Meci modest și plin de decizii controversate la Buzău, între Gloria și SC Oțelul Galați. Partida care a pus punct etapei a 9-a a play-off-ului Ligii 2 s-a încheiat cu scorul de 1-0, după un gol controversat. În minutele de final, antrenorul Adrian Mihalcea a avut o reacție halucinantă și a fost eliminat pentru simulare!
Gloria Buzău revine pe locul 5 în urma acestui succes și are prima șansă la al doilea baraj de promovare. SC Oțelul pică pe locul 4, e la egalitate cu Dinamo, însă tot are prima șansă la promovarea directă. Gălățenii au ratat a doua șansă de a promova și totul se va decide în ultima rundă.
În urma rezultatelor din această etapă, Steaua, deși a fost învinsă de Dinamo, și-a asigurat matematic locul 2, unul care în mod normal este direct promovabil, însă clubul nu are drept de promovare din cauza formei sale juridice.
După ce a primit cartonaș galben încă din minutul 3, Fatai a cerut penalty în minutul 14, însă mai mult a simulat la atingerea lui Dudu și arbitrul a lăsat jocul să continue. În minutul 27, Flueran a dat doar fault la o intervenție a lui Ariel Lopez asupra lui Sîrghi, fază la care comentatorii de la DigiSport spuneau că se putea arăta inclusiv cartonașul roșu. Dorinel Munteanu a protestat, însă a întins mâna atât arbitrului central, cât și arbitrului de rezervă.
A fost un joc modest la Buzău în prima jumătate de oră, unul care aproape că te adormea. S-a mai animat însă spre finalul primei reprize, când Gloria a avut câteva situații pe contraatac. Mai întâi, Boiciuc (37) a profitat de o centrare din dreapta și a trimis cu capul directe la încheietura barelor, în stânga.
A fost semnalul de alarmă tras pentru defensiva Oțelului. La următoarea fază, Dudu a centrat din corner, iar Ariel Lopez a avut o detentă impresionantă în 6 metri, a lovit mingea și a trimis-o în poartă, însă, în același timp s-a și izbit de portarul Dur-Bozoancă, aflat cu palmele la nivelul capului fundașului Gloriei. Flueran a considerat că nu a fost fault în atac, deși mare parte de arbitri probabil ar fi dictat asta și a validat golul în minutul 38.
Replica Oțelului a fost modestă, cu un șut al lui Yabre (43) de la distanță, reținut simplu de Rusu.
Tot Gloria a mai marcat o dată până în pauză, prin Blejdea (45), servit de Dudu, însă reușita a fost anulată corect pentru offside.
Jocul fără nerv, fără chef din partea jucătorilor a continuat și în partea secundă. Oțelul avea nevoie de victorie pentru a-și asigura matematic promovarea, însă a avut o atitudine de parcă nu-și dorește asta. Gloria avea deja avantaj pe tabelă și s-a complăcut în acest joc de lasă-mă să te las.
Au fost tutuși și câteva situații de gol, cu chiu cu vai. Cisotti a centrat în careu, Fatai (53) a reluat cu capul spre poartă, iar Rusu a plonjat și a reținut. Au urmat apoi două faze de contraatac prin care Gloria putea să dea lovitura, dar doar l-a adus la disperare pe antrenorul Adrian Mihalcea. Rus (57) a intervenit salvator în careu, în ultimul moment, în fața lui Boiciuc, iar același atacant, în minutul 59, a avut o poziție ideală de a înscrie, însă a trimis pe lângă bară, făcându-l pe Mihalcea să izbucnească pe margine.
La scurt timp, Cisotti (61) a avut șansa egalării, servi ideal în careu, dar italianul a întârziat șutul și apoi a făcut-o pe direcția lui Rusu, care a a salvat.
Au urmat apoi șapte schimbări făcute de cei doi antrenori într-un interval de zece minute în care nu s-a jucat deloc.
Ultimele 15 minute regulamentare și prelungirile au adus o serie de decizii controversate ale arbitrului Viorel Flueran.
