Când fotbalul se naște din pasiune

Victor Astafei sau Victoraș, cum îl
alintă prietenii și coechipierii, iese din tiparele fotbalistului
obișnuit. Modest, atras de filozofie și atent la tot ce îl
înconjoară atacantul Arieșului trece printr-o perioadă fastă a
carierei. Dubla din meciul cu FC Bihor a venit să confirme ceea ce
apropiații săi știau deja: că dispune de un talent care dacă e
fructificat așa cum trebuie poate să devină unul din fotbaliștii de
viitor ai naționalei.

Pe locul doi în topul marcatorilor
din Seria de Vest cu opt reușite, Astafei nu se consideră un
golgeter și susține că meritul e al întregii echipe.

Dar fotbalul nu e singura pasiune a
tânărului atacant de 22 ani. De câteva luni Astafei și-a făcut
un
blog pe wordpress unde își publică cele mai noi idei și gânduri
pe care le are. Printre acele rânduri am descoperit un fotbalist pe
cale de dispariție într-un sistem în care majoritatea jucătorilor
sunt atrași de monden și uită de propriile lor valori și idealuri
odată ce au ajuns în atenția mass-mediei. Un jucător care știe să
aprecieze fiecare moment al vieții și să se bucure de tot ceea ce
îl înconjoară.

O discuție cu Astafei curge lin și
cele două ore trec fără să îți dai seama. Atacantul Arieșului a
vorbit despre cele două pasiuni ale sale: bloggingul și fotbalul, a
depănat amintiri din cariera sa și a caracterizat situația de la
Rapid, echipă al cărei fan este și speră să ajungă într-o zi. Iar
printre rânduri se așterne optimismul și ambiția de a da mai mult
și de a ajunge cât mai sus.

Cum ți-a venit ideea
unui blog?
Eu scriam de mai înainte. În ultimul timp peste tot auzeam despre
bloguri și am început să le citesc. Mai întâi Banciu, Badea si apoi
bloguri ale unor necunoscuți. Când un prieten de-al meu, fiind la
facultate la jurnalism la București, mi-a arătat cum pot să îmi
creez un blog am început și eu să public.

Pentru majoritatea
fotbaliștilor literatura și scrisul nu e chiar un hobby. Însă văd
că ție îți place mult ceea ce faci. Cum reușești să le îmbini pe
amândouă?
Nu cred că este greu să le îmbini pe amândouă, mai ales dacă îți
place ceea ce faci. Cred că am destul timp să îmi scriu gândurile
în atâtea cantonamente și drumuri cu autocarul. Sincer, tot timpul
mi-a plăcut la școală să filozofez orice text, să răspund la
întrebări folosindu-mă de cuvintele mele, nu să învăț pe de rost,
deși nu am primit notele pe măsură. Poate am greșit, dar eu cred că
mai mult contează să învățăm noi singuri să ne exprimăm.

„Nu îmi place să
pierd”

Pasiunea pe care o pui
în scris se reflectă și în stilul de joc?
Eu cred că fiecare emoție are în balanță o altă emoție contrară.
Pot să scriu ceva cu pasiune când mă gândesc la lucruri frumoase și
care mă mișcă zi de zi, iar în momentul în care intru pe teren
toate emoțiile alea devin constructive și determinante pentru a fi
cât mai bun. Deși de multe ori dau dovadă de exces de zel.

În ce situații dai
dovadă de exces de zel?
Nu îmi place să pierd, iar când văd neputința echipei mele și a
mea, bineînțeles, alerg de multe ori fără rost și nici intrările
mele la adversar nu sunt tocmai prietenoase.

Cât timp acorzi
bloggingului și care au fost cele mai ciudate locuri din care ai
scris?
Pentru a scrie pe blog am tot timpul. Nu cred că este moment când
nu mă gândesc ce să mai scriu. Dar sunt și zile sau săptămâni când
nu postez nimic. Nu are rost să scriu când nu am ceva în cap care
să îmi placă și mie. Când am ispirație îmi scot telefonul și îmi
notez câteva idei, iar dacă am timp scriu un articol întreg. Foarte
multe articole le-am scris pe autocar, în deplasări. Nu odată am
mers cu mașina spre antrenament, m-am oprit să scriu ceva, după ce
mi-a zburat gândul în altă parte și stăteam cu mașina parcată
câteva minute undeva, nici eu nu știu unde, și scriam.

