Reprezentantele județului Argeș, Dacia Mioveni (Liga a II-a) și CS Muscelul Câmpulung (Liga a III-a) s-au întâlnit sâmbătă, pe terenul din orașul Ștefănești, într-un meci amical. A fost primul pentru fiecare formație de la reluarea pregătirilor, programat cu numai câteva zile înaitea plecării în cantonament a celor două loturi.
 A fost un meci cu două reprize diametral opuse, prima aparținând în totalitate miovenarilor, când au și marcat prin Raul Costin de 3 ori, a doua fiind dominată de musceleni, când au reușit să reducă din handicap și să se apropie la un singur gol. Au marcat Robert Viland și Robert Craioveanu. Spre final, Florin Coman a fost aproape de egalare, însă piciorul salvator al unui fundaș de la Dacia a “înghețat” scorul la 3-2. Pe parcursul meciului, cei doi antrenori au folosit toți jucătorii avuți la dispoziție.
Â
Situația la Dacia Mioveni nu este deloc una foarte clară în ceea ce privește susținerea financiară, deși în tribuna stadionului din Ștefănești au fost prezenți și câțiva membri ai Consiliului Local Mioveni. Circula și un zvon care punea sub semnul întrebării plecarea divizionarei secunde în cantonament.
Â
De partea cealaltă, la CS Muscelul Câmpulung nu sunt probleme financiare și astfel, echipa va pleca luni în cantonamentul montan programat încă de anul trecut la Bușteni. Antrenorul Constantin Stancu, spune că este mulțumit de jucătorii din lot și este posibil ca în perioada următoare să ma vină unul, cel mult doi jucători.
Dacia Mioveni – CS Muscelul Câmpulung 3-2 (3-0)
Au marcat: R. Costin (3) / Viland, Craioveanu

DACIA: Ungureanu – Moșteanu, Stoica, Năuiu, Neagu – Enache, Costin, Panait, A. Neagu – Cl.Ionescu, Dumitrescu. Antrenor: Iordan Eftimie

CS MUSCELUL: Oct. Popescu – Ștefanovici, Miulescu, Gâțu, Bucuroaia – Ghiță, Huzuneanu, Drăghici, Nistor – Nica, Crăciun. Antrenor: Constantin Stancu.
Articol scris de Bogdan Burhan