Se cunosc încă trei semifinale din barajul pentru promovarea în Liga 2. Cele mai recente patru cluburi care și-au asigurat prezența în faza următoare a Ligii 3 și singura serie care nu își știe campioana

Marius ANGHEL 08 May. 2023, 20:22 Liga 3
Se cunosc încă trei semifinale din barajul pentru promovarea în Liga 2. Cele mai recente patru cluburi care și-au asigurat prezența în faza următoare a Ligii 3 și singura serie care nu își știe campioana

Două etape au mai rămas de disputat din play-off-ul campionatului Liga 3, ediția 2022-2023, iar necunoscutele privind echipele care vor participa în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2 se împuținează.

După recenta etapă disputată, a 7-a, rezultatele înregistrate au stabilit matematic încă patru echipe calificate matematic în barajul semifinal, patru formații care și-au asigurat locul 1, cât și trei care și-au asigurat locul 2.

Totodată, cunoaștem alte trei dueluri din faza semifinală a barajului pentru accederea în Liga 2, în total fiind stabilite patru din zece.

14 din 20 de locuri de baraj, ocupate!

Metalul Buzău (Seria 2), SC Popești Leordeni (S4), Unirea Ungheni (S9) și Gloria Bistrița Năsăud (S10) sunt cele mai recente echipe care completează lista celor 20 care vor merge în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2. În total, până acum, cu două runde rămase de disputat, 14 cluburi sunt sigure că vor disputa cel puțin încă două meciuri în acest sezon, cele din primul baraj.

Corvinul Hunedoara (Seria 9) și-a asigurat matematic accederea încă după prima etapă din play-off, iar următoarea care a reușit acest lucru a fost CS Afumați (S3), care a obținut biletul pentru primul baraj în urma rezultatelor din etapa a 3-a. De la finalul etapei a 4-a și echipele CS Tunari (S4), CS Blejoi (S5) și CSM Alexandria (S6) au fost sigure de prezența la baraj. Le-a urmat FC Bihor Oradea (S10), după disputarea meciurilor din runda a 5-a, iar după etapa a 6-a au bifat obiectivul Foresta Suceava (S1), Farul Constanța 2 (S2), CSM Deva (S7) și CSM Reșița (S8).

Metalul Buzău, prima echipă din Seria 2 care și-a asigurat prezența la primul baraj de promovare

Metalul Buzău, lider în Seria 2, a remizat sâmbătă, 6 mai, pe teren propriu cu Unirea Braniștea, clasata pe locul 3, scor 0-0. Distanța dintre cele două a rămas de șapte puncte, iar cum până la finalul play-off-ului mai sunt doar șase puncte în joc de fiecare echipă, trupa buzoiană și-a asigurat matematic locul la baraj.

Metalul are 55 de puncte. Pentru locul 2 este mare favorită CSM Râmnicu Sărat, cu 53 de puncte, însă șanse are și Unirea Braniștea, cu 48 de puncte. Aerostar Bacău, cu 40 de puncte, nu mai are nicio șansă nici măcar la locul 3.

”Ne-am asigurat prezența la barajul pentru promovarea în Liga 2.
Mai sunt două runde din playoff. După aceste două vom afla și de pe ce poziție vom juca barajul.
Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi în această aventură. Susținerea voastră ne dă încredere și ne motivează”, și-a informat Metalul suporterii.

  • Metalul Buzău a evoluat în play-off și în sezonul trecut, când a terminat pe locul 4, sub SC Oțelul Galați, CSM Focșani și Aerostar Bacău.

SC Popeşti Leordeni și-a asigurat locul 2 în Seria a 4-a a Ligii 3

În Seria 4, SC Popești Leordeni și-a asigurat și ea matematic accederea cel puțin la primul baraj în urma rezultatelor din etapa a 7-a, urmând-o pe CS Tunari, care este sigură inclusiv de locul 1.

Trupa de lângă Capitală a câștigat pe teren propriu jocul cu Flacăra Moreni (scor 3-0), s-a distanțat de aceasta la 10 puncte, 46 față de 36, astfel că va termina play-off-ul pe locul 2.
Situația din această serie este stabilită deja. CS Tunari (55 puncte) și SC Popești Leordeni (46) merg la baraj, iar Flacăra Moreni (36) și Real Bradu (22) vor termina pe locurile 3, respectiv 4.

  • În sezonul trecut, SC Popești Leordeni a evoluat în Seria 3 și a terminat pe locul 2, sub CS Afumați. A pierdut din primul baraj, cu Progresul Spartac (0-1 acasă și 1-1 în deplasare).

