Cu refuz de la Andone și Apostu, Corvinul și-a decis noua conducere pentru sezonul în care va avea drept de promovare în prima ligă

Călin MNERIE 07 Jun. 2025, 10:21 Liga 2
Cu refuz de la Andone și Apostu, Corvinul și-a decis noua conducere pentru sezonul în care va avea drept de promovare în prima ligă

Corvinul Hunedoara pregătește temeinic sezonul 2025-2026, primul de la reorganizarea clubului pentru a obține dreptul de promovare în SuperLigă.

De această dată, conducerea clubului de la Castel urmează toți pașii necesari pentru transformarea clubului de drept public într-unul de drept privat. Consilierii locali ai Hunedoarei au aprobat pe 29 mai, cu titlu definitiv, cesionarea activității actualului Corvinul (CS Corvinul 1921 Hunedoara), cât și locul său în campionatul Liga 2 către asociația înființată în urmă cu mai bine de un an și fără activitate în tot acest timp ACS FC Corvinul Hunedoara 1921.

Primarul Hunedoarei e convins că acum Corvinul nu va mai avea opozanți pentru schimbarea formei juridice a clubului

Mai departe, Dan Bobouțanu, primarul orașului Hunedoara, spune pentru Liga2.ro care sunt pașii de urmat.

”Până pe data de 19 iunie toate actele vor ajunge pe masa FRF, în așa fel încât în următoarea ședință de Comitet Executiv să primim, sperăm noi, validarea pentru schimbarea formei juridice a clubului. Din punctul meu de vedere, acest lucru se putea întâmpla în vara anului trecut, doar că acele patru cluburi au acționat din invidie și ne-au privat de dreptul de promovare, pe care îl vom avea, în sfârșit, în noul sezon”, ne-a declarat Bobouțanu.

  • FCU Craiova, Csikszereda, FC Voluntari și Campionii FC Argeș au cele patru grupări care au contestat la FRF dreptul de promovare al Corvinului. Ciucanii și piteștenii au promovat direct la finalul sezonului recent încheiat, iar ilfovenii au pierdut la penalty-uri barajul cu Unirea Slobozia.

Sorin Cimpoca – Tony Heleșteanu, tandemul de la conducerea ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

Revenind la Corvinul, Bobouțanu l-a confirmat în funcția de președinte al clubului pe Sorin Cimpoca, după ce la un moment dat le-a oferit conducerea clubului lui Ioan Andone sau Bogdan Apostu. Evident, ambii au refuzat din moment ce Cimpoca e în funcție.

”Sorin a rămas să conducă clubul, iar Anton Heleșteanu (foto principal, primul din dreapta, lângă antrenorul Florin Maxim) e vicepreședinte, dar are și funcția de director sportiv. Nu mai are rost să spun că Florin Maxim rămâne antrenorul Corvinului, din punctul nostru de vedere nu s-a pus niciun moment problema să ne despărțim de el. Pe lângă acea clauză (n.r. –de 100 de mii de euro), Max are și un contract ferm aici, iar eu îi ofer tot sprijinul meu și al comunității pentru a continua proiectul de la Hunedoara”, a mai afirmat edilul Hunedoarei.

  • Altfel, vineri, 6 iunie, Petrolul a anunțat că l-a cedat pe Mario Bratu la Corvinul. Astfel, mijlocașul de la Ploiești devine prima achiziție a hunedorenilor pentru noul sezon, el urmând a fi din nou coechipier cu Mihai Velisar, Antoniu Manolache și Viorel Lică.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Dan Bobouțanu

Călin MNERIE 07 Jun. 2025, 10:21 Liga 2
Pe aceeași temă