Viitorul Pandurii Târgu Jiu ridică numărul achizițiilor perfectate în această vară. Cei mai recenți fotbaliști anunțați de clubul oltean vine de la CSM Reșița, respectiv NK Jadran Porec, echipă din liga a treia din Croația.
Aboubacar Gakou, atacant în vârstă de 30 de ani originar din Mali a semnat cu echipa antrenată de Călin Cojocaru.
Totodată, cu oltenii a semnat și Nikola Gavric, un fundaș croat în vârstă de 29 de ani.
Aboubacar Gakou a ajuns prima dată în România în vara anului 2018 și a jucat pentru CSM Lugoj. Ulterior, la începutul anului 2021, a trecut la Știința Miroslava. În vara aceluiași an a ajuns la CSM Reșița, cu care avea să promoveze în Liga 2 în vara anului 2023. În sezonul 2023-2024 nu a evoluat deloc pentru bănățeni, iar zilele trecute clubul a anunțat despărțirea de el.
Malianul va continuă să joace în țara noastră, ba chiar va avea posibilitatea să debuteze în Liga 2, fiindcă tocmai a semnat cu Viitorul Pandurii. Și-a pus iscălitura pe un contract valabil un sezon.
În țara sa a jucat la mai multe echipe, apoi a ajuns în Franța, la Stade Londais, iar de aici a făcut pasul la CSM Lugoj.
”Bun venit, Aboubacar Gakou!
Bienvenue, Abou!
Aboubacar este un atacant în vârstă de 30 de ani din Mali , care a mai evoluat în România pentru CSM Lugoj, Știința Miroslava și CSM Reșița. Alături de reșițeni a reușit promovarea în Liga 2 la capătul sezonului 2022-2023, reușind să marcheze de 14 ori și să ofere 9 pase decisive în acea stagiune. În campionatul precedent acesta nu a evoluat foarte mult datorită unei accidentări, dar el ne-a asigurat că a venit cu forțe proaspete la echipa noastră.
Aboubacar a semnat un contract valabil pe un sezon cu Viitorul.
Îți urăm mult succes la Târgu Jiu, Abou!!
Bonne chance, Abou!”, sună anunțul clubului din Târgu Jiu.
Nikola Gavric a evoluat în ultimul sezon la NK Jadran Porec, echipă din liga a treia din Croația. Acesta a mai activat la juniorii de la Istra (Croația) și Vojvodina (Serbia) și la seniorii de la Francavilla (Italia), NK Novigrad (Croația), Sliema Wanderers (Malta), GFK Sloboda Uzice (Serbia), Borec Veles (Macedonia de Nord), NK Sesvete și NK Opatija (ambele din Croația).
Gavric este născut în Croația și are și cetățenie sârbă.
”Bine ai venit, Nikola Gavric!
Dobrodošli, Nikola!
Gavric este un fundaș central sârb de 29 de ani care ni se alătură de la NK Jadran Poreč (Liga 3 Croația). Acesta și-a făcut junioratul la Istra 1961 în Croația. De-a lungul carierei stoperul născut în Croația a mai evoluat pentru Sloboda Uzice (Liga 2 Serbia) , NK Opatija , NK Sesvete și NK Novigrad (Liga 2 Croația) , sau Borec Veles (Liga 1 Macedonia).
Acesta a semnat cu formația noastră un contract valabil până în vara lui 2025.
Mult Succes în tricoul echipei noastre, Nikola!
Sretno, Niko!”, a informat Viitorul Pandurii.
Gakou este a șaptea achiziție a oltenilor în această vară, iar Gavric este a opta, după: Flavius Dumbrăvean (fundaș central, 29 de ani, ex ACS Târgu Mureș), Mădălin Sturzu (fundaș dreapta și stânga, 21 ani, ex Phoenix Buziaș), Aurelian Păun (portar, 23 ani, ex Progresul Spartac), Ramon Gașpar (mijlocaș central și lateral, 21 ani, ex Jiul Petroșani), Pefoura Okom Zacharie (mijlocaș defensiv camerunez, 21 ani, ex Phoenix Buziaș) și James Amasihohu (mijlocaș lateral, 24 ani, ex Gloria Bistrița Năsăud).
Viitorul Pandurii a mai anunțat, zilele trecute, prelungirea contractelor cu portarul Dragoș Lupescu, fundașii Claudiu Moisie și Raul Cojocaru și atacantul Patrick Andreaș.
La capitolul despărțiri sunt Alexandru Gîrbiță (Corvinul Hunedoara), David Savu (CSM Slatina), Albert Voinea (CSM Unirea Alba Iulia), Arian Mrsulja, Davide Jozic, Denis Brînzan, Robert Geantă, Charles Acolatse, Onni Tiihonen, Dragoș Popa, Ramzi Toure Idrissou, Emanuel Nikpalj și Aziz Njifakue.