În minutul 75 l-a văzut pe Fatai călcându-l pe Marku, însă nu i-a arătat al doilea cartonaș galben, iar în minutul 77 balonul i-a căzut pe mână în careu lui Marku, însă a lăsat jocul să continue în loc să dicteze penalty.
La scurt timp, în minutul 81, Wiktorski a respins în mâna lui Trebotic, tot în careu, iar Lopez a degajat. Totul, sub privirea lui Flueran, însă nici de această dată centralul a fost de neplictit, cu toate că penalty-ul a fost evident de această dată.
Cu Gloria parcă blocată în apărare, SC Oțelul a încercat în viteza sa redusă să egaleze. Șutul lui Cisotti din fața careului a fost prins de Rusu (82), Jardan (84) a bătut slab o lovitură liberă din stânga careului, iar portarul a prins din nou o minge la o acțiune a lui Cisotti (86) până în careul mic.
Ce a urmat în prelungiri te face să te închini!
În minutul 90+3, Lopez i-a dat peste picior lui Cisotti, pe linia de 6 metri, imediat după ce italianul a finalizat de acolo execrabil, mult peste. Nu s-a dat însă penalty nici acum.
Pe contră, Șuteu (90+4) a reușit să avanseze până în careul advers, la una dintre puținele faze din final în care Gloria a ieșit din propria jumătate. A tras bine la colțul scurt, însă Dur-Bozoancă a parat.
Apoi, în minutul 90+6, a urmat o fază halucinantă. La o minge ieșită în afara terenului, Mihalcea s-a dus să-l blocheze pe Neagu să o repună mai repede în joc, antrenorul a simulat o lovitură în față și a început să se tăvălească pe jos. Arbitrul a văzut că acolo nu s-a produs nimic și că antrenorul Gloriei simula penibil. I-a arătat cartonașul galben și cum mai primise unul în minutul 90+1, pentru o altă fază în care a reacționat nervos pe margine, a fost eliminat.
Mihalcea și-a atins scopul, chiar și cu riscul penibilului. Timpul a trecut rapid din cele șapte minute de prelungiri arătate de arbitru, iar fluierul final a adus o victorie a Gloriei care o readuce în cărțile calificării în barajul de promovare.
Cu 42 de puncte, Gloria Buzău a urcat pe locul 5, la două puncte peste Unirea Dej și stă la mâna sa pentru a se menține pe acest loc și a reuși calificarea în barajul de promovare cu ocupanta locului 7 din play-out-ul SuperLigii.
SC Oțelul, cu 46 de puncte și la egalitate cu Dinamo, care are un golaveraj mai bun, pică pentru moment pe locul 4, dar este tot la mâna sa pentru a promova matematic. Are nevoie de victorie în ultima rundă, acasă cu Unirea Dej, și în cazul în care termină la egalitate cu Dinamo o va devansa la acel moment datorită primului criteriu de departajare: punctele avute la finalul sezonului regular.
Ultima etapă a play-off-ului Ligii 2 are loc duminică, de la ora 13:00, când se joacă SC Oțelul – Unirea Dej, Steaua – Gloria Buzău și Poli Iași – Dinamo.
Foto: Andrei Pițigoi / Sport Pictures
Ariel Lopez 38′
Gloria Buzău: D. Rusu – Oteliță, A. Lopez (cpt.), Wiktorski, Sălceanu – Gaitan (Marku 16′), Trebotic – Dudu (I. Fulop 70′), Greu, Blejdea (Șuteu 63′) – Boiciuc (Val. Alexandru 63′)
Rezerve neutilizate: Horeboiu – Godwin, Dr. Lazăr, M. Ivan, Brîncoveanu
Antrenor: Adrian Mihalcea
SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Andr. Rus, Yabre, Sîrghi (I. Neagu 73′), Nedelea – Zivulic (Cr. Ciobanu 89′), Gorovei (Cîrjan 73′) – Scocîlcă (Laur. Maxim 63′), Cisotti (cpt.), Oct. Ursu (Jardan 63′) – K. Fatai
Rezerve neutilizate: R. Pop – D. Panait, Mih. Adăscăliței, Farcaș
Antrenor: Dorinel Munteanu
Stadion: Gloria (Buzău). Arbitru central: Viorel Nicușor Flueran (Craiova). Arbitri asistenți: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și Marian Carson (Constanţa). Arbitru de rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator de arbitri: Stan Prodan (Alexandria). Delegat de joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş).
