:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2FSTEAUA-BUCURESTI-AFK-CSIKSCEREDA-MIERCUREA-CIUC-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-30.09.202420-1024x576.jpg)
Deși încă mai speră să evite retrogradarea, CSM Focșani a început play-out-ul cu o înfrângere, scor 1-2 la Drobeta Turnu Severin, cu FCU Craiova!
CSM Focșani a fost condusă, a egalat repede, iar prima repriză a fost încheiat la egalitate. Însă, în partea secundă echipa favorită a marcat și a reușit să mai aduce trei puncte.
Începutul jocului a aparținut oltenilor, care au deschis scorul în minutul 7, prin lovitura de cap a lui Stijn Meijer, dar moldovenii au egalat peste doar 3 minute, prin Florin Blaj, care a plasat cu capul, din unghi, balonul peste portarul Răducu Mogoșanu, ieșit neinspirat dintre buturi.
Tabela s-a mai modificat o singură dată până la final, în minutul 64, când Moses Abbey a profitat de respingerea în față a portarului Preda și a trimis balonul în poartă, din doar 7 metri. După acest eșec, CSM Focșani ocupă ultimul loc în Grupa A, la un singur punct sub CSC Dumbrăvița.
În pofida înfrângerii, antrenorul Alin Chița rămâne încrezător în șansele de salvare de la retrogradare ale echipei sale., dar admite că este îngrijorat de situația echipei sale din clasament.
”În prima repriză am avut o atitudine bună, ne-am creat mai multe oportunități de a marca și dacă eram puțin mai lucizi, puteam intra la pauză în avantaj. În repriza a doua am intrat puțin în jocul adversarului, am încercat să jucăm cu mingi decisive și acest lucru ne-a costat.
La golul al doilea am permis prea ușor adversarilor să intre în careu. Detaliile mici au făcut diferența în acest joc. Mă nemulțumește că jucătorii care au intrat pe parcurs n-au adus plus-valoare echipei.
Nu știu dacă este echitabil acest scor. Ne îngrijorează rezultatul și se complică puțin lucrurile pentru noi, dar ne luptăm până la capăt. Sunt puține partide în play-out. Sunt aici să găsesc cele mai bune soluții și trebuie să acumulăm puncte pentru a trece peste Dumbrăvița.
Suntem pe ultima poziție și trebuie să fim atenți la jocurile următoare”, a declarat Alin Chița. Etapa viitoare, echipa sa va juca pe teren propriu cu Unirea Ungheni.
CSM Focșani are nevoie să adune cât mai multe puncte în play-out pentru a se salva, până la urmă, de la retrogradare. Clubul din Focșani a început Grupa A a play-out-ului din Liga 2 cu 14 puncte, de pe ultimul loc, 7, poziție ocupată și acum, după prima rundă.
O desparte un punct de prima clasată deasupra, CSC Dumbrăvița, iar pe locul 5 în grupă se află FC Bihor Oradea, care are în dreptul ei 22 de puncte.
CSM Focșani va juca în runda următoare pe terenul propriu, cu Unirea Ungheni, singura echipă care are victorii pe linie în Liga 2 în 2025, cinci din cinci!
Foto: FCU Craiova