Pata de culoare a fotbalul din zona de Nord a județului Argeș,
la nivelul Campionatului Județean (Liga a V-a) este jucătorul de
origine senegaleză Mancal Ibrahina.
Venit în România în urmă cu 3 ani și student la Universitatea din
Pitești, Ibrahina a ajuns printr-o conjuctură favorabilă să joace
fotbal la Inter Cotești, una dintre echipele din prima parte a
campionatului. A jucat la Cotești și sezonul trecut, când a reușit
câteva goluri importante, joacă și în acest an, însă numai atunci
când timpul îi permite! Este privit cu simpatie de suporterii
formației, iar coechipierii îi spun „Ibu”. Duminică și-a făcut timp
să ajungă, însă echipa adversă, Petrolul Hârtiești, nu s-a
prezentat, astfel că a evoluat câteva minute în meciul amical cu o
echipă formată ad-hoc din suporteri.
De-a lungul anilor, în Muscel au mai evoluat doi jucători de
culoare: mai întâi la ARO Câmpulung, camerunezul Patrice (sezonul
2002-2003 / 3 meciuri – 0 goluri), iar sezonul trecut, pentru un
singur meci, nigerianul Eniola la CS Muscelul în Liga a III-a. O
altă prezentă inedită în fotbalul muscelean a fost mexicanul
Velasco Jorge-Felix în 2007 la Granitul Albeștii de Muscel, tot în
Campionatul Județean.
Articol scris de Bogdan
Burhan – www.sport.muscel.ro