♦Min 90+8 Final de joc la Buzău, unde Gloria se impune cu 1-0. Gloria revine pe locul 5, la două puncte peste Unirea Dej, și stă la mâna sa pentru a termina pe această poziție și a se califica în barajul de promovare. SC Oțelul rămâne momentan pe locul 4, de baraj, însă e la egalitate cu Dinamo, aflată pe locul 3, și o depășește la final la primul criteriu de departajare dacă ambele termină cu același număr de puncte. Gălățenii ratează și a doua șansă de a promova matematic, însă tot e la mâna sa în ultima etapă. După fluierul final, Adrian Mihalcea s-a dus pe teren și a avut o discuție aprinsă cu Cîrjan, care i-a bătut obrazul pentru sceneta de mai devreme. Antrenorul se inflamează și vrea să sară la bătaie, însă este ținut de un membru al staffului său și este condus la vestiar
♦Min 90+7 ||| Gabriel Nedelea și Răzvan Greu primesc și ei cartonașul galben
♦Min 90+6 |||| Gloria are aut de margine în fața băncii sale de rezerve. Nu se duce nimeni să ia mingea și se duce Neagu lângă barca de rezerve. Antrenorul Adrian Mihalcea se duce el acolo să îl blocheze pe Neagu să ia mingea și simulează o lovitură în față. Se tăvălește pe jos ținându-se cu palmele de față, însă arbitrul a văzut foarte bine că nu s-a întâmplat nimic și îi arată antrenorului cartonașul galben. Este al doilea, astfel că îl elimină. Reacție halucinantă a lui Adrian Mihalcea
♦Min 90+4 Șuteu primește în stânga de la Greu, în careu, șutează la colțul scurt, iar Dur-Bozoancă intervine salvator lângă bară
♦Min 90+3 Ciobanu centrează în careu, Cîrjan nu ajunge să reia cu capul, mingea îl lovește în față pe Wiktorski și sare la Cisotti, care se demarcă să reia din 7 metri și o face mult peste, însă chiar în același moment este lovit peste picioare de Lopez. Arbitrul nu dă penalty
♦Min 90+2 ||| Valentin Alexandru îl faultează pe Rus și primește și el cartonașul galben
♦Min 90+1 ||| Arbitrul merge la margine și îi arată cartonașul galben lui Adrian Mihalcea, pentru o reacție nervoasă pe margine după un fault
♦Min 90 + Meciul este prelungit cu șapte minute
♦Min 89 ⇐⇒ Ultima schimbare la SC Oțelul. Iese Diego Zivulic și intră Cristian Ciobanu, jucător adus în iarnă chiar de la Gloria
♦Min 87 ||| Denis Rusu întârzie repunerea balonului în joc și primește și el cartonașul galben
♦Min 86 Centrare în careul Gloriei, Cisotti câștigă duelul aerian, urmărește în stânga, pătrunde spre centru și are un șut-centrare la colțul scurt, direct în brațele lui Rusu. Cîrjan era în spatele portarului și aștepta o pasă
♦Min 84 Jardan bate slab o lovitură liberă din stânga careului, cu dreptul, pe lângă poartă, la colțul lung
♦Min 82 Minge trimisă lung în față, Cîrjan preia cu pieptul și lasă în spate pentru Cisotti, care trage din prima cu dreptul din 17 metri, însă pe direcția lui Rusu, care prinde fără probleme
♦Min 81 Cisotti avansează în careu, ușor lateral stânga, Wiktorski respinge direct în mâna lui Trebotic, care oprește clar balonul și acesta se duce la Lopez, care îl degajează. Penalty clar, însă nici de această dată arbitrul nu dictează nimic
♦Min 77 Aruncare lungă de la margine din dreapta, balonul îi pică pe mâna dreaptă lui Marku, arbitrul e cu fața la fundaș și vede, însă lasă jocul să continue
♦Min 75 Fatai îl calcă pe picior pe Marku chiar sub privirile arbitrului, însă Flueran nu acordă cartonașul galben. Ar fi fost al doilea pentru Fatai, care ar fi fost eliminat!