Și nu întârziai la
antrenamente?
Păi am început și eu să pornesc mai repede de acasă. Dar nu am
întârziat niciodată, am ajus doar foarte grăbit.

Observ din postările
tale că tocmai fotbalul e subiectul ocolit.
Eu cred că în multe postări ale mele nu lipsește fotbalul și cum
trebuie să fi să ai succes în ceea ce faci. Chiar dacă nu e
specificat, fiecare vede altfel lucrurile.

„La juniori se comit
multe nedreptăți”

Cum ai început fotbalul
și care au fost primii tăi pași spre acest
sport?
Fratele meu a început să joace fotbal în Târgu Mureș la un club
privat, între blocuri, în cartier la noi, cu pretenii lui. Fratele
meu e cel pe care îl admiram și îl admir și acuma și încercam să îl
imit. Deși eram prea mic pentru grupa lui de copii și altă grupă
mai mică nu exista, s-a rugat mama de antrenor să mă lase și pe
mine să îi încurc pe copii de acolo cu mingea.

Tu ai continuat să joci
și ai ajuns la Trans Sil Târgu Mures…
Da, am continuat să joc, deși nu cred că cineva îmi dădea vreo
șansă să ajung măcar în liga a treia. Au fost multe lucruri care nu
ar trebui să se întâmple la grupele de copii, multe nedreptăți și
multe nepotisme. Din cauza asta fratele meu, care era mult mai
talentat, a renunțat la fotbal. Eu nu am renunțat și în momentul în
care trebuia să trec la o echipă mare ca junior, am fost lăsat
deoparte de Trans Sil și am plecat la o altă divizionară C, Unirea
Ungheni. Am jucat acolo an de an chiar și după juniorat, după care
am venit înapoi la Trans Sil. Cred că a fost mai bine așa.

Cum a fost revenirea la
Târgu Mureș?
Eu am fost printre puținii jucători care a avut norocul și șansa să
fie păstrat la echipă pentru liga a doua. Eram fericit pentru asta,
deși cu timpul tot mai mult vroiam. Am vrut să debutez în liga a
doua, am debutat cu gol. Vroiam să ajung să joc un meci titular, am
reușit și asta. Până la urmă am ajuns să joc peste zece meciuri și
să înscriu câteva goluri pe care nu o să le uit niciodată. A fost
frumos la FCM și sunt foarte trist că nu am avut și eu loc printre
colegi mei de acolo. Sper să promoveze, merităm noi,
târgumureșenii, echipă de liga 1.

Printre golurile
marcate pentru FCM se numără și reușita din meciul cu Dinamo, deși
l-ai avut adversar chiar pe Julio Cesar, fostul jucător al lui Real
Madrid.
A fost ceva frumos, e păcat că nu am câștigat. Nu vreau să spun
nimic de arbitraj, dar e păcat. Golul s-a născut din stilul meu de
a nu renunța la minge. Cred că nici Cesar, nici Dolha nu se
așteptau să mai iasă ceva din acea fază. S-a petrecut foarte repede
totul: am înscris, nebunie, gălăgie, bucurie, emoții multe. După ce
s-a fluierat să reînceapă jocul am realizat că am marcat și vroiam
să mai dau vreo două goluri pentru că am văzut că se poate.

„Nu vreau termenul de
golgeter”

În
toamnă ai ajuns la Arieșul. Tudorache te-a vrut neapărat la echipă
și nu s-a înșelat în privința ta.
A fost ceva de moment, ceva ce am simțit că trebuie să fac. Era
ultima zi de transferuri, iar cum în wekeendul precedent nu am
prins lotul la FCM m-am decis să plec. M-a sunat la club și a venit
telefonul domnului Tudorache. Am zis „da” fără să mă gândesc prea
mult. Vroiam prea mult să joc ca să refuz.

