UTA a învins Giarmata

11 Feb. 2010, 15:17 Pregătiri, amicale

Bătrâna Doamnă a disputat astăzi un nou joc de pregătire,
printre ultimele dinaintea startului returului. Pe terenul sintetic
de la Șega, utiștii au avut ca partener de antrenament Mileniul
Giarmata, divizionară care evoluează în Liga a III-a.

Roland Nagy și Dan Stuparu a început partida în următoarea formulă
de echipă: Bujor – Nădăban, Manea, Ștreangă, Roman – Tobă, Apostol,
Benzar, Purece – Pecarov, Edson. De cealaltă parte, Adrian Săvoiu a
apelat la următoarea formație: Narița – Mihălceanu, Oneț, Cojocaru,
Panaitescu – S.Mihai, Leucă, Corlățeanu, Dobre – Kovacs,
Miculescu.

UTA a intrat mai greu în joc și timp de 20 de minute nu a pus în
mare pericol poarta adversă. A urmat apoi un joc la discreția
utiștilor, care, înainte de a deschide scorul, și-au permis să
rateze câteva ocazii bune, printre care și o „transversală” a lui
Pecarov. Acesta va fi autorul primul gol marcat de UTA, după o
acțiune personală a lui Edson, urmată de o pasă precisă spre
colegul de echipă. Gestul portughezului va fi întors de Pecarov,
care îi va pasa lui Edson pentru 2-0, scor cu care se va termina
prima repriză.

A fost o repriză în care Pecarov a fost printre cei mai buni de pe
teren. Atacantul Bătrânei Doamne a avut o prestație escelentă, dând
dovadă în multe situații și de altruism. „Și-a dat
drumul la joc”
, a recunoscut Dan Țapoș.

La pauză, George Țucudean i-a luat locul lui Edson, fiind singura
mutare făcută de antrenori. Tot Pecarov va fi la originea celui
de-al treilea gol, după o pasă inspirată spre Purece, care a
preferat un șut violent, uitând blestemata „scăriță”. George
Țucudean va închide seria golurilor marcate de UTA, iar Blănaru de
la oaspeți a marcat golul „de onoare”.

Batin, prea nervos

După 65 de minute de joc, Roland Nagy a apelat și la serviciile lui
Bălgrădean, Draia, Pascariu, Buican, Chindriș, Mitu, Drida și
Batin. Ultimul a fost extrem nervos și a fost pe punctul de a se
lua la bătaie cu un timișorean. „Lasă prostiile astea și
vezi-ți de joc”
, i-a spus Nagy.

Catanzariti a avut probleme la intrare

Bodyguardul de serviciu de la baza sportivă de la Șega a ținut să-i
enerveze pe mai toți cei prezenți la meci. După ce a avut o
tentativă de a scoate ziariștii de pe marginea terenului, Kevin
Kostner de Bujac a fost foarte aproape de a-i interzice accesul la
banca de rezervă lui Giovani Catanzariti.
„Dumneavoastră unde mergeți acolo. Nu aveți
voie”
, s-a răstit bodyguardul. „Sunt
președintele clubului UTA”
, a venit răspunsul
italianului. Probleme la intrarea în bază a avut și Dorin Mihuț,
care, abia după ce l-a lămurit pe enervantul Kostner de Bujac că e
jucător la UTA, a putut urmări de pe margine meciul.

Copil, alegări în jurul terenului

Dumitru Copil se confruntă în continuare cu unele probleme medicale
și nu a evoluat în partida de ieri. „L-am întrebat dacă
poate juca și mi-a spus că încă simte dureri”
, a spus
Roland Nagy. Mitruț a alergat pe tot parcursul meciului amical în
jurul terenului. Totuși, mijlocașul Bătrânei Doamne are șanse de a
juca în următorul test al utiștilor de la finalul săptămânii. Un
alt fotbalist care nu a putut juca ieri a fost Dorin Mihuț.
„Mai trebuie să stau două zile după care revin la
antrenamente”
, a spus fundașul Bătrânei Doamne.

Concurență mare în atac

Meciurile bune făcute în pregătiri de Pecarov face ca antrenorii să
aibă o serioasă temă de casă în privința cuplului de atac. După ce
în tur Țucudean și Batin erau siguri de post, acum concurența este
una serioasă. Mai mult, dacă Edson nu va mai pleca, atunci putem
spune că UTA are printre cele mai bune atacuri din Liga a
II-a.

Edson, tot pe picior de plecare

Dacă în jocurile precedente a fost menajat, pentru a nu risca o
accidentare, la „amicalul” de ieri Edson a fost titularizat. A
jucat 45 de minute și a arătat că are potențial și că nu a „fentat”
pregătirea de iarnă. A marcat un gol, a dat o pasă de gol și s-a
zbătut mult în atac. „Aștept un telefon să vedem dacă
Edson va pleca”
, a recunoscut președintele
Catanzariti, care are speranțe că va obține o sumă importantă de
bani în urma vânzării portughezului, necesară a acoperi datoriile
existente.

Sâmbătă, un nou joc în Ungaria

Utiștii vor avea parte astăzi de o singură șdință de pregătire,
după care sâmbătă vor juca un nou joc de verificare. Elevii lui
Roland Nagy vor face deplasarea la Bekescsaba, pentru confruntarea
cu echipa din localitate. Partida este programată cu începere de la
ora 11 (ora 12 în România). Sunt șanse mari ca pe banca tehnică a
utiștilor să stea și Ionuț Popa, care se simte mult mai bine după
problemele medicale avute.

Articol scris de Daniel
Berar

11 Feb. 2010, 15:17 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă