În primul test disputat în această vară, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a obținut o victorie la patru goluri diferență, 4-0, cu câte două goluri marcate pe repriză.
Și adversarul întâlnit de divizionara secundă a fost unul modest, Jiul Rovinari, a doua clasată în sezonul recent încheiat al Ligii a 4-a Gorj.
Reunită în urmă cu zece zile, în data de 19 iunie, Viitorul Pandurii a disputat astăzi, 29 iunie, primul joc amical din această perioadă de pregătire de vară. A avut ca oponent Jiul Rovinari, probabil ai cărui jucători s-au strâns special pentru acest meci.
Cu 4-0 a câștigat formația din Târgu Jiu, pe stadionul Tineretului din Rovinari, cu marcatori Mario Lupulescu, Denis Brînzan, Ramon Gașpar și Troy Perez.
Pentru Viitorul Pandurii, în prima repriză au jucat: Dragoș Lupescu – Mădălin Sturzu*, Raul Cojocaru, Daniel Bîrzu, Adrian Godja – Nicholas Geană, Denis Brînzan, Claudiu Moisie, Răzvan Vulpe – Patrick Andreaș, Mario Lupulescu.
În partea secundă a meciului au evoluat: Alexandru Krupenschi, Păuna*, Andrei Gogete* – Eduard Croitoru, Luca Feher, Ovidiu Rasoveanu, Pefoura Okom*, Yanis Răducanu*, Alexandru Chipariu*, Mădălin Sturzu*, Harry Ogarey*, Robbie Takoda*, Ramon Gașpar*, Gabi David*, Troy Perez*.
Jucătorii cu steluță sunt în probe, iar clubul spune despre ei că ”vom oferi mai multe detalii în momentul în care semnează contracte cu echipa noastră”.
Dintre cei testați, Mădălin Sturzu a jucat în Liga 2 pentru Ripensia, iar ultima dată a fost la Phoenix Buziaș, echipă din Liga 3 de unde vine și camerunezul Pefoura Okom Zacharie.
Yanis Răducanu este de la Corvinul, Takoda Robbie-O’Shea a jucat în Austrialia pentru Broadbeach Utd, Ramon Gașpar vine de la Jiul Petroșani, iar Troy Perez-Duah vine din Anglia, unde a jucat ultima dată la Salisbury FC, un club din liga a șasea.
Viitorul Pandurii se va pregăti pe plan local și în primele zile ale săptămânii următoare, din 5, până în 14 iulie urmând să meargă într-un cantonament în Serbia.