UTA respiră greu din cauza plăților urgente

22 Mar. 2010, 13:38 Campionat
UTA respiră greu din cauza** plăților urgente

UTA are de efectuat o serie de
plăți în cursul acestei săptămâni, toate importante. Pe moment,
gruparea arădeană datorează jucătorilor o parte din salariile
aferente lunii ianuarie și salariul pentru februarie, intenția
conducerii fiind ca în această săptămână se rezolve resturile de
plată pentru ianuarie.

De asemenea, până la mijlocul
săptămânii trebuie găsită o soluție pentru respectarea înțelegerii
cu Florin Dan. În baza unui nou acord, jucătorul trebuia deja să
intre în posesia a 15,000 de euro, dar clubul arădean n-a dispus de
această sumă, la mijlocul săptămânii trecute, când trebuia să facă
plata.

Apoi, ar mai urma două rate, în
valoare totală de 8,000 de euro, până la finalul sezonului, însă
cei 15,000 trebuie trimiși jucătorului până miercuri, altfel UTA
riscă neprogramarea în meciul cu Fortuna Covaci.

„Lui Florin Dan trebuia
să-i plătim miercurea trecută 15,000 de euro, dar nu am avut. Ne
străduim să achităm acești bani, să nu avem parte de complicații.
Eforturile sunt mari, dar facem tot posibilul”
, a
declarat președintele UTA-ei, Giovanni Catanzariti.

În fine, până în 31 martie, Bătrâna
Doamnă trebuie să-și achite toate datoriile către bugetul de stat
și cel local, atât pentru a putea să beneficieze de finanțări din
partea CJA și CLM, cât și pentru a nu avea probleme în obținerea
licenței pentru Liga I, în cazul unei eventuale promovări.
„Stăm destul de bine cu plata sumelor către stat. Mai
avem destul de puțin, s-a recuperat mult din suma
datorată”
, a completat Giovanni Catanzariti.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

22 Mar. 2010, 13:38 Campionat
Pe aceeași temă