Vedetele Otopeniul ținute în șah la Lupeni

12 Sep. 2009, 16:20 Campionat
Vedetele Otopeniul** ținute în șah la Lupeni

Egalul Minerului. Echipa Minerul Lupeni a fost egalată cu două
minute înainte de final, după un joc pe care l-a controlat în mare
parte.

Fără nicio îndoială Minerul Lupeni a făcut cel mai bun meci din
actualul sezon, în ciuda faptului, că partida, de pe teren propriu,
susținută în compania celor de la CS Otopeni s-a încheiat, la
egalitate, scor 2-2, Tristețea de la final a jucătorilor de la
Lupeni este ușor de înțeles având în vedere faptul că i-au avut pe
oaspeți la mână.

Minerul a fost echipa care a dat tonul muzicii, iar oaspeți
cotați drept favoriți ai jocului au trebuit să danseze pe ritmul
impus de „mineri”. Asul din mâneca lui Petre Gigiu nu a fost un
jucător anume, ci dăruirea colectivă. Minerul a arătat până în
minutul 88 așa cum trebuie să arate o echipă care impune respect.
Fără patru titulari pe teren, dar cu vedete precum Panait, Onuț,
Constantinescu, Savu, Otopeniul nu a rupt gura târgului pentru că
lupenenii nu i-au dat ocazia. Au luat frâiele partidei în mână și
au avut un singur drum, cel spre poarta lui Nae. Contrar cursului
jocului, oaspeții deschid scorul în minutul 18, prin golul lui
Panait. Minerul nu se sperie și trece din nou în ofensivă, Gideon
și Câmpeanu fiind foarte aproape de gol, gol care va veni prin
minutul 34. Robert Cristian îl angajează perfect pe Robert Daj,
care din patru metri îl lasă cu ochii în soare pe Nae. 1-1 și
speranțele renasc pentru gazde care reclamă și o lovitură de
pedeapsă. După pauză Minerul reia iureșul la poarta bucureștenilor,
și fundașul Neacșu încheie o fază de joc colectivă cu un șut la
încheietura barei. În minutul 80, introducerea inspirată în joc a
lui Diaconecsu va avea urmări pozitive. Acesta pune perfect minge
pentru Gideon, care îl învinge pe Nae. Lumea speră la o victorie
mare, dar cu două minute înainte de final experimentatul Onuț aduce
liniștea pe banca lui Ciubotariu și pune capul pentru o minge de
2-2.

Minerul încheie astfel un meci pe care ar fi meritat să-l
câștige dacă ținea cont de faptul că o partidă se joacă 90 de
minute.

Articol scris de Loredana
Juglea

12 Sep. 2009, 16:20 Campionat
Pe aceeași temă