Ionuț Popa, nemulțumit și incomodat de întreruperile campionatului

09 Mar. 2010, 11:33 Campionat
Ionuț Popa,** nemulțumit și incomodat de întreruperile campionatului

Ionuț Popa și-a exprimat nemulțumirea vizavi de faptul că
întrecerea seriei Vest din Liga a II-a va fi întreruptă deseori din
cauza echipelor care s-au retras din campionat.

„În aceste condiții ne va fi greu să jucăm la
nivelul pe care-l dorim sau măcar să ne îndreptăm spre el. Nu este
deloc normal să jucăm o etapă și apoi să așteptăm două săptămâni
până la următorul meci. Nu ne convine sub nici o formă așa ceva, e
împotriva fotbalului, nu se poate menține și ridica forma sportivă.
Fiecare echipă are nevoie de câteva meciuri oficiale pentru a se
îndrepta spre un vârf de formă, sunt multe aspecte de ordin tactic
care se lucrează și ajustează din mers, iar în condițiile unor
jocuri amicale nu se pot realiza. Federația vrea să ajute cluburile
care se confruntă cu probleme, dar mai mult ne
încurcă”
, spune directorul tehnic al Bătrânei
Doamne.

UTA nu știe când și dacă va susține meciul cu FC Baia Mare, care
ar fi trebuit să se dispute în etapa 18. Apoi, sâmbătă va sta,
deoarece CFR Timișoara s-a retras din campionat. Vor urma alte două
etape libere, ca urmare a retragerii echipelor Drobeta Turnu
Severin și Jiul Petroșani. În plus, Bătrâna Doamnă va fi nevoită
să-și amâne alte două meciuri, unul dintre ele fiind cel cu
Universitatea Cluj-Napoca, deoarece nu va beneficia de juniorii
Chindriș, Țucudean și Purece, care vor fi plecați la lotul U19.

articol scris de Sebastian
Șiclovan

09 Mar. 2010, 11:33 Campionat
Pe aceeași temă