FC Drobeta joacă mâine cu Termo Turnu Severin

24 Jul. 2009, 16:27 Pregătiri, amicale
FC Drobeta** joacă mâine cu Termo Turnu Severin

După ce amicalul cu Jiul Petroșani, programat inițial pe 25 iulie la Vânju Mare, nu se va mai disputa, FC Drobeta a găsit repede un înlocuitor. Astfel, elevii lui Marian Bucurescu vor juca, mâine, de la ora 10, pe terenul echipei din Liga a IV-a Mehedinți, CS Termo Drobeta Turnu Severin.
 

 

Pe 29 iulie, FC Drobeta va întâlni, în Zăvoi, CSM Rm. Vâlcea. Până la reluarea campionatului, Bucurescu și-ar dori un amical și pe „Municipalul” severinean, însă lucrările de renovare ale arenei sunt departe de a fi finalizate. Dacă noua suprafață de joc mai are nevoie doar de montarea porților de joc și de trasarea liniilor, în timp ce lucrările la nivelul tribunelor nu reprezintă un impediment, reabilitarea vestiarelor constituie principala problemă. Deși lucrările la nivelul vestiarelor încă n-au început, oficialii severineni cred că arena poate organiza primului meci din noul sezon. În prezent, se efectuează decaparea vechii tencuieli de pe suprafața tribunelor, după care urmează armarea, cofrarea și rebetonarea porțiunilor pe care se vor monta primele 10.000 de scaune de plastic. Lucrările vor continua și în perioada turului.

 

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

24 Jul. 2009, 16:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă