Deși este greu de crezut, visul patronului Stelei de a crea un
centru sportiv pentru copii și juniori foarte puternic este pe cale
să se spulbere. Criza financiară atât de des invocată de oamenii de
fotbal lovește din plin unul dintre cele mai mari cluburi ale
României.
Ce se va întâmpla de fapt? Din cauza lipsei lichidităților, după
data de 4 ianuarie, Valeriu Argăseală va fi nevoit să renunțe la
mai mulți jucători care sunt cazați în căminul Academiei de Fotbal.
„Deși îmi este greu să recunosc, în ultimele luni,
academia noastră s-a confruntat cu reale probleme financiare. Mai
întâi, tot ce s-a scris în ProSport în legătură cu diminuarea
hranei jucătorilor a fost adevărat. Firma respectivă, care ne
asigura mâncarea, nu fusese plătită la timp, iar din această cauză
a refuzat o perioadă să ne mai ajute. Din păcate, nici acum
lucrurile nu s-au rezolvat, iar după data de 4 ianuarie se pare că
suntem nevoiți să renunțăm la 15-20 de fotbaliști care sunt cazați
la academie”, au dezvăluit surse din interiorul
clubului.
Țiți caută bani pentru cantonament
Din câte se pare, printre cei vizați se numără și câțiva
jucători de reală perspectivă, precum Portnojs, Tăchescu ori
Pânzaru. „Asta e viața, criza financiară a lovit pe
toată lumea, era imposibil să nu-l afecteze și pe
Gigi”, au mai punctat aceleași surse. Problemele nu
se opresc aici pentru Centrul de juniori al Stelei. În acest
moment, noul director tehnic al Stelei II, Dumitru Dumitriu, face
tot posibilul să găsească banii necesari, în jur de 25.000-30.000
de euro, pentru ca formația a doua a clubului să poată efectua un
stagiu de pregătire în Turcia, în Antalya.
Juniorii care rămân, la echipa mare!
Prima persoană la care fostul antrenor secund al naționalei
României va apela va fi chiar vicepreședintele Stelei, Tea Sponte.
De altfel, Țiți Dumitriu va monitoriza de acum încolo foarte atent
antrenamentele echipei a doua a clubului. La finalul fiecărei
săptămâni, el și Leo Strizu vor decide ce jucători vor merge pentru
câte șapte zile la ședințele de pregătire ale formației lui Mihai
Stoichiță. „Suntem siguri că această propunere a lui
Țiți o să-i motiveze mult mai mult pe jucătorii Stelei II, deoarece
cei mai buni dintre ei se vor antrena câte o săptămână cu echipa
mare”, au mai precizat sursele ProSport.
„Până în momentul de față
nu a fost dat niciun junior afară. Portnojs a stat la noi, dar el
nu este al Academiei. Nu cunosc situația lui
contractuală”, Ilie Alexe, șeful Academiei
10 milioane de
euro este suma pe care susține Becali că ar fi investit-o în
Academia de Fotbal până acum
Articol scris de Daniel Vlad,
Bogdan Steriopol și Nicu Bădescu