Serea a dat afară doi jucători

13 Jan. 2009, 15:37 Liga 3
Serea a dat afară doi jucători

Echipa de fotbal FC Panciu s-a reunit ieri pentru prima oară în acest an, sub comanda antrenorilor Ionică Serea și Dănuț Bolocan. După o alergare de 40 de minute în afara stadionului, fotbaliștii s-au întîlnit cu balonul pe terenul din Panciu. Locul 6 la finalul turulul echipa pănceană se mîndrește cu două achiziții, Eugen Ștefan și Ionuț Aldea și un jucător aflat în probe, Marian Naom.

 

„Sînt doi jucători noi: Ștefan Eugen și Aldea Ionuț, ambii în vîrstă de 19 ani. Primul e fundaș central, al doilea este portar. A mai venit și Naom Marian, de 21 de ani, mijlocaș central și stânga, dar el este, deocamdată, în probe. Din cauza neprezentării la lot, Radu Teodor Ionuț și Beșa Ionuț au fost excluși din lot. N-au dat nici un semn de viață pînă acum, deșii ambii știau că lotul se reunește pe 12 ianuarie. Ei vor fi reprimiți numai dacă vor avea motive temeinice prin care își vor justifica absența. Pînă miercurea viitoare, lotul va efectua pregătirea la Panciu, după care, mai mult ca sigur, se va deplasa în cantonament la Gura Humorului“, a declarat Ionică Serea, antrenorul principal al FC Panciu.

 

 

Articol scris de George Dumitru

13 Jan. 2009, 15:37 Liga 3
Pe aceeași temă