♦Min 73 ⇐⇒ Dublă schimbare și la SC Oțelul. Ies Cristian Sîrghi și Răzvan Gorovei și intră Ionuț Neagu și George Cîrjan
♦Min 70 ⇐⇒ Intră Istvan Fulop și iese Dudu
♦Min 63 ⇐⇒ La SC Oțelul, ies Octavian Ursu și Rareș Scocîlcă și intră Vasile Jardan și Laurențiu Maxim. La Gloria Buzău, ies Andrei Blejdea și Alexandru Boiciuc și intră Alexandru Șuteu și Valentin Alexandru
♦Min 61 Ocazie mare pentru SC Oțelul. Cisotti primește pe culoar, scapă singur în dreapta careului, întârzie șutul, Rusu iese și italianul trimite direct în portarul ieșit la întâmpinare, la 10 metri
♦Min 59 Pasă pe culoar de la mijlocul terenului, pentru Boiciuc, care scapă singur în dreapta, pătrunde în careu și finalizează cu latul piciorului drept la colțul lung. Mingea trece de Dur-Bozoancă și iese afară de puțin pe lângă bară. Mihalcea are o reacție nervoasă pe margine și țipă și gesticulează larg către Boiciuc
♦Min 57 Fază de contraatac a Gloriei, mingea este trimisă lung în față, Sîrghi încearcă se respingă din săritură, însă are o intervenție ratată, perfectă pentru Boiciuc, care scapă în dreapta și pătrunde în careu. Atacantul încearcă să trimisă în centru, unde aștepta un coechipier, nemarcat, dar Rus se retrage excelent și deviază mingea în corner, salvând golul
♦Min 53 Cisotti centrează din dreapta, din acțiune, Fatai trimite cu capul din zonă centrală, din careu, plasează bine, înspre stânga, însă Rusu plonjează bine și reține cu siguranță
♦Min 47 ||| Juri Cisotti îl trage în spate pe Greu și începe partea secundă cu cartonaș galben în cont
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 45+3 Pauză la Buzău, unde Gloria conduce SC Oțelul cu 1-0
♦Min 45 + Prima repriză este prelungită cu trei minute
♦Min 45 Dudu primește în zonă centrală și are un șut defectuos din 20 de metri direct într-un adversar, mingea îi revine și o trimite pe culoar în careu pentru Blejdea, care preia și înscrie la colțul lung, în dreapta, însă golul este anulat corect pentru poziția de offside în care se afla marcatorul
♦Min 43 Yabre șutează de la 20 de metri central, balonul este ușor deviat și se duce spre centrul porții, unde Rusu reține simplu
♦Min 42 ||| Ariel Lopez faultează din spate și primește cartonașul galben
♦Min 38 1-0 Dudu centrează din cornerul din stânga, Ariel Lopez urcă în 6 metri și are o detentă bună, reia cu capul și înscrie. În același moment, Dur-Bozoancă a ieșit să prinsă și a ajuns cu mâinile acolo unde era cu capul Lopez. Cei doi se izbesc unul de altul și pică, iar arbitrul validează golul, spre nemulțumirea gălățenilor, care voiau fault în atac
♦Min 37 Centrare din lovitură liberă din dreapta, Boiciuc se demarcă din nou excelent și reia din centrul careului, cu capul. Mingea se duce la vinclu, în stânga, lovește încheietura barelor și se duce în lateral, apoi este respinsă în corner
♦Min 35 Oteliță avansează în dreapta careului, centrează în centru și Boiciuc se demarcă și reia cu capul, din prima, din aer, pe lângă poartă, în dreapta
♦În urcă cu 12 ani, în data de 15 mai 2011, Oțelul câștiga acasă cu Poli Timișoara, cu 2-1, și câștiga primul ei titlu de campioană a României. Echipa de atunci era condusă tot de Dorinel Munteanu.
