Maramureșenii sunt la un pas să pună lacătul pe clubul de
fotbal, care are datorii de 500.000 de euro, iar jucătorii nu au
mai primit salariile și primele de trei luni.
După victoria de sâmbătă cu CS Otopeni (scor 1-0), șefii echipei
maramureșene au făcut un anunț-șoc: echipa este la un pas să se
retragă din campionat! „Nu mai avem bani la club de mai
mult timp. Problemele sunt foarte mari, este posibil să ne retragem
din campionat. Le voi spune luni jucătorilor că nu le vom putea da
în timpul apropiat banii. Singura salvare a noastră este să fim
preluați de Schorsch, cu care vom avea joi sau vineri o nouă
discuție”, a precizat noul președinte al clubului,
Radu Țolaș.
Șansele ca Heinrich Schorsch și șefii lui Baia Mare să ajungă la
un acord sunt destul de mici, deoarece acesta nu este de acord să
preia și datoriile clubului, care sunt de aproximativ 500.000 de
euro.
Situația l-a iritat pe antrenorul Florin Fabian, care nu a putut
să se bucure de victoria cu Otopeni. „Sper să ne luăm
banii, nu vrem să mai fim bătaia de joc a nimănui. Ne putem salva
de la retrogradare, dar trebuie să avem condiții financiare. Nu
putem să mai jucăm tot cu sufletul”, a declarat
Fabian.
Articol scris de: Daniel
LUP și Cosmin FILIP