Știința Poli Timișoara a promovat matematic în Liga 2 din Seria 4 a Ligii 3, după victoria cu 1-0, pe teren propriu, în fața Minaurului Baia Mare. Este prima echipă care bifează accederea în liga secundă în acest sezon, cu două etape înainte de finalul ediției 2025/26.
Bucuria a fost majoră la Timișoara, iar așteptările sunt de acum la fel de mari, căci Dan Alexa nu ar exclude o luptă la revenirea orașului în Liga 1 după chiar și un sezon.
Meciul alb-violeților cu maramureșenii antrenați de Alexandru Pelici, contând pentru etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 3 și desfășurat pe arena Electrica din Timișoara, nu a fost tocmai unul grozav, dar un fault în careu primit de Iosif Rotariu a decis meciul. În minutul 60, Călin Toma, una dintre achizițiile cu experiență pentru îndeplinirea obiectivului promovării, a transformat de la punctul cu var și tabela a rămas apoi nemodificată.
Dan Alexa a recunoscut că promovare a fost mai ”dulce” acasă. ”Era o zi de sărbătoare. Trebuia să închidem azi, pentru că e frumos să promovezi acasă, cu suporterii pe lângă tine. Am și vorbit cu echipa: era greu să mai pierdem promovarea aceasta în ultimele trei jocuri. Dar una e să promovăm acasă, pentru că producem atâta bucurie. Mă bucur pentru suporterii noștri și tot ce înseamnă Poli Timișoara, pentru că e îndeplinirea obiectivului, o promovare importantă, pentru că proiectul acesta are nevoie de rezultate”, a declarat antrenorul echipei Știința Poli Timișoara.
În vară anului trecut, Dan Alexa a început pregătirile cu CS Tunari, cu care retrogradase din Liga 2 și promovase din Liga 3 după un sezon, dar cu puțin timp înainte de startul sezonului de Liga 2 a primit oferta de la Timișoara și a acceptat să facă parte din noul proiect fotbalistic, cu politicul implicat puternic, chiar dacă pentru el a însemnat o continuare pentru încă cel puțin un an în Liga 3, după încă unul avut în trecut și cu CSM Reșița.
Acum, Alexa a mulțumit fustului ”angajator”, care a schimbat mai mulți antrenori în acest sezon și pe care nu-l va întâlni în Liga 2, fiindcă a retrogradat din nou în Liga 3!
”Aici am avut presiune. Dar vreau să felicit jucători, vreau să îmi cer scuze. În primul rând, vreau să încep prin a-i mulțumi primarului de la Tunari. Ei au retrogradat! Eu am mers la Poli. Sunt oameni deosebiți și m-au înțeles când am vrut să vin la Poli”, a punctat ”Chirurgul”.
Dan Alexa spune că lucrurile se întâmplă acum așa cum trebuie la Poli. ”Cred că proiectul acesta a început cum trebuie. Anvergura lui Poli a început în forță. Cred că lumea are nevoie de speranță. Eu am prins perioada Poli când nu era nici apă la antrenament, când niște oameni minunați țineau echipa și se vorbea ca de un vis de promovarea în Liga 1”, a dezvoltat ”principalul”, care a mai antrenat actuala echipă, pe când era în Liga 2 și se numea ASU Politehnica Timișoara. Se întâmpla în sezonul 2020/21, când echipa se califica prima și singura dată în play-off-ul Ligii 2, unde termina ultima, pe locul 6. De atunci, echipa și-a schimbat forma de organizare, în SSU Politehnica, ulterior a retrogradat în Liga 3, iar din vară s-a început proiectul cu autoritățile și s-a cesionat activitatea și locul către Știința Poli Timișoara.
Alexa se gândește deja și la viitoarele transferuri. ”Ne gândim să ne întărim, să aducem fotbaliști importanți. Pentru că, chiar dacă nu e o urgență promovare în Liga 1 și este play-off-ul anul viitor, cred că putem face o echipă bună, o echipă importantă, să încercăm chiar din prima să promovăm”, a conchis Alexa, care are deja în lot destui jucători cu experiență superioară Ligii 3, precum Romario Benzar, Vlăduț Morar, Cornel Ene, Damian Isac, Călin Toma, Alin Țegle, Cătălin Gogor, Sebastian Micu, Raul Ailenei, Ion Vasluian, David Popa sau Godberg Cooper.
La stadion, tricourile, medaliile și trofeul pentru câștigătoarea Seriei 4 a Ligii 3 au fost oferite de secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu.
Au fost confetti, artificii și torțe, iar noaptea fanii au sărbătorit tot cu torțe aprinse.
Știința Poli Timișoara are 29 de puncte și nu mai poate pierde locul 1 în Seria 4 a play-off-ului Ligii 3. Pentru locul 2, care duce în barajul-turneu care decide a cincea promovată în Liga 2 se luptă în această serie CSM Unirea Alba Iulia, Sănătatea Cluj (ambele cu 21 de puncte), SCM Zalău și Unirea Tășnad (ambele cu 18 puncte).
Noua variantă a Politehnicii Timișoara revine în Liga 2 după trei ani și a avut nevoie de un nou format în Liga 3 pentru a promova. În precedentele două ediții a ratat promovarea de fiecare dată la baraj. În 2023/24 a cedat în semifinală contra CSC Ghiroda și Giarmata Vii (0-2 acasă și 1-0 în deplasare), în ediția în care au promovat șase echipe, iar în 2024/25 a trecut în semifinală de Minaur Baia Mare (1-2 acasă, 2-1 în deplasare și 7-6 la lovituri de departajare), dar a pierdut finala cu CSM Olimpia Satu Mare (0-2 în deplasare și 1-2 acasă).
Precedenta promovare în Liga 2 a echipei timișorene (ASU Poli) s-a produs la finalul sezonului 2015/2016, când câștiga Seria 4 a Ligii 3, din care făcea parte și CS FC Hunedoara, transformată în prezent în Corvinul și care tocmai a promovat în SuperLigă.
ASU Poli, ulterior SSU Poli rămânea în Liga 2 timp de șapte sezoane, între 2016 și 2023, când retrograda în Liga 3 de pe ultimul loc al Grupei A a play-out-ului. Retrogradase sportiv și cu un sezon înainte, în 2021/22, în urma barajului pierdut cu FC Brașov (1-2 acasă și 0-1 în deplasare), însă atunci primea invitație să continue în campionat. Cea mai bună clasare în Liga 2 a avut-o în sezonul 2020/21, când a terminat pe locul 6, ultimul din play-off. L-a avut antrenor în partea a doua a sezonului pe Dan Alexa, inițial numit manager general, și cu el s-a obținut singura calificare în play-off.
Foto: Emanuel Titus Ilieși / Mediafax Foto
Foto și video: Politehnica Timișoara