Părăsiți de șansă și neinspirați la finalizare jucătorii lui CFR
Simeria au pierdut primul meci pe teren propriu în acest sezon după
14 etape fără înfrângere, scor 0-1, cu ACU Arad. Oaspeții au
înscris golul victoriei cu cinci minute înainte de final din unica
ocazie pe care și-au creat-o.
În fața unei apărări ermetice feroviarii au presat în continuu
însă în prima repriză au găsit cu greu drumul spre poarta lui Rusu
care a reținut fără probleme șutul slab al lui Vișan (minutul 12),
nu a avut nicio emoție când Buta a trimis cu capul mingea pe lângă
poartă (35) și a fost salvat de fanionul ridicat de asistenta Andra
Vescan care a semnalizat offside atunci când Găceanu i-a întins
plasa porții (43).
Ocaziile s-au răzbunat
După pauză golgheterul Simeriei, Daniel Dăscălescu a trimis de
două ori mingea peste poartă din lovituri libere transformate ca la
rugby (47, 54). Urcat în careul advers fundașul Lazăr a avut golul
pe frunte însă s-a opus Lintaru care a respins mingea de pe linia
porți (72). Șutul-centrare expediat de Roiu de la 30 de metri a
fost respinsă de Rusu de sub bara transversală cu prețul unei
accidentări care l-a scos din joc (80). Fază după care oaspeții au
dat lovitura de grație la capătul unui contraatac fulger: din
propriul careu arădeanul Bilia a respins mingea până la centrul
terenului la Bota care la rândul său la găsit cu o pasă pe Șandru
care după o cursă de 40 de metri cu Vișan și Făgărășanu în spate a
pătruns în suprafața de pedeapsă și a trimis mingea pe lângă Iancău
(85) și toate punctele la Arad.
183
de zile trecuseră de la ultimul eșec suferit de
CFR Simeria în campionat, scor 1-3, la CS Ineu în 18 septembrie
2009 în etapa a V-a.
CFR Simeria 0 (0)
ACU Arad 1 (0)
A marcat: Șandru ’85
Simeria: Iancău – Vârtan, Zaha, Buta, Lazăr, –
Șoit (’76 Făgărășanu), Găceanu, Vișan (’90 Goronea), Asoltanei (’57
Roiu) – Chelariu, D. Dăscălescu (’74 Neamț). Antrenor: Mirel
Biriș.
ACU Arad: Rusu (’82 Burtic) – Bilia, Nicolau,
Aldea, Lupu – Miculescu, Lintaru, Petrescu (’58 Șandru), Ciubăncan
(’46 Bota) – Dochița (’68 Jivan), Bârsan. Antrenor: Costel
Bogoșel
Arbitru: Sorin Mocan – 7 (Turda). Asistenți: Radu Herția – 7
(Câmpia Turzii) și Andra Vescan – 7 (Cluj-Napoca).
Stadion: „CFR”. Spectatori: 400.
Cronică de Sami Tamaș
Foto: Cristi Vatavu