Alin Chița își impulsionează jucătorii după victoria la scor cu Unirea Ungheni: ”Lupta continuă!” Discursul antrenorului Focșaniului

Andrei PASCU 06 Apr. 2025, 12:44 Liga 2

CSM Focșani încă speră să se salveze de la retrogradare în acest sezon, mai ales că sâmbătă, în etapa a 2-a a play-out-ului Ligii 2, în Grupa A, a trecut cu 3-0 de Unirea Ungheni.

O victorie era capitală, acum focșănenii fiind la cinci puncte de prima poziție (a 5-a) care spulberă emoțiile retrogradării. Se află pe locul 6 în urma etapei a 2-a, cu două puncte peste locul 7, ultima clasată, CSC Dumbrăvița.

Succes foarte important pentru trupa lui Alin Chița

Formația din Focșani a reușit să deschidă scorul în minutul 36, când a marcat Robert Enache. Diferența minimă s-a menținut până la pauză, dar și după reluarea părții secunde, până în minutul 58, când Cristian Ciobanu a făcut 2-0.

Același Ciobanu a dus scorul al 3-0 în minutul 67, iar meciul s-a terminat cu victoria categorică a Focșaniului. La final, antrenorul Alin Chița a remarcat chiar forța ofensivă a echipei sale, accentuând ideea că în partidele precedente nu a arătat așa cum își dorea.

  • CSM Focșani: Preda – Săpunaru (cpt.), Pintilie, Stăiculescu, Alex Dumitru (Dănilă 73′), Simion (D. Mihai 78′), Ungurianu (Oprea 83′), Rența, Ciobanu (Istrate 78′), Enache, Blaj (Crivac 83′)
    Rezerve neutilizate: Uțiu – Ciopa, Dragomir, Dănăilă

”Principalul” a lucrat și la moralul jucătorilor, lucru care i-a ieșit. A vrut ca elevii săi să intre motivați, să spere la un rezultat pozitiv, dar își dorește același lucru și în partidele celelalte, rămase de disputat în Grupa A a play-out-ului Ligii 2.

Sunt fericit și mulțumit! Jucătorii au pus în teren tot ce am lucrat. Știam că întâlnim o echipă care în ultimele etape a primit doar un gol. Știam că au un moral foarte bun, știam că joacă de mult timp în același nucleu și știam că va fi un meci greu. Toată săptămâna ne-am concentrat pe a avea atitudine, dăruire, pentru că lupta continuă. Trebuie să avem atitudine la fiecare meci.

Aici, în vestiar, e o familie, ne vedem de treabă. Îi așteptăm pe cei care se ocupă de echipă, să fie mai aproape de noi. Important e ce facem pe teren însă, să ne vedem de treabă și să aducem cât mai multe puncte.

Atacanții și-au făcut datoria azi. Sunt mulțumit, în săptămânile anterioare nu eram. Azi, băieții și-au făcut datoria, dar trebuie remarcat că nu am primit nici gol”, a declarat Alin Chița la Metropola TV.

Alin Chița și CSM Focșani nu renunță: ”Lupta continuă!”

CSM Focșani este cu două puncte peste ocupanta locului 6, CSC Dumbrăvița. În același timp, peste CSM Focșani se clasează FC Bihor Oradea, care a adunat 22 de puncte până acum. Peste arădeni, pe locul 4, se clasează Metalul Buzău, care a strâns 26 de puncte.

CSM Focșani va întâlnit Metalul Buzău în etapa a 3-a. Întâlnirea va avea loc pe terenul buzoienilor.

Lupta continuă! Suntem pregătiți pentru fiecare meci și încercăm să luăm punct sau puncte, acesta e obiectivul nostru”, a mai spus Chița.

Postarea lui Alin Chița pe Facebook:

Foto: CNC Media ActionCSM Focșani

Andrei PASCU 06 Apr. 2025, 12:44 Liga 2
Pe aceeași temă