Ripensia Timișoara a fost învinsă cu scorul de 2-1 de Concordia Chiajna, același scor din runda precedentă, înregistrat la partida de acasă cu Unirea Dej. În ambele jocuri, golul victoriei a venit în minutul 89, cu diferența că în Ilfov, bănățenii au și condus, iar, la final, Iulian Muntean a avut criticat destul de vehement arbitrajul.
Prima ocazie a meciului a fost a gazdelor, când Cristea nu a prins spațiul porții. La Ripensia, Stoica și Sofran au făcut și ei același lucru la atacuri finalizate. Din minutul 23, gazdele l-au scos pe Burcea. Ripensia a continuat să fie periculoasă, și după ocazia lui David Ciurel, în minutul 41, a venit și golul marcat de Sofran. Jucătorul pe care în vară Bogdan Andone l-a dat afară de la Poli Timișoara a tras superb după o acțiune personală pe centru, la vinclu, iar bănățenii au intrat cu avantaj la pauză.
În prelungiri, alt timișorean, Dorin Codrea, dar din lotul Concordiei, a fost și el periculos.
Chiajna, revenită după o lungă perioadă pe stadionul central, a reușit să egalizeze în minutul 56. Raoul Cristea a avut o combinație cu Rusescu și a înscris din 6 metri, la o fază la care portarul Rus a atins mingea, dar nu a putut să o pareze în afară. Peste două minute, Lungu l-a pus la încercare pe Iustin Popescu.
Concordia a presat tot mai mult pe măsură ce timpul trecea, iar Rus a scos în minutul 68 de sub transversală o minge șutată de Rusescu. Popescu a apărat și el în minutul 87 o minge a lui Ene, dar în minutul 89 elevii lui Eugen Trică au reușit să marcheze golul victoriei. Adrian Cierpka a înscris din careu și a adus liniște pentru ”vulturii verzi”.
Cel care e antrenorul principal de facto al Ripensiei a spus că echipa nu merita să piardă la Chiajna.
”După aspectul jocului, nu meritam să pierdem astăzi. Am avut mai multe ocazii ca ei. Într-adevăr, ei au pus o presiune mai mare, dar ca și aspect în joc, noi nu meritam să pierdem astăzi. Plus că diferența între o echipă mare și o echipă mică se vede în anumite momente ale jocului prin diferite tertipuri. Foarte clar, că noi nu primim penalty în minutul 80, mai e o eliminare la jucătorii celor de la Concordia, ocazie mare de unu contra unu cu portarul în minutul 85 și, ca o pedeapsă, în minutul 90 primim gol”, a spus Iulian Muntean.
El a precizat că nu a avut așa mari speranțe după frumosul gol marcat de Nicolae Sofran, pentru că știa că mai e de jucat. ”Nu putem spune că ne-a dat speranțe, pentru că mai era o repriză și ceva când am dat gol, dar până la ocazia aceea am avut două situații foarte clare. Două le-a avut chiar Sofran, 13 metri de două ori, a reluat peste poartă. Plus că în a doua repriză au început ei foarte bine, au pus presiune, iar după golul egalizator s-a echilibrat cât de cât jocul și ne-am creat noi două-trei situații de gol”, a mai punctat Muntean, trecut preparator sportiv în raportul de joc.
Deși nu obișnuiește, Muntean a fost vehement la adresa arbitrajului brigăzii conduse de Sergiu Mavriche.
”Din păcate, îmi pare rău pentru copii, pentru că sunt întinși pe jos în vestiar, negri de supărare și acuză arbitrajul. Eu nu vreau să spun foarte mult despre arbitraj, dar dacă noi primim penalty în minutul 85 la hențul acela în careu, e cu totul altul rezultatul final. Cel puțin nu pierdem. Poate ne egalează! Dar nu pierdem. Tenta jocului a contat mai mult decât bătrânii lor. Din păcate, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Sunt foarte supărat, pentru că e al doilea meci pe care îl pierd în minutul 90. Am început cu doi jucători de 2005 în teren, cu doi de 2003, doi de 2002, doi de 2001 și pe parcurs a mai intrat un jucător de 2006 și încă un jucător de 2005. E o echipă foarte tânără. Nu vreau să le călcăm moralul în picioare acestor copii. Pentru asta e foarte important modul în care se desfășoară jocurile. Aici se vede lipsa de experiență. Având un lot așa tânăr, întotdeauna tu vii, joci fotbal, dar își lipsește un pic de șmecherie fotbalistică. Mai lipsesc anumite chesiti de pe margine ca să ne atingem și obiectivele. Asta se întâmplă când joci cu jucători tineri. Din păcate, pentru noi, nu vrem să crească prea târziu. Vrem ce merităm să primim acum”, a mai spus ”principalul” de facto al Ripensiei.
Altfel, Muntean crede că Ripensia nu mai poate spera să termine pe un loc ca să evite și barajul de menținere în Liga 2.
”(n.r. – despre meciul cu Steaua) Vom juca fotbal, la fel o să-l pregătim. Ce iese, iese. Play-out-ul va fi foarte, foarte greu. Din păcate, nu am reușit să adunăm nici măcar un punct din primele două etape din acest an. Pentru play-out vom avea un decalaj de cel puțin trei puncte față de restul echipelor. Asta înseamnă că în meciul direct trebuie să ne adjudecăm victoria cu contracandidata. Obiectivul nostru în momentul de față este barajul. Am spera. Sperăm la un meci de baraj, pentru că acești copii îl merită din tot sufletul. Nu mă încălzesc cu nimic felicitările gazdelor pentru modul în care am jucat, dar nu pot decât să-i felicit și eu pentru cum au jucat astăzi”, a conchis Iulian Muntean.
Ripensia în meciul cu Concordia Chiajna: I. Rus – Zamfirescu, Butnărașu, Gladun, C. Lungu – Vidrăsan – Rob. Stoica (Mih. Ene 46’), Morariu (Andreaș 73’), Vl. Moraru (Cracea 64’), Dav. Ciurel (P. Nistor 73’) – Sofran (Ardeiu 90+3’). Rezerve neutilizate: Flonta – Țieranu.
Cu 16 puncte, Ripensia a căzut, momentan, pe locul 17 în Liga 2. Etapa viitoare, ultima a sezonului regular, a 19-a, va primi vizita Stelei.
Foto: George Filip / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/invinsa-la-limita-de-csm-slatina-viitorul-pandurii-ramane-fara-gol-marcat-dupa-primele-doua-etape-ale-anului-calin-cojocaru-putem-mult-mai-mult-dar-trebuie-sa-schimbam-viteza-19262254
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-cedat-in-fata-formatiei-din-iasi-octavian-benga-raspunde-fara-ocolisuri-comunicatului-dat-de-conducere-inainte-de-meci-nu-m-a-sunat-nimeni-n-am-vorbit-cu-nimeni-19262251
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-fara-nicio-ocazie-in-meciul-de-la-buftea-cosmin-stan-cei-de-la-progresul-spartac-ar-fi-trebuit-sa-castige-19262248
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-remiza-cu-metaloglobus-si-rateaza-sansa-calificarii-in-playoff-19262213
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calaretii-rosii-pusi-pe-fuga-de-caini-la-primul-meci-sustinut-acasa-la-sibiu-arbitraj-dezastuos-al-ecusonului-fifa-barbu-dinamovistii-ca-acasa-pe-munic-19262197
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-18-de-la-ora-1100-se-joaca-la-chiajna-brasov-targu-jiu-si-buftea-in-fiecare-meci-este-cel-putin-o-echipa-care-mai-are-sperante-la-play-off-19261928