Echipa de liga a treia, FC Panciu a încheiat seria partidelor de verificare dinaintea debutului în noua ediție de campionat a ligii a treia. Păncenii au zdrobit, 10-0 (5-0) divizionara D Viitorul Homocea, la capătul unui joc care a decurs într-un singur sens, spre poarta oaspeților. Partida a început cu un moment de reculegere în memoria Alexandrei Udriște, fiica fostului jucător de la Panciu, Gabi Udriște. Fotbaliștii echipei din Panciu au purtat banderole negre pe durata amicalului. Cele zece goluri au fost marcate de Marian Covaci (10, 26, 37), Stanciu (37), Predoiu (43 și 67), Cioran (52), Tudor (75), Șt. Eugen (81) și Duțu (84). Pe durata partidei, păncenii au mai trimis de două ori mingea în bară, prin Covaci și Predoiu.
Â
Â
În amicalul de aseară, FC Panciu (antrenori Ionică Serea și Dănuț Bolocan) a jucat cu: Gordin – Ionică, Stan, Constantinescu, Chivu – Stanciu, Duțu, Cioran, Stoian – Covaci, Predoiu. Au mai intrat pe parcusrul întîlnirii portarii Lazăr și Ionel și jucătorii de cîmp Ungureanu. Cl. Mihai, Tudor, Bîra, Ionescu, Parlac. Nu au evoluat din cauza unor accidentări atacanții Cătălin Costin și Dănuț Dobrescu.
Â
Â
Articol scris de George Dumitru
Â