♦Min 27 Sîrghi se resimte după ce a fost lovit în spate de Ariel Lopez, în urma unei intrări prin alunecare, arbitrul nu acordă nici cartonaș galben, deși intrare a fost foarte dură. Dorinel Munteanu are discuții atât cu arbitrul de rezervă, cât și cu cel central. Cu ambii dă mâna
♦Min 26 Oțelul scapă pe contraatac după o serie de gafe la 30 de metri, Gorovei primește pe culoar în stânga, avansează în careu, e blocat, întoarce pentru Ursu, care șutează în blocaj și faza se stinge
♦Min 24 Gorovei bate mult peste poartă o lovitură liberă de la circa 30-35 de metri central
♦Min 18 ||| Abia intrat pe teren, Kristi Marku intră prin alunecare asupra lui Cisotti, îl faultează și oprește un contraatac, dar primește și cartonașul galben
♦Min 16 Scocîlcă intră tare, prin alunecare, asupra lui Lopez, îl ia pe sus pe sud-american, însă arbitrul dă doar fault, nu și cartonaș, dar poartă o discuție cu tânărul jucător al Oțelului
♦Min 15 ⇐⇒ Kristi Marku intră în locul lui Pablo Gaitan
♦Min 14 Cu un om în superioritate, fiindcă Gaitan nu a reintrat și încă nu s-a făcut o schimbare, Oțelul joacă ofensiv. Fatai nu poate finaliza din 6 metri, este deposedat, mingea ajunge la Rus, care trage din fața careului și Rusu reține aproape de bara din stânga sa. Dudu i-a blocat piciorul drept lui Fatai, însă africanul pierduse mingea și a plonjat în careu pentru a primi penalty, dar arbitrul a lăsat jocul să continue
♦Min 12 Gaitan acuză o accidentare și primește îngrijiri medicale. Iese și pare că nu mai poate continua jocul
♦De partea cealaltă, Dorinel Munteanu, revenit pe bancă după ce și-a ispășit încă o suspendare în acest sezon, a efectuat cinci schimbări în echipa de start a Oțelului, față de jocul trecut, 0-2 acasă cu Dinamo. Au ieșit Pop, Ghiocel, Panait, Neagu și Jardan și au intrat Dur-Bozoancă, Sîrghi, Nedelea, Zivulic și Gorovei.
♦Față de jocul trecut, 0-1 la Unirea Dej, Adrian Mihalcea a făcut două schimbări în primul 11 al Gloriei. Au ieșit Marku și Alexandru și au intrat Trebotic și Greu. Lopez joacă acum ca fundaș central.
♦Min 3 ||| Kehinde Fatai intră tare și îl calcă pe picior pe Lopez și primește cartonașul galben
♦Min 1 A început partida de la Buzău, cu lovitura de start a lui Kehinde Fatai
Ultimul meci al etapei a 9-a a play-off-ului Ligii 2 are loc la Buzău, astăzi, 16 mai, de la ora 19:00. Gloria primește vizita celor de la SC Oțelul Galați, într-un joc extrem de important pentru ambele formații.
Cu un meci și o etapă până la final, echipa lui Adrian Mihalcea este în lupta pentru clasarea pe locul 5, al doilea calificabil în barajul pentru promovare, în condițiile în care Steaua (locul 2) nu are dreptul de a urca în SuperLigă, în timp ce formația pregătită de Dorinel Munteanu se află la a doua oportunitate de a bifa promovarea matematică de pe a doua poziție.
Gloria Buzău vine după eșecul suferit la Dej, 0-1 cu Unirea, rezultat în urma căruia și-a complicat traiectoria de a ajunge în barajul de promovare. Acum se află la ultimul meci pe teren propriu în play-off și mai are doar șansa de a merge în dubla cu ocupanta locului 7 din play-out-ul SuperLigii, teoretic contra unui adversar mai dificil, după ce Dinamo s-a distanțat la șapte puncte și nu mai poate fi depășită.
