Fundașul Răzvan Pocian și atacantul Alexandru Gego și-au
reziliat, miercuri, contractele cu echipa din liga a doua Minerul
Lupeni, pe cale amiabilă.
Pocian a fost nevoit să se despartă de « mineri » din cauza unor
probleme de familie, fratele său Sergiu Pocian, jucător în liga a
treia la Luceafărul Oradea, având probleme de sănătate.
Gego, care mai mereu i-a opus rezistență verbală tehnicianului
Petre Gigiu și-a manifestat dorința de a pleca.
„Îmi pare rău că m-am despărțit de Minerul Lupeni, mai
ales de colectivul de acolo, dar am fost nevoit să fac lucrul
acesta din cauza unor probleme neprevăzute. Le mulțumesc celor de
acolo că m-au înțeles și că au avut încredere în
mine”, a declarat Răzvan Pocian, care timp de un an
și jumătate a evoluat pentru Minerul.
Articol scris de Loredana
Juglea