Poli Timișoara a terminat săptămâna de pauză cu Octavian Benga la cârmă, dar de astăzi, 27 martie 2023, acest lucru s-a schimbat.
Antrenor principal și clubul bănățean s-au despărțit, iar Benga a declarat în exclusivitate pentru Liga2.ro că nu a fost o demitere a sa, deși așa ar părea.
Octavian Benga a antrenat echipa timișoreană inclusiv săptămâna trecută, una la finalul căreia nu a fost meci oficial, campionatul fiind întrerupt pe perioada meciurilor echipelor naționale.
Contactat de reporterul Liga2.ro după anunțul clubului privind despărțirea, el susține că decizia rezilierii a venit mai mult dinspre el, dar lasă totuși și aspecte interpretabile în declarație.
”Decizia a venit azi după o discuție de comun acord. Este cel mai bine așa, să poată fi pusă în practică strategia noii conduceri pentru club. Nu a fost o demitere, subliniez acest lucru, dar e cea mai bună modalitate ca noua strategie să poată fi pusă în practică”, a declarat Benga.
Întrebat de ce a căutat săptămâna trecută amical și de ce a tot declarat că rămâne până la final de sezon chiar și în condițiile în care retrogradarea era și este previzibilă de mai mult timp, Benga spune că lucrurile se mai schimbă. ”Era normal să caut amical, așa e profesionist. Lucrurile se mai schimbă”, a punctat Benga.
Dacă e să ne raportăm la ultimele trei sezoane, cu cel în curs inclusiv, Poli a ajuns la șapte antrenori principali. Benga a început în sezonul 2020-2021, dar în noiembrie a demisionat, deoarece Dan Alexa voia să fie ambii în tandem, iar primul nu a acceptat. Alexa a terminat cu Poli pe 6, după ce a preluat-o pe locul 2, și a plecat apoi cu prietenul-sponsor la CSM Reșița.
La echipă, după o vară de haos, în care s-a văzut pe deplin că clubul avea o conducere slabă, a venit Dorin Toma, adus de jucătorii-lideri de vestiar. A avut rezultate foarte slabe, iar în iarna sezonului 2021-2022 a venit Nicolae Croitoru, adus de administratorul general Florin Iacob. Cu el, echipa a retrogradat la baraj, în fața Brașovului, dar s-a menținut în Liga 2 după desființarea Academicii Clinceni.
În vara trecută, cu surle și trâmbițe, adus de Druckeria, a venit Bogdan Andone. Al doilea ”descălecat” a dovedit că, în Banat, patria ”zupei”, nu e bună ciorba reîncălzită, iar față de primul mandat, când a încropit o echipă bună, Andone a eșuat lamentabil. În toamnă, în locul său a fost adus Benga, iar acum, iată, Paul Codrea, revenit după ce a mai antrenat-o pe Poli în ligile județene și reapăruse în ultimii ani la copii.
”Buba” adevărată pare să fi fost în birouri, dar Viorel Șerban nu ieșea în față niciodată când lucrurile mergeau prost, iar acum măcar există un conducător asumat, în persoana lui Costel Pantilimon.
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/soc-la-poli-timisoara-clubul-a-renuntat-la-octavian-benga-si-a-numit-un-interimar-pana-la-final-de-sezon-19264567
https://liga2.prosport.ro/program-tv/etapa-a-2-a-din-play-off-ul-ligii-2-incepe-tot-joi-chiar-daca-steaua-si-a-dorit-amanarea-partidei-de-la-galati-in-play-out-unul-dintre-meciuri-se-disputa-duminica-19264556
https://liga2.prosport.ro/seria-1/crucificata-in-postul-pastelui-pe-dealul-florilor-poli-timisoara-mai-are-doar-sanse-matematice-la-barajul-de-mentinere-in-liga-2-dupa-esecul-cu-minaur-octavian-benga-cred-19263846