Viitorul Pandurii a anunțat primele sale achiziții pentru noul sezon de Liga 2, dar și alte două contracte prelungite

Mircea OGLINDOIU 08 Jul. 2024, 19:07 Liga 2

După ce a pierdut majoritatea titularilor din sezonul trecut, Viitorul Pandurii a perfectat și primele achiziții.

La echipa din Târgu Jiu au ajuns, momentan, cinci jucători, anunțați toți în aceeași zi, luni, 8 iulie.

Cinci achiziții pentru Viitorul Pandurii

Flavius Dumbrăvean (fundaș central, 29 de ani, ex ACS Târgu Mureș), Mădălin Sturzu (fundaș dreapta și stânga, 21 ani, ex Phoenix Buziaș), Aurelian Păun (portar, 23 ani, ex Progresul Spartac), Ramon Gașpar (mijlocaș central și lateral, 21 ani, ex Jiul Petroșani) și Pefoura Okom Zacharie (mijlocaș defensiv camerunez, 21 ani, ex Phoenix Buziaș) sunt noutățile clubului gorjean.

”Viitorul Pandurii Târgu Jiu a legitimat 5 fotbaliști noi pentru sezonul 2024/2025 din Liga 2.

FLAVIUS DUMBRĂVEAN (29 ani – fundaș central). Fotbalistul este originar din Târgu Mureș și a jucat în cariera de fotbalist până în prezent la următoarele echipe: Avântul Reghin , SCM Zalău , ASA Târgu Mureș , CS Iernut , Ceahlăul Piatra Neamț , Unirea Slobozia , Unirea Ungheni , CSM Deva , ACS Târgu Mureș.

PEFOURA OKOM ZACHARIE (21 ani – mijlocaș). Fotbalistul este originar din Camerun și până în prezent a evoluat în România pentru CSM Lugoj și Phoenix Buziaș.

RAMON GAȘPAR (21 ani – mijlocaș). Fotbalistul este originar din Mediaș și a jucat în cariera de fotbalist până în prezent la următoarele echipe : Cork City U19 (Irlanda) , Gaz metan Mediaș (16 meciuri în Liga 1) , FC Argeș , CSM Focșani , CSM Jiul Petroșani .

AURELIAN PĂUN (23 ani – portar). Fotbalistul este originar din Pitești și a jucat în cariera de fotbalist până în prezent la următoarele echipe : Turris Turnu Măgurele , Academica Clinceni (18 meciuri în Liga 1) , „U” Cluj Napoca , Oțelul Galați , Progresul Spartac București.

MĂDĂLIN STURZU (20 ani – fundaș dreapta). Fotbalistul este originar din Timișoara și a jucat în cariera de fotbalist până în prezent la Ripensia Timișoara U19 și Phoenix Buziaș .

BUN VENIT LA VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU ȘI MULT SUCCES PENTRU ÎNDEPLINIREA OBIECTIVELOR ECHIPEI GORJENE !”, sună anunțul clubului din Târgu Jiu.

  • Toți au semnat contracte valabilă până în vara anului 2025.

Patrick Andreaș și Raul Cojocaru au semnat prelungirea contractului

Tot astăzi, clubul gorjean a anunțat prelungirea contractelor cu atacantul Patrick Andreaș (19 ani) și cu fundașul Raul Cojocaru (21 de ani), fiul antrenorului Călin Cojocaru.

Andreaș a jucat în 21 de meciuri (1068 minute) în sezonul recent încheiat de Liga 2, iar Cojocaru junior a prins doar un 1 meci (46 minute).

Primul anunț privind prelungirea contractelor îi vizase, zilele trecute, pe portarul Dragoș Lupescu și pe fundașul Claudiu Moisie.

Viitorul Pandurii s-a despărțit, în schimb, de Alexandru Gîrbiță (Corvinul Hunedoara), David Savu (CSM Slatina), Albert Voinea (CSM Unirea Alba Iulia), Arian Mrsulja, Davide Jozic, Denis Brînzan, Robert Geantă, Charles Acolatse, Onni Tiihonen, Dragoș Popa, Ramzi Toure Idrissou, Emanuel Nikpalj și Aziz Njifakue.

Deși anunțase inițial că va efectua cantonamentul de vară în Serbia, în perioada 5-14 iulie, Viitorul Pandurii s-a sucit și continuă pregătirea pe plan local, urmând să dispute patru amicale, cu CS Mioveni (13 iulie), FCU Craiova (20 iulie), CSO Turceni (23 iulie) și SCM Râmnicu Vâlcea (27 iulie).

Primul test avusese loc în urmă cu două săptămâni, cu Jiul Rovinari (Liga 4 Gorj), de care dispusese cu 4-0.

Foto: Viitorul Pandurii Târgu Jiu

Mircea OGLINDOIU 08 Jul. 2024, 19:07 Liga 2
Pe aceeași temă