Gloria se luptă de la distanță cu Unirea Dej pentru locul 5 în play-off, cel care duce în baraj. Clujenii au remizat ieri, acasă cu Poli Iași, astfel că pentru moment au un punct în plus și au urcat pe poziția a 5-a. Echipa buzoiană nu va avea deloc un meci facil astăzi, cu SC Oțelul, însă chiar și în cazul unei înfrângeri tot mai are șanse de calificare în faza următoare.
În schimb, cu un succes contra gălățenilor, Gloria nu își va asigura prezența în baraj, însă va trece la două puncte în fața Unirii Dej și va fi din nou doar la mâna sa pentru a termina pe această poziția a 5-a. În caz de egalitate la final cu dejenii, buzoienii nu sunt avantajați de primul criteriu de departajare, numărul de puncte avut la finalul sezonului regular, 31 față de 32.
De partea cealaltă, SC Oțelul nu a câștigat de trei jocuri, vine după eșecul de acasă cu Dinamo (scor 0-2) și se află în situația în care s-a aflat și la jocul cu echipa lui Ovidiu Burcă. Dacă va câștiga, SC Oțelul își va asigura matematic al doilea loc direct promovabil.
Echipa gălățeană nu trece însă prin momente bune și va avea un meci dificil la Buzău, Gloria jucând, la rândul ei, pentru un obiectiv important. Trupa lui Dorinel Munteanu este acum la egalitate de puncte cu Dinamo și își poate permite inclusiv un eșec astăzi și tot va fi favorită la promovarea directă în fața ”câinilor”, deoarece are primul criteriu de departajare de partea sa. În ultima etapă va trebui însă să câștige acasă cu Unirea Dej, în situația în care și Dinamo va câștiga la Iași.
Înaintea jocului care încheie runda a 9-a a play-off-ului Ligii 2, Gloria Buzău ocupă locul 6, cu 39 de puncte, iar SC Oțelul se află pe poziția a 4-a, cu 46 de puncte, la egalitate cu Dinamo, care momentan este mai sus datorită golaverajului, criteriu de departajare în timpul competiției.
SC Oțelul și Gloria Buzău s-au întâlnit în acest sezon de trei ori. În sezonul regular, în etapa a 12-a, a fost 1-1 la Galați (goluri Pablo Gaitan 37 și Ionuț Neagu 45+2), și tot la finalul anului trecut cele două au avut meci în faza grupelor în Cupa României. Gloria s-a impus cu 2-0 la Galați, prin reușitele lui Dragoș Lazăr (29) și Alexandru Boiciuc (50).
În turul play-off-ului, în runda a 4-a, meciul a avut loc tot la Galați, iar SC Oțelul a câștigat cu 1-0 prin reușita lui Octavian Ursu, venită în minutul 3.
Partida dintre Gloria Buzău și SC Oţelul Galaţi este arbitrată de la centru de Viorel Nicușor Flueran (Craiova), iar de la cele două tușe de Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea) și Marian Carson (Constanţa). Arbitru de rezervă este Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti). Observator de arbitri este Stan Prodan (Alexandria), iar delegat de joc a fost ales Mircea Bucur (Târgu Mureş).
Viorel Flueran face parte din lotul de primă ligă, iar în acest sezon a condus 17 partide de la centru în diverse competiții. În Liga 2 a arbitrat trei jocuri în această ediție de campionat, toate având pe teren cel puțin o echipă dintre cele care se întâlnesc astăzi. A arbitrat în sezonul regular Steaua – SC Oțelul 1-0, iar în play-off a condus Dinamo – Gloria Buzău 1-1 și SC Oțelul – Steaua 3-2.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-merge-pe-terenul-echipei-gloria-buzau-19270829
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-steaua-se-joaca-de-la-ora-2030-pe-arena-nationala-cainii-inca-spera-la-al-doilea-loc-direct-promovabil-militarii-vor-sa-si-asigure-locul-2-in-play-off-19270831
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1730-in-debutul-penultimei-etape-a-play-off-ului-ligii-2-clujenii-lupta-pentru-a-prinde-barajul-de-promovare-19270824