Bugetele care se învârt în Liga 2, în sezonul următor. Cât se ”achită” pentru o promovare, la cât au ajuns salariile echipelor din vârf și pe cât se bazează cluburile din ”zona roșie”

Andrei PASCU 02 Jul. 2023, 14:33 Liga 2
Bugetele care se învârt în Liga 2, în sezonul următor. Cât se ”achită” pentru o promovare, la cât au ajuns salariile echipelor din vârf și pe cât se bazează cluburile din ”zona roșie”

Cristian Bobar, director CSM Reșița, a oferit informații interesante despre ce înseamnă bugetele în Liga 2 în sezonul care vine, cât sunt nevoite să investească echipele în funcție de obiective, pentru salvarea de la retrogradare sau pentru lupta la promovare.

Din informațiile pe care le are conducătorul, un club precum CSM Reșița, care își dorește menținerea în Liga 2, este nevoit să consume un buget de aproape 1.5 milioane de euro în stagiunea 2023/2024!

Cât costă să te lupți la promovare în Liga 2? Informațiile pe care le are Cristian Bobar

Situația e alta în momentul în care vorbim de lupta la promovare, iar Cristian Bobar are informații conform cărora cluburile pun la bătaie bugete de aproximativ 2.5 – 3 milioane de euro. Sume foarte mari, care trebuie să acopere, în primul rând, salariile care au început să se ofere în Liga 2.

Bobar a încercat să discute cu anumiți jucători, pe care să îi aducă acum la CSM Reșița, cu experiență, dar a rămas surprins de cerințele lor. Se pare că acele formații care vor accederea în SuperLiga României sunt dispuse să ofere și salarii de 6.000-7.000 de euro în fiecare lună. Remunerații care se dau și la echipe de mijlocul clasamentului din prima divizie.

Liga 2 este una foarte scumpă, au crescut foarte mult prețurile față de acum trei ani. Aici mă refer la tot, de la hoteluri și deplasări, la salariile jucătorilor. Din punctul meu de vedere, pentru un sezon de Liga 2 avem nevoie de aproximativ 1.4 milioane de euro. Acesta ar fi un buget de menținere în Liga 2.

De asemenea, sunt deja echipe care au 2,5 sau 3 milioane de euro, dar acele formații au alt obiectiv. Piața jucătorilor este foarte scumpă. Echipele care vor promovarea oferă salarii de 6-7.000 de euro. Am încercat să contactăm și noi unii fotbaliști, dar nu am avut nicio șansă. Jucătorii care au rămas au contracte mai mari față de sezonul trecut și este foarte important să existe un echilibru în vestiar privind salariile.

Îmi doresc să avem jucători care doresc să se afirme, decât fotbaliști care au fost prin Liga 1 și zic că ei le știu pe toate. Suporterii reșițeni merită să vadă echipe de tradiție în Valea Domanului și cred va fi o medie de spectatori de aproximativ 4.000 la partidele de acasă. Avem teren bun, condiții bune și nu ne vom face de râs.

Finanțarea echipei este de la primărie și Consiliul Local Reșița și atât primarul Ioan Popa cât și eu ne dorim ca și Consiliul Județean să vină alături de noi. Suntem la alt nivel și este mult mai greu. Orice mână de ajutor ne este de folos.

Sunt convins că se vor găsi soluții, așa cum s-au găsit și acum trei ani de zile când am mai fost ajutați cu o anumită sumă!”, a declarat Cristian Bobar, director CSM Reșița.

Achiziții numeroase în Liga 2 până acum. CSM Reșița, șase noutăți

Reamintind, CSM Reșița a convins, până acum, următorii fotbaliști să vină în Valea Domanului: Ionuţ Rus (23 de ani, ex Ripensia) Andrei Răuţă (27 de ani, ex Metaloglobus), Laurenţiu Maxim (19 ani, ex SC Oţelul), Mihai Dolghi (20 de ani, ex Viitorul Cluj- Liga 3), Alexandru Sabău (24 de ani, ex Steaua) și Ciprian Rus (32 de ani, ex Unirea Slobozia).

De partea cealaltă, CSM Reșița s-a despărțit  de cinci jucători până în acest moment. La formația nou-promovată nu vor mai continua Cristian Zimmermann (40 de ani), Laurențiu Breșneni (39 de ani), Robert Petre (26 de ani), Alexandru Dane (21 de ani) și Remus Trancă (24 de ani) după promovarea în Liga 2.

Până în momentul de față sunt mulțumit de transferuri. Încercăm în această perioadă să mai găsim alți doi jucători, dar în primul rând îmi doresc calitate. Liga 2 este o competiție foarte echilibrată. Am preferat să menținem nucleul de jucători cu care am promovat.

Avem jucători tineri de perspectivă, dar mai au mult de muncit până să facă pasul către marea performanță!”, a declarat antrenorul Călin Cheregi în privința achizițiilor făcute până acum de CSM Reșița.

Foto: Andrei Pițigoi (Sport Pictures) și CSM Reșița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-cedat-la-limita-in-amicalul-cu-uta-in-care-alexandru-curtean-a-pus-punct-carierei-de-fotbalist-hunedorenii-primesc-doi-jucatori-chiar-de-la-aradeni-19276603

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-a-anuntat-11-plecari-19276626

https://liga2.prosport.ro/seria-1/inca-doua-achizitii-pentru-arges-un-fundas-retrogradat-cu-cs-mioveni-si-un-mijlocas-fost-la-poli-iasi-si-unirea-slobozia-in-sezonul-recent-incheiat-19276619

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-despartita-de-inca-doi-jucatori-se-muta-in-serbia-gorjenii-se-cantoneaza-in-banatul-sarbesc-19276601

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-a-mai-adus-la-chindia-targoviste-un-fotbalist-pe-care-l-a-pregatit-la-unirea-dej-comunicatul-echipei-19276561

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-dat-o-caruta-de-goluri-in-primul-amical-de-90-de-minute-jucat-in-aceasta-vara-dan-alexa-disperat-sa-nu-l-piarda-pe-dan-spataru-este-una-dintre-conditiile-sa-continuam-impreuna-19276574

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-boiciuc-a-ajuns-la-steaua-dupa-ce-si-a-incheiat-contractul-cu-gloria-buzau-vreau-sa-obtin-promovarea-bulgarul-mario-topuzov-si-alti-doi-jucatori-prezentati-si-ei-de-19276554

 

Andrei PASCU 02 Jul. 2023, 14:33 Liga 2
Pe aceeași temă