Unirea Ungheni nu putea spera la mai mult decât locul 2 în Seria 9 și l-a obținut

Tot locul 2 și l-a asigurat în urma rezultatelor din ultima rundă și Unirea Ungheni, în Seria a 9-a, în care Corvinul Hunedoara defilează și este de departe cea mai bună formație din toată Liga 3 la număr de puncte obținute.

Trupa din județul Mureș a trecut în ultima rundă cu 2-0 pe teren propriu de Metalurgistul Cugir și s-a distanța față de aceasta la șapte puncte, dar și față de CSM Unirea Alba Iulia.

Corvinul, cu 73 de puncte, și Unirea Ungheni, cu 42 de puncte, merg în baraj, iar pentru locurile 3 și 4 sunt în luptă CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir, ambele cu câte 35 de puncte.

”Victorie și calificare matematică în barajul pentru promovare în liga superioară!
Băieții noștri dovedesc tărie de caracter, motivație și dorință de a se autodepăși, astfel, stabilesc scorul final încă din prima repriză, având un parcurs mult superior adversarilor în întreg meciul!
Cu două meciuri înainte de finalul playoff-ului, CS Unirea Ungheni 2018 reușește să scrie o nouă filă de istorie pentru cel mai bun club de fotbal al județului Mureș!”, a scris echipa din Ungheni pe pagina sa de Facebook.

  • În sezonul trecut, Unirea Ungheni a evoluat tot în play-off-ul Seriei a 9-a și a terminat pe locul 3, după CS Hunedoara (actuala Corvinul) și Metalurgistul Cugir și deasupra celor de la Viitorul Cluj.

Gloria Bistrița Năsăud este matematic la baraj, de pe locul 2 al Seriei a 10-a

În fine, Gloria Bistrița Năsăud a obținut și ea locul 2 în Seria 10 după ce în recenta etapă a câștigat cu 2-0 în deplasarea de la Satu Mare, adversara cu care era în luptă pentru această poziție, după ce FC Bihor Oradea și-a asigurat calificarea după disputarea meciurilor din runda a 5-a.

În urma rezultatelor din etapa a 7-a, FC Bihor (58 puncte) și-a asigurat matematic locul 1, iar Gloria Bistrița Năsăud (52) pe al doilea. CSM Satu Mare (42) va încheia pe locul 3, iar Lotus Băile Felix (31) – pe 4.

”Victorie la Satu Mare și bucurie mare pe banca Gloriei.
Am reușit să ne impunem în fața CSM Satu Mare, iar la finalul partidei tabela arăta scorul de 0-2 în favoarea nostră.
Pornim spre casă cu un meci câștigat și un total de 52 de puncte în clasamentul seriei a 10-a”, s-a limitat să anunțe Gloria Bistrița Năsăud pe pagina sa de Facebook, fără să precizeze și faptul că și-a asigurat locul 2 și prezența la baraj.

  • În sezonul trecut, Gloria Bistrița Năsăud a evoluat în play-out-ul Seriei a 9-a, unde a terminat pe locul 1.

9 echipe și-au asigurat locul 1 în seriile lor. Foresta, CSM Deva, CSM Reșița și FC Bihor sunt cele mai recente

În acest moment, cu două runde rămase de disputat din play-off, un număr de nouă echipa dintr-un total de zece și-au asigurat locul 1 în seria în care evoluează.

Ultimele care au bifat această reușită sunt Foresta Suceava (S1), aflată la șase puncte peste Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Deva (S7), detașată la nouă puncte de ACSO Filiași, CSM Reșița (S8), la șapte puncte peste Șoimii Lipova, și FC Bihor Oradea (S10), cu șase puncte peste Gloria Bistrița Năsăud.

Corvinul Hunedoara (S9) a fost prima campionată în acest sezon, după etapa a 2-a, iar a doua a fost CS Afumați (S3), de la finalul etapei a 3-a. CS Blejoi (S5) și CSM Alexandria (S6) și-au asigurat primul loc în seriile lor după runda a 5-a și au fost urmate de CS Tunari (S4), de la finalul rundei a 6-a.

