Andrei Radu s-a săturat să-și aștepte banii și amenință Dinamo cu falimentul. Reacția lui Vlad Iacob

Daniel VLAD 28 Feb. 2023, 15:24 Liga 2
Andrei Radu s-a săturat să-și aștepte banii și amenință Dinamo cu falimentul. Reacția lui Vlad Iacob

Andrei Radu (26 de ani), în prezent la PAS Giannina, în prima ligă din Grecia, se pregătește să ceară falimentul clubului Dinamo după ce conducerea nu i-a mai plătit o a doua tranșă de 8.000 de euro conform înțelegerii din momentul rezilierii contractului dintre cele două părți.

Este una dintre multele probleme pe care noii acționari majoritari ai clubului din ”Ștefan cel Mare”, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, trebuie să le rezolve, altfel procesul insolvenței va avea de suferit, la fel și echipa, care riscă să nu obțină nici măcar certificarea pentru noul sezon de Liga 2, cu toate că gândul este mai departe, la SuperLigă.

Andrei Radu mai are de primit 8.000 de euro de la Dinamo, după ce renunțase la mai mult de jumătate din suma pe care o avea de încasat

Din informațiile ProSport, administratorul special Vlad Iacob ar fi sunat foștii jucători ai clubului Dinamo, față de care există datorii, să-i roage să amâne pentru o altă dată, cel puțin până la vară, plata restanțelor. Pe de altă parte, conducerea echipei nu a răspuns în scris unor jucători după ce aceștia au trimis către club notificări din cauza nerespectării înțelegerilor dintre cele două părți din momentul acceptării rezilierii de contracte.

În acest caz este și antrenorul Dusan Uhrin, cel care mai are de încasat 12.800 de euro. Deranjat că nu a primit niciun răspuns și nu a fost băgat în seamă, cehul ar fi cerut falimentul lui Dinamo.

În situația lui Andrei Radu, în momentul rezilierii contractului cu Dinamo, în luna iunie a anului 2022, fundașul stânga avea de încasat 48 de mii de euro. Șefii clubului i-au spus că îi pot da din acești bani doar 16.000 de euro. S-au înțeles să îi plătească pe loc 8.000 de euro, iar o a doua tranșă de 8.000 de euro să îi fie achitată jucătorului în decembrie 2022, lucru care nu s-a întâmplat. Radu a notificat clubul, nu a primit niciun răspuns, iar acum, din informațiile ProSport, vrea să se unească cu un fost coechipier, la rândul lui bani neprimiți, pentru a cere împreună falimentul.

Șefii dinamoviști se bazau pe faptul că Andrei Radu nu poate cere falimentul dacă datoria față de el este mai mică de 10.000 de euro, însă prin această unire cu un fost coleg se depășește această sumă

Vlad Iacob: ”Voi încerca să discut în continuare cu Andrei Radu”

Vlad Iacob a oferit detalii despre această nouă situație de la club.

”Eu am discutat cu Andrei Radu și voi încerca să mai discut în continuare cu el ca să găsim până la urmă o soluție. Voi încerca să discut cu toți creditorii. Vă dați seama că este foarte important să obținem licența. Avem o problemă și cu domnul Uhrin, e și făcută din partea dânsului o astfel de cerere, dar vom vedea cum o să rezolvăm și problema asta. Noii noștri acționari știau de aceste lucruri”, a spus Iacob pentru ProSport.

Actualul antrenor al echipei, Ovidiu Burcă, are încredere că noii acționari vor rezolva problemele stringente.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-de-parere-ca-dinamo-va-fi-din-ce-in-ce-mai-bine-19261705

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-dintre-marcatorii-lui-dinamo-in-meciul-cu-unirea-constanta-luat-prin-surprindere-de-un-suporter-a-primit-o-prima-chiar-pe-gazon-19261693

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-rosu-a-avut-lipici-la-gol-si-contra-unirii-constanta-mi-as-fi-dorit-sa-se-pastreze-echipa-din-prima-parte-a-sezonului-fostul-stelist-si-a-declarat-admiratia-pentru-suporteri-19261668

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-relaxat-dupa-ce-dinamo-a-invins-unirea-constanta-19261673

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-dinamo-are-un-nou-actionar-majoritar-si-anunta-ceea-ce-urmeaza-un-fost-rapidist-e-noul-conducator-al-clubului-19261124

Daniel VLAD 28 Feb. 2023, 15:24 Liga 2
Pe aceeași temă