Vremea rea a făcut ca oficialii Comitetului Executiv din cadrul
Federației Române de Fotbal să amâne toate meciurile de la
nivelurile Ligii a II-a și a III-a. În aceste condiții, colegele de
serie și eșalon, Chimia Brazi și Petrolul Teleajen Ploiești, au
disputat un joc de verificare, pe terenul din comuna Brazi.
De fapt, numai meci de fotbal nu a fost, combatanții celor două
echipe fiind mai preocupați să-și țină echilibrul, decât să-și
etaleze calitățile de fotbaliști. Chiar și așa, Chimia Brazi, s-a
impus cu scorul de 3-1, după ce la capătul primelor 45 de minute
„chimiștii” conduceau cu 1-0.
Nici nu începuseră bine partida, că atacantul Chimiei, Valentin
Lazăr, a profitat de o eroare în defensiva gazdelor și a înscris
din apropiere, după ce l-a evitat pe Malescu. Era doar minutul 3 al
întâlnirii arbitrate de Ionuț Neagu, cel care la acest joc nu a
avut asistenți. După acest gol, partida s-a echilibrat, dar până la
ultimul fluier al primei reprize niciuna dintre combatante nu a mai
izbutit să înscrie.
După pauză, cei doi tehnicieni au operat mai multe schimbări în
garnitura de start, totodată fiind marcate trei goluri. Mai întâi
„chimistii” au izbutit să puncteze de două ori, prin Fl. Dumitru,
în timp ce Teleajenul a marcat golul de onoare prin juniorul
Vulpe.
Una peste alta, a fost un joc-test util pentru ambele
combatante, chiar dacă s-a desfășurat pe un teren dificil,
acoperit, în totalitate, cu zăpadă.
Încă
un străin la Teleajen
Copiind modelul echipelor mari din campionatul intern, oficialii
echipei Petrolul Teleajen Ploiești au reușit să mai coopteze un
jucător străin. Astfel, în amicalul cu gruparea Chimia Brazi a
debutat și portarul Dan Pânzaru, jucător originar din Republica
Moldova și care, de-a lungul carierei sale, a mai jucat pe la CSM
Ploiești (actuala Astra Ploiești), Arieșul Turda sau Steaua
București II. Pânzaru este al doilea jucător din lotul trupei
Teleajenului, după americanul Cody De Grood, fotbalist care în
această iarnă a fost aproape să semneze un contract cu divizionara
secundă Dunărea Giurgiu.
CHIMIA BRAZI –
PETROLUL TELEAJEN PLOIESTI 3-1 (1-0)
Stadion: „Brazi-sat”. Au marcat: Lazar, Fl.
Dumitru (2) / Vulpe
CHIMIA: Gheorghe –
Tache, Toporan, Ciobanu, Irimescu – Baroian, Butufei, Stana, Cotan
– Lazar, Vlad. Au mai evoluat: Petre, Sandu – Gatu, Dinu, Nastase,
Arnautu, Fl. Dumitru, Ghita, Minciuna. Antrenor: Eusebiu
Tudor.
TELEAJEN: Malescu
– Badicu, Stoica, Ionescu, Safta, Petrescu – Costache, De Grood,
Fl. Gheorghe, Robicek – Munteanu. Au mai jucat: Dumitrescu, Panzaru
– Vulpe, State, Cernea, Docea, Georgescu, Dan Constantin. Antrenor:
Valentin Sinescu.
A arbitrat: Ionut Neagu (Poienarii Apostoli).
Sursa: ziarulprahova.ro