Corvinul Hunedoara și-a aflat potențialul adversar din Conference League, în situația în care trece de FC Astana, cu care se întâlnește în Turul 3 al competiției.
În cazul în care ajunge în Play-off-ul celei de-a treia competiții intercluburi de pe continent, deținătoarea Cupei României va da peste câștigătoarea dublei manșe dintre Saint Mirren FC (Scoția) și SK Brann (Norvegia).
UEFA a organizat luni, 5 august, la Nyon, tragerea la sorți pentru Play-off-ul UEFA Conference League, tragere în care au fost prezente și CFR Cluj și Corvinul Hunedoara.
În cazul Corvinului, dacă va trece de FC Astana, pe care o va întâlni joi și miercurea următoare, nu joi, în Turul 3 al competiției, va juca în Play-off cu câștigătoarea dintre St Mirren FC (Scoția) și SK Brann (Norvegia).
Turul are loc în deplasare, iar returul se va disputa în România.
”Am aflat potenţialii adversari în cazul în care vom depăşi FC Astana în turul III al UEFA Conference League. În play-off vom înfrunta câştigătoarea „dublei” dintre scoţienii de la St Mirren FC şi norvegienii de la Sportsklubben Brann. Primul meci ar urma să se dispute în deplasare, pe 22 august, iar returul pe 29 august, la Sibiu!
Hai, Corvinu’!”, a transmis Corvinul după tragerea la sorți.
Corvinul a fost unul dintre capii de serie și ar mai fi putut întâlni:
PFC Botev Plovdiv (Bulgaria) / HSK Zrinjski Mostar (Bosnia)
FC Ararat-Armenia (Armenia) / Puskas Akademia FC (Ungaria)
FK Auda (Letonia) / FC Drita (Kosovo)
HNK Rijeka (Croația) / IF Elfsborg (Suedia)