Ești golgeter la
Arieșul, ai înscris o dublă cu FC Bihor și traversezi probabil una
din cele mai frumoase perioade. Cum te simți în acest moment ca
fotbalist?
Nu cred că au fost momente când la începutul unui meci, la orice
echipă aș juca, să nu mă simt bine. La Arieșul m-am integrat foarte
repede în grup și nu cred că e greu să fac lucrul asta la ce colegi
am aici. Nu vreau termenul de golgeter, nu există așa ceva.
Fotbalul e joc de echipă, că doar nu scrie numele meu în locul
echipei. La Bihor a fost păcat că nu am câștigat. Mă bucur pentru
goluri, dar sunt sigur că oricine ar fi fost în locul meu înscria.
Azi marchează unul, mâine altul, e simplu.

Cum e să lucrezi cu
Marin Tudorache?
E un antrenor tânăr care iubește ceea ce face și, exact ca și mine,
ar da bani de la el ca să ajungă acolo unde vrea. E ușor să lucrezi
cu un antrenor care e deschis la orice idee care ar putea să ajute
echipa. Un om flexibil, dar calculat la ce înseamnă disciplina și
organizarea. Sper să ajung să lucrăm și la o echipă de liga 1.

Cu ce antrenori ți-a
mai plăcut să lucrezi?
Cu toți antrenorii mi-a plăcut să lucrez pentru că de la fiecare
înveți câte ceva. Mi-a plăcut să lucrez cu toți, în special cu
domni Relu’ Stoica, Lucian Popa și Marin Tudorache. Ei sunt cei
care au crezut în mine.

Cât de mult contează
încrederea din partea unui antrenor pentru un
fotbalist?
Contează foarte mult pentru că prinzi și tu la rândul tău încredere
în forțele tale. Când cineva îți dă încrederea înseamnă că acel om
indirect, zi de zi, îți face un compliment pentru felul în care
ești ca fotbalist și ca om.

Crezi că sezonul
următor vei evolua cu Târgu Mureș în liga 1 sau rămâi la
Arieșul?
Nu am cum să rămân la Arieșul pentru că împrumutul meu se termină
în vară. Sunt iubit la Târgu Mureș și colegii mă așteptă înapoi.
Dacă va fi nevoie de mine, voi juca cu inima la Târgu Mureș. Dacă
nu, nu exclud Arieșul pentru că și aici e ca o a doua familie
pentru mine. Mai mult aș vrea să ajung mai sus, pentru că acuma e
momentul și știu că pot mai mult.

„Rapidul are nevoie
de un antrenor tânăr”

Am înțeles că ești
rapidist. Cum ți se pare situația de acum de la
echipă?
Da, țin cu Rapid. Îmi place mult cum joacă Rapidul sau, mai bine
zis, cum au jucat. Pot să bată pe oricine, dar pot să și piardă
când îți e lumea mai dragă. Giuleștiul trece printr-o perioadă
nefastă, dar mai bine acuma și să își revină pe sfârșit pentru că
orice echipă are o cădere și sunt sigur că își va reveni pe sfârșit
și va fi bine.

Ai accepta să joci
pentru Rapid în condițiile care sunt acum la
echipă?
Nici nu se pune problema să nu accept așa ceva. Sunt obișnuit și cu
greul și cu binele. Ar fi multe motive care să ma facă să joc bine
pentru Rapid.

Ce antrenor crezi că
s-ar potrivi la Rapid?
Un antrenor care știe să își facă lotul așa cu trebuie și care să
aibă grijă să nu fie probleme de nici un fel. Cineva care
întrunește bine tinerețea cu experiența. Cu siguranță un antrenor
tânăr din noul val, să fie o față nouă.

Profil
Data nașterii: 6.07.1987
Înălțime: 1.75 m
Greutate: 67 Kg
Post: atacant
A mai jucat la: Olimpia Târgu Mureș, Unirea
Ungheni, Transil Târgu Mureș, FCM Târgu Mureș, Arieșul Turda

Material realizat de Bogdan
Andrei FECHITĂ‚