Promovați de pe locul 9!

14 Aug. 2009, 16:48 Liga 3
Promovați de pe locul 9!

Situație neobișnuită în seria a V-a, mai multe echipe nu au fost în stare să întrunească criteriile de participare în Liga a III-a. Astfel, unul dintre locurile libere a fost ocupat de Poli 2002, formație care a terminat pe un modest loc 9 în ediția trecută a Ligii a IV-a Timiș.
 

 

Cum s-a ajuns aici? FRF, în urma retragerilor masive din Liga a III-a a început să caute cluburi înlocuitoare.
Seria a V-a a fost completată de Retezatul Hațeg, reprezentanta Hunedoarei la baraj, dar și de o surpriză, Poli 2002. „Ne-am interesat la Federație din întâmplare pentru că am văzut că a intrat Hațegul și că mai sunt locuri. Am întrebat la noi, cine dorește să joace în Liga a III-a. Chișoda (locul 2) a refuzat, Giarmata era în cumpănă… Poli 2002 a avut totul în regulă”, spune Dan Lața, președintele AJF Timiș.
 

 

Multe dintre echipele de la baraj sau de pe primele locuri ale campionatelor județene au avut probleme. De exemplu Campioana Carașului, Berzovia nici nu s-a mai înscris în Liga a IV-a după ratarea barajului.
Pentru a ocupa un loc în Liga a III-a, pe lângă dorință și clasare, în România un club mai trebuie să îndeplinească câteva cerințe precum deținerea de CIS (Certficat de Identitate Sportivă), antrenori calificați și grupe de juniori.
 

 

Cine e Poli 2002?
 

 

Timișorenii sunt practic un fel de satelit neoficial al bănățenilor din primul eșalon. Formația patronată de Constantin Andrei, e echipa ce a primit în martie 2003 de la FRF avizul de funcționare prin care se recunoaște că este continuatoarea echipei înființate în 1921 (ASFC Politehnica). Până la finalitatea proceselor însă, Poli 2002 rămâne doar un club unde FC Timișoara împrumută jucătorii tineri. „Obiectivul pentru Poli 2002 e menținerea în Liga a III-a, iar Poli II va trage la promovare. Astfel se va forma piramida pentru Timișoara, cu echipă în fiecare eșalon”, a declarat Sandu Dumitrașcu, organizatorul de competiții al ambelor formații.
 

Interesant este dacă Zambon, aflat acum în Liga a IV-a, se va autosesiza în cazul în care Poli 2002 va folosi tot culorile tradiționale.

                           

Articol scris de Cornel BIHOLARI
Sursa foto: analog tv

14 Aug. 2009, 16:48 Liga 3
Pe aceeași temă