Astăzi, pe site-ul oficial al clubului Fortuna Covaci a apărut o
știre conform căreia echipa timișeană va disputa un meci amical
împotriva campioanei Germaniei, Bayer München. Pare greu de crezut
că echipa din Ligă a II-a va reuși să aducă în România titrata
echipă, ba chiar mai mult, meciul ar urma să se joace la Covaci,
acolo unde oficialii Fortunei vor să inaugureze și instalația de
nopturnă. Cum astăzi suntem în data de 1 aprilie, recunoscută ca
ziua păcălelilor, rămâne de văzut dacă informația este adevărată
sau o simplă glumă din partea conducătorilor „dacilor liberi.” Iată
stirea apărută pe site-ul oficial:
„Cel mai puternic și mai celebru club al Germaniei, Bayer
München, a confirmat astăzi, prin vocea vicepreședintelui executiv
Karl Hopfner că va veni, în vară (la sfârșit de iulie sau început
de august), la Covaci, pentru un amical cu Fortuna!!! Cu prilejul
acestui meci se va inaugura instalația de nocturnă a stadionului
„Dacilor liberi”.
Pare incredibil, dar cum s-a ajuns, totuși, aici? Discuțiile
durează de mai multe luni, ajutorul decisiv venind din partea lui
Johann Frombach și a unei asociații culturale româno-germane.
Johann Frombach e descedentul unei familii de șvabi, plecați din
Covaci și stabiliți în Germania după cel de-Al Doilea Război
Mondial, și deține o funcție importantă în compania T-Home. Această
firmă, una germană de telefonie, este chiar sponsorul principal al
Bayer-ului și s-a angajat să plătească integral costurile legate de
deplasarea clubului din München la Covaci.
Marți seara, Bayer a învins cu 2-1, acasă, pe Manchester United, în
prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Bavarezii au obținut ultima dată titlul Germaniei în 2008 (când au
cucerit și cupa națională). În acest moment, după 28 etape, Bayer
se află pe locul 2 în campionat, la două puncte în spatele
liderului.”