În săptămâna critică pentru Dinamo în vederea obținerii licenței, Alexandru Răuță (30 ani) a notificat clubul pentru o datorie de 33.566 lei și 13.000 de euro, după ce colegul Andrei Radu i-a cesionat creanța sa. Injecția financiară din buzunarul lui Claudiu Florică a rezolvat situația. Clubul a scăpat și de creanța de 433.415 lei către Computerland, firma lui Nicolae Badea.
Dinamoviștii au respirat ușurați după ce, în vederea obținerii licenței pentru sezonul viitor, au reușit să facă rost de bani pentru a achita datoriile de până la 1 ianuarie 2023.
500.000 euro au mai rămas de plătit după ce mai mulți foști jucători, antrenori și chiar parteneri comerciali ai clubului au acceptat să semneze amânări de plată.
Banii au venit, în mare parte, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, de la omul de afaceri Claudiu Florică, cel care, cel mai probabil, va primi o cotă socială în cadrul Red&White 2022 Management, noul acționar majoritar al SC Dinamo 1948 SA.
Dacă unii dintre cei cărora clubul le era dator până la sfârșitul anului trecut au fost de acord să se semneze amânări de plată, cel mai bun exemplu fiind Dusan Uhrin jr, au existat și foști jucători care și-au pierdut răbdarea și, până în ultimul moment, au rămas fermi și și-au cerut sumele cuvenite conform contractelor semnate.
În acest sens, chiar cu o săptămână înainte de termenul limită pentru a face dovada stingerii datoriilor, 30 aprilie, Alexandru Răuță (foto), fostul căpitan al lui Dinamo, a notificat clubul pentru o datorie de 33.566 lei, respectiv 13.000 euro.
În prealabil, Andrei Radu i-a cesionat creanța sa, 33.566 lei, lui Răuță, mișcarea fiind parte dintr-o strategie. Fundașul, cu o creanță de sub 10.000 euro, nu ar fi avut dreptul de a formula cerere de faliment, așa cum prevede procedura în insolvență pentru datoriile curente, cele realizate după ce s-a intrat în procesul de reorganizare judiciară.
Mai trebuie menționat că cei doi fotbaliști au acceptat, în trecut, amânări de plată, însă clubul nu și-a onorat înțelegerile.
”Per total, dacă ar fi să adunăm totul, eu am luat jumătate sau sub jumătate din banii pe care-i aveam pe contract. În plus, eu nu am încasat niciodată 9.000 de euro de la Dinamo, nu am niciun salariu în care să primesc 9.000 de euro. Eu am renunțat la bani ca să meargă clubul mai departe, din bunăvoință”
Andrei Radu, iulie 2022, pentru DigiSport
Toată situația a fost rezolvată după ce Claudiu Florică a virat mare parte din banii necesari obținerii licenței, iar cei doi jucători – și ceilalți care și-au cerut drepturile și nu au mai acceptat înțelegeri-, și-au primit restanțele în cursul zilei de joi.
Tot pe terenul insolvenței, realitatea clubului după vara lui 2021, atunci când SC Dinamo 1948 SA a intrat, pentru a doua oară în istoria sa (este înființată în 2005) în reorganizare ”economică”, marți, cu trei zile înainte de termenul limită pentru licență, judecătorul sindic a respins contestația formulată de Computerland România (firma lui Nicolae Badea) împotriva măsurii administratorului judiciar (RTZ&Partners SPRL) de a respinge cererea de plată formulată pentru suma de 433.415 lei, rezultată în urma unui contract de publicitate între firma fostului președinte al Consiluilui de Adminsitrație și SC Dinamo 1948 SA. Contestatorul poate formula apel împotriva deciziei.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eroul-iasiului-din-meciul-cu-dinamo-dezvaluie-care-este-adevaratul-lider-in-vestiarul-politehnicii-alin-roman-sunt-un-jucator-important-se-vede-prin-minutele-jucate-mijlocasul-ar-19268426
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-reportaj-la-muzeul-fotbalului-ridicat-de-cornel-sfaiter-in-comuna-sa-de-bastina-am-strans-aici-amintiri-speciale-si-fiecare-colt-are-o-poveste-aparte-peretele-dedicat-lui-d-19268403
https://liga2.prosport.ro/seria-1/milionarul-invitat-sa-se-implice-la-dinamo-recunoaste-tratativele-sunt-dinamovist-o-sa-vedem-nu-am-o-imagine-foarte-clara-apreciez-curajul-pe-care-l-au-eugen-voicu-si-andrei-nicolescu-19268391
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-respira-mai-usor-au-fost-virati-banii-pentru-licenta-cine-se-poate-afla-in-spatele-tranzactiei-reactia-lui-andrei-nicolescu-exclusiv-19268370
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jurnal-de-tribunal-termen-la-curtea-de-apel-cu-dezvaluiri-si-surprize-in-insolventa-de-la-dinamo-intelegerea-secreta-dintre-redwhite-si-asociatia-peluza-catalin-hildan-instanta-a-respins-apelul-19268355