Multe absențe în lotul CSM-ului

04 Jun. 2009, 17:04 Seria 2
Multe absențe în lotul CSM-ului

CSM Râmnicu Vâlcea  a scăpat de neprogramare în meciul de la Lupeni, după clubul a achitat zilele trecute datoria față de brigada de arbitri care a condus în urmă cu o lună partida din Zăvoi cu UTA.

 

Astfel, echipa antrenată de Alin Artimon va face mâine ultima deplasare din acest sezon, la Lupeni. Din lotul echipei vâlcene vor lipsi însă R.Dobre, I.Popa(suspendați), Roszel și Melcea (accidentați), iar „principalul” Artimon va sta în tribună, fiind suspendat.


„Nu mai avem șanse la promovare, dar trebuie să jucăm până la sfârșitul campionatului  și vrem să câștigăm la Lupeni. Suntem profesioniști și trebuie să jucăm cât mai bine”, a spus „secundul” Dumitru Teleșpan.
 

 

articol scris de Adi Georgescu
 

04 Jun. 2009, 17:04 Seria 2
Pe aceeași temă