CS Mioveni s-a mișcat repede după ce s-a despărțit de Constantin Schumacher (48 de ani), plecat la CSC Șelimbăr, tot în Liga 2, și și-a găsit un nou antrenor principal.
Alegerea argeșenilor pentru noul sezon este Alin Chița (46 de ani), ultima dată antrenor secund în stafful lui Adrian Mutu la Rapid (martie 2022 – iulie 2023), Neftci Baku (Azerbaijan / iulie – decembrie 2023) și CFR Cluj (ianuarie – aprilie 2024).
Fost fotbalist la Dacia Pitești, Poli Timișoara, FC Argeș Pitești, UTA, Tainjin Teda (China), Juventus București și Al-Faisaly (Iordania), Alin Chița revine la CS Mioveni, unde a mai fost ”secund” între 2012 și 2014.
Ca antrenor principal a condus Juventus București, Unirea Bascov, Național Sebiș, Metaloglobus București, CSM Alexandria și CSM Focșani, pe aceasta din urmă până în 2021. În Liga 2 a antrenat echipele Juventus și Metaloglobus.
Chița a mai fost antrenor secund, pe lângă CS Mioveni, Rapid, Neftci Baku și CFR Cluj, și la Dinamo, în două rânduri, și FC Voluntari.
La CS Mioveni îl va avea ca antrenor secund pe Cristian Tănase, cu care a mai lucat la CSM Alexandria și CSM Focșani, iar ca antrenor cu portarii pe Iulian Ilie.
Clubul susține că Chița a început deja treaba la CS Mioveni de săptămâna trecută, de când ar fi condus primele antrenamente. CS Mioveni nu a informat, însă, până acum, nimic despre reunire sau ce jucători mai are.
”Începând de astăzi, noul antrenor principal al echipei noastre este Alin Chița. Acesta va face, momentan, echipă cu secundul Cristian Tănase și cu antrenorul de portari, Iulian Ilie. În scurt timp, băncii tehnice i se va alătura un antrenor secund, sau un preparator fizic.
Alin Chița s-a mai aflat pe banca echipei noastre, în sezonul 2013-2014 ca secund, dar și la echipa de juniori reprublicani. Chița și secundul Tănase au mai lucra împreună, din aceeași postură, la echipele CSM Focșani și CSM Alexandria.
Celor doi și noului staff le urăm BUN VENIT și SUCCES!
Noua conducere tehnică s-a alăturat deja echipei, care s-a reunit săptămâna trecută.
Clubul nostru s-a despărțit zilele trecut de Constantin Schumacher, în condții amiabile, după ce tehnicianul, aflat la primul pe banca CS Mioveni a reușit o calificare în play-off și a jucat barajul de promovare în Superliga. Îi mulțumim, fostului nostru antrenor principal pentru munca depusă și îi urăm succe în continuare”, este anunțul CS Mioveni.
Alin Chița este antrenor cu licența PRO.
CS Mioveni vine după un sezon în care, din postura de retrogradată din prima ligă, a reușit să obțină calificarea în play-off, deși pornise cu obiectivul de a se menține în Liga 2. Apoi, profitând de conjunctura de a avea ca adversare în play-off două echipe fără drept de promovare, CSC Șelimbăr și Corvinul, CS Mioveni a avut asigurat locul în barajul de promovare în SuperLigă. A întâlnit prim-divizionara FC Botoșani, în fața căreia a pierdut cu scorul de 0-1 atât la Botoșani, cât și la Mioveni.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)