Colege de serie în Liga a III-a, Juventus București și Viitorul
Toporu, ocupanta primului loc și cel al cincilea, s-au întâlnit în
această dimineață, de la ora 9, pe sinteticul din Ștefan cel Mare
pentru a disputa un meci de pregătire. Ambele formații sunt într-o
continuă schimbare, iar ultimele zile înainte de începutul
returului vor fi hotărâtoare pentru cei doi antrenori în a-și alege
prima echipă. După o primă repriză echilibrată, și pe teren și pe
tabela de scor, cea de-a doua a însemnat descătușarea, cea de-a
doua parte aducând și trei goluri.
Primele ocazii importante ale amicalului i-au aparținut echipei lui
Bolborea. Nofitovici a trimis cu capul puțin pe lângă bara colțului
lung după o centrare de pe partea opusă, iar Ghirie a ratat
incredibil din 3 metri după ce, aflat singur, mingea lovită cu
latul nu a nimerit spațiul porții. De altfel, Viitorul a și
controlat prima parte a reprizei, Juventus creându-și situații la
poarta juniorului Popescu doar din faze fixe. Călințaru ar fi putut
deschide scorul, însă șutul său din afara careului a fost respins
cu greu de portar. De partea cealaltă, Ghirie a scăpat pe dreapta
pe contraatac, însă în loc să tragă a ales să paseze în fața porții
și Badea nu a ajuns la minge.
Indicațiile de la margine ale lui Marin Barbu, de a trimite mingi
la bătaie pentru Pălimaru, putea da roade în startul celei de-a
doua reprize, însă atacantul a trimis cu capul pe lângă. Toporu nu
s-a lăsat mai prejos și după o fază creată pe partea stângă, Ilie a
pus latul din centrul careului și a trimis pe deasupra lui
Ionescu.
Noua achiziție a bucureștenilor, Pălimaru, avea să fie în prim-plan
și la golul egalizator. Atacantul a obținut un 11 metri și
Călințaru l-a executat în colțul opus pe cel de-al treilea portar
al Viitorului, Barbu. Golul egalizator a readus în joc pe Juventus
care a profitat de avantajul psihic și a mia marcat odată. Cel
de-al doilea gol și cel câștigător a fost reușit de Militaru în
urma unei faze continue de atac la poarta Toporului.
Amicalul de astăzi a arătat că echipa lui Bolborea se va anunța un
adversar dificil pentru toate echipele din Seria a III-a. Cu doar
două transferuri în primul unsprezece, Pintilie și Băița, jocul
echipei a arătat mult mai sudat decât cel al bucureștenilor.
Juventus continuă fără antrenorul principal, Augustin Ionel, însă
cu Marin Barbu în staful conducerii. Totodată, liderul a perfectat
mai multe transferuri, fapt ce s-a văzut și în partida de astăzi,
omogenitatea echipei fiind departe de cea dorită.
Viitorul Toporu: Popescu (Purcea / Barbu) –
Pancovici, Nofitovici, Baița, Pintilie (Lia) – Ghirie, A. Dumitru,
C. Mihai (Bănuță), Adam (Mirea) – Turcu (Ilie), Badea
(Nicolae)
Antrenor: Bolborea Dumitru
Juventus București: Iordache – Dima (Dobre), Bg. Nicolae,
Dinu, Pahomi – Mihăescu, Grigore, Călințaru, Zaharia – Pălimaru,
Fătu (Militaru)
Antrenor: Radu Vasile
Articol și foto de Marius
Anghel