Conferința de presă susținută de Dorinel Munteanu înaintea partidei SC Oțelul – Steaua, din etapa a 2-a a play-off-ului de Liga 2, a fost o nouă oportunitate să tragă un semnal de alarmă față de anumite jocuri de culise care s-ar face în ultima perioadă, în special cu apropierea finalului campionatului.
Liga2.ro a scris amplu despre disputa mediatică dintre Dorinel Munteanu și clubul Poli Iași, prezentând atât punctul de vedere al antrenorului, cât și punctul de vedere al formației pregătite de Leontin Grozavu.
Înaintea duelului cu Steaua, Munteanu a atras atenția iar, asupra faptului că Poli Iași este arbitrată periodic de aceiași oameni și a avut un mesaj și pentru Federația Română de Fotbal și pentru Comisia Centrală a Arbitrilor. Speră ca la partida cu ”militarii” să nu fie probleme.
E un meci foarte important pentru SC Oțelul, joi, cu formația lui Daniel Oprița, cu prima clasată în Liga 2 până la urmă, elevii lui Dorinel Munteanu având ca obiectiv clasarea pe un loc direct promovabil în SuperLiga României.
Presiunea e mare pe SC Oțelul, dacă ținem cont de bugetul investit și de faptul că are în componență jucători cu multă experiență, aceeași situație fiind și în cazul Politehnicii Iași, dacă facem o comparație între cele două cluburi din Moldova, care s-au contrat în ultimele zile.
Dorinel Munteanu a făcut apel și la suporteri, apropiați de echipă pe durata acestui sezon. În plus, SC Oțelul a avut parte de susținerea celor mai mulți spectatori în Liga 2, în această stagiune, fără semn de întrebare. E posibil ca la partida de joi, cu Steaua, arena din Galați să fie plină într-un procent considerabil.
”E posibil să fac anumite schimbări (n.r. – în echipă, după eșecul cu Poli Iași), dar jucătorii trebuie să înțeleagă că oricine intră din prima, orice jucător intră pe parcurs, este la fel de important. Îmi doresc ca toți să gândim pozitiv, să obținem victoria. Nu ne-a picat bine eșecul cu Poli Iași, dar sper că ne-a trezit.
(N.r. – Despre faptul că SC Oțelul – Steaua se joacă joi, de la ora 20:00) E cea mai frumoasă oră de fotbal. Cine iubește această echipă și cine e alături de ea, îl așteptăm la stadion. Vreau să fie într-un număr cât mai mare stadionul plin, suporterii au fost al 12-lea jucător și au fost exemplu în România. Mi-aș dori ca în acest play-off să încurajeze echipa și să ajute la promovare.
Mi-aș dori ca jocul să fie decis doar de jucătorii care sunt pe teren, nu de alți factori și strategii care, cu părere de rău, pot să spun că au început să apară în acest play-off, încă din primul joc. Am argumentele mele pe care le știu și de aceea am o mică temere din punctul acesta de vedere.
Am argumentele mele certe, nu e posibil ca o echipă să fie arbitrată de aceeași brigadă în două etape consecutive în deplasare (n.r. – se referă la Poli Iași), cum a fost în jocul nostru cu Poli Iași, când aceeași brigadă sau doi dintre ei au fost și în urmă cu două etape înainte, la Timișoara. În cariera mea de antrenor nu s-a întâmplat asta, iar tocmai de aceea aș vrea ca oamenii care conduc fotbalul și arbitrajul să ofere arbitraje corecte.
Fiecare dintre noi, care pune suflet, e angrenat sută la sută, cu nervii, cu lucrurile bune, cu lucrurile mai puțin bune, dar vrem ca echipa să câștige pe teren și nu aș vrea ca rezultatul final să fie influențat de altă parte decât de jucători”, a transmis Dorinel Munteanu la conferința de presă premergătoare partidei SC Oțelul – Steaua.
SC Oțelul a început play-off-ul de Liga 2 pe locul 3, cu 36 de puncte, poziție pe care se află și acum, dar la șapte puncte de primele două clasate în acest moment, Steaua și Politehnica Iași. Are un avans de patru puncte față de locurile 4-6, Dinamo, Gloria Buzău și Unirea Dej.
Gălățenii vor întâlni, în următoarele două runde, după ce au debutat cu Poli Iași, scor 1-2, Steaua (acasă), Dinamo (deplasare). Duelul cu ”militarii” va avea loc joi, 30 martie, de la ora 20:00. Liga2.ro va reda în format live-text confruntarea.
În pauza competițională, SC Oțelul a jucat și un meci amical, cu Unirea Slobozia, pe care a învins-o la limită, scor 1-0, în urma golului lui Rareș Scocîlcă.
Foto și video: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/seria-1/politehnica-iasi-scrisoare-deschisa-prin-care-il-pune-la-zid-si-il-ataca-suburban-pe-dorinel-munteanu-legandu-se-inclusiv-de-un-viciu-al-sau-19264689
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-voia-ca-sc-otelul-steaua-sa-se-joace-la-alta-data-19264684
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-clubului-steaua-dupa-decizia-iccj-in-procesul-cu-fcsb-privind-palmaresul-si-atacul-lui-florin-talpan-la-adresa-avocatilor-decizie-halucinanta-si-o-tergiversare-voita-19264680
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-dinamo-sold-out-19264675
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-somat-de-poli-iasi-sa-si-ceara-scuze-dupa-ultima-sa-iesire-asemenea-declaratii-sunt-cel-putin-iresponsabile-probabil-din-cauza-euforiei-de-cu-o-seara-inainte-ne-vom-adre-19264674