
retras din campionat, astfel încât Petrolul va câștiga cu 3-0 la
masa verde.
Pentru că nu vor avea programat meci oficial la finele acestei
săptămâni, petroliștii vor disputa o partidă de verificare, pe
teren propriu, cu CSM Râmnicu Vâlcea.
Sursa: ziarulprahova.ro