După victoria din recenta etapă, 4-2 acasă cu Viitorul Șimian, în urma căreia și-a asigurat locul 1 în Seria 7, conducerea CSM Deva și-a premiat jucătorii și stafful, inclusiv pe primarul Florin Oancea, pentru câștigarea campionatului Ligii 3! Foto: CSM Deva

SC Popeşti Leordeni, Unirea Ungheni și Gloria Bistrița Năsăud și-au asigurat locul 2 în seriile lor de Liga 3

Iar pentru a doua etapă la rând sunt echipe care și-au asigurat matematic locul 2. Sunt mult mai puține decât cele care au defilat în acest sezon și și-au asigurat locul 1.

După Farul Constanța 2, care este sigură de poziția secundă în Seria 3, în urma rezultatelor din etapa a 7-a și-au asigurat locul 2 și echipele SC Popeşti Leordeni (S4), Unirea Ungheni (S9) și Gloria Bistrița Năsăud (S10).

Acestea și-au aflat adversarii din runda semifinală a barajelor de promovare în Liga 2. Manșa tur o vor juca pe teren propriu, iar cea retur în deplasare. Farul 2 întâlnește CS Tunari, SC Popești Leordeni, pe CS Afumați, Gloria Bistrița Năsăud va întâlni Corvinul Hunedoara, iar Unirea Ungheni, pe FC Bihor Oradea.

Lupta pentru celelalte locuri de baraj rămase disponibile este următoare:

  • Seria 1 / locul 2: Ceahlăul Piatra Neamţ (46 puncte), CSM Bacău (42), Bucovina Rădăuți (41)
  • Seria 2 / locul 1 și 2: Metalul Buzău (55), CSM Râmnicu Sărat (53), Unirea Braniștea (48)
  • Seria 5 / locul 2: CSO Plopeni (39), SR Brașov (38), Olimpic Cetate Râșnov (36)
  • Seria 6 / locul 2: Viitorul Dăeşti (45), Sporting Roșiori (41)
  • Seria 7 / locul 2: ACSO Filiaşi (48), Gilortul Târgu Cărbunești (46)
  • Seria 8 / locul 2: Şoimii Lipova (50), CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (46)

Meciurile din runda semifinală a barajelor de promovare în Liga 2:

  • B1: Foresta Suceava (Locul 1, Seria 1) – Locul 2, Seria 2
  • B2: Locul 1, Seria 2 – Locul 2, Seria 1
  • B3: CS Afumați (Locul 1, Seria 3)SC Popeşti Leordeni (Locul 2, Seria 4)
  • B4: CS Tunari (Locul 1, Seria 4)Farul Constanța 2 (Locul 2, Seria 3)
  • B5: CS Blejoi (Locul 1, Seria 5) – Locul 2, Seria 6
  • B6: CSM Alexandria (Locul 1, Seria 6) – Locul 2, Seria 5
  • B7: CSM Deva (Locul 1, Seria 7) – Locul 2, Seria 8
  • B8: CSM Reșița (Locul 1, Seria 8) – Locul 2, Seria 7
  • B9: Corvinul Hunedoara (Locul 1, Seria 9)Gloria Bistrița Năsăud (Locul 2, Seria 10)
  • B10: FC Bihor Oradea (Locul 1, Seria 10)Unirea Ungheni (Locul 2, Seria 9)

Meciurile se desfășoară în sistem tur-retur, iar prima gazdă va fi echipa clasată pe locul 2 în seria sa.

Ulterior, în finalele pentru promovarea în Liga 2 se vor întâlni B1 vs. B2, B3 vs. B4 și așa mai departe. Vor rezulta, așadar, cinci meciuri, iar învingătoarele vor urca în divizia secundă. În finale, gazda meciului tur va fi decisă prin tragere la sorți.

Foto: Metalul Buzău (Aurelian Trifan), SC Popești Leordeni, PIXEL ProSport (Unirea Ungheni) și Gloria Bistrița Năsăud

https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-rector-si-fost-ministru-debut-in-liga-3-la-48-de-ani-la-echipa-universitatii-pe-care-o-conduce-antrenorul-a-vorbit-apoi-despre-crearea-a-ceva-pentru-viitor-19270064

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-si-a-anuntat-plecarea-de-la-minaur-baia-mare-19270045

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-final-de-liga-2-cu-victorie-cu-concordia-chiajna-19269543

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-7-din-play-off-si-play-out-12-meciuri-se-mai-disputa-astazi-in-primul-meci-al-zilei-cs-blejoi-a-castigat-in-extremis-cu-rasnov-19269391

https://liga2.prosport.ro/liga-4/rapid-buzescu-campioana-in-liga-4-teleorman-19269324

Marius ANGHEL 08 May. 2023, 20:22 Liga 3
Pe aceeași temă