Jucătorii lui Inter Petrila, neplătiți de șase luni

06 May. 2009, 16:16 Liga 3
Jucătorii lui Inter Petrila, neplătiți de șase luni

Jucătorii de la Inter Petrila calcă pe urmele colegilor de suferință de la CS Vulcan. Astfel petrilenii nu și-au mai luat salariile de o jumătate de an, dar aceștia sunt optimiști și spun că au promisiunea din partea noului președinte Titi Romșacanu că zilele acestea își vor lua drepturile salariale.

 

„Noi facem fotbal din plăcere la Petrila și cred că zilele acestea vom lua și noi ceva bani”, a spus un jucător din echipă. Interesant este faptul că majoritatea celor care joacă la Petrila au diferite slujbe. Unii sunt polițiști comunitari, alții mineri, iar alții sunt angajați la Primărie și iau parte la programul de modernizare al bazei sportive de la Lonea.

 

Și la CS Vulcan problemele financiare sunt departe de a se fi încheiat. Jucătorii și staff-ul tehnic au de luat drepturile financiare de pe două luni, martie și aprilie. „Sunt ceva bani de luat dar acum ne gândim la următorul joc de la Sânnicolau Mare. Mai avem șanse să ne salvăm de la retrogradare”,a  spus Dumitru Marcu. Acesta din urmă s-a plâns de faptul că are la dispoziție un lot subțire din punct de vedre numeric, mulți jucători părăsind echipa, iar alții se confruntă cu probleme de sănătate.

 

articol scris de Loredana Juglea

Foto: Sami Tamaș

06 May. 2009, 16:16 Liga 3
Pe aceeași temă