Fundașul timișorean Călin Toma a avut un sfârșit de săptămână minunat după victoria cu 3-1 obținută de CSC Dumbrăvița contra Politehnicii Timișoara.
Jucător bun la nivelul eșalonului secund, fost la Ripensia și Gloria Buzău, a reușit pentru prima dată să marcheze de două ori într-un joc la acest nivel, acum, la 30 de ani. El a vorbit și despre secretele de la Dumbrăvița, cel mai stabil club de fotbal din județul Timiș la momentul actual.
Cu 22 de puncte, CSC Dumbrăvița a urcat pe locul 13 în campionatul Ligii 2 și are, deocamdată, cel puțin, liniște că va reușit să se salveze de la retrogradare la prima sa participare în acest eșalon fotbalistic.
”Un derby local între două echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării. Mă bucur nespus de mult pentru că această victorie ne apropie destul de mult de îndeplinirea obiectivului”, a declarat Toma despre meciul disputat sâmbătă pe arena ”Stefan Dobay”, în cadrul etapei a 17-a, antepenultima a sezonului regular.
Toma spune că nu e deloc ciudat că Dumbrăvița e cel mai bine clasat club din Timiș, pentru că are o stabilitate mai mare ca Ripensia și Poli. ”Nu știu dacă sună neapărat ciudat. Probabil aceasta este realitatea în momentul de față. Probabil suntem clubul cu cea mai mare liniște, ca să zic așa. Încercăm să facem pași mărunți, dar siguri, în limitele posiblităților noastre”, a punctat jucătorul care a debutat în Liga 2 în 2017.
Călin Toma a ajuns în Liga 2 cu Ripensia, în 2017, după ce cu timișorenii semnase din 2015. Anterior jucase la seniori la Flacăra Făget, Nouva Mama Mia Becicherecu Mic și Ghiroda. În eșalonul secund a mai jucat în Liga 2 la SCM Gloria Buzău (devenită apoi FC Buzău și acum numită Gloria Buzău), unde nu a jucat prea mult, din cauza unei accidentări, iar clubul l-a și împrumutat mai jos, în Liga 3, la Metalul Buzău.
La Dumbrăvița a ajuns în vara anului 2022, după ce timișenii au făcut pasul în Liga 2, iar acum a reușit să marcheze din penalty și acțiune contra Politehnicii. ”Nu, nu mă gândeam. Mă bucur extrem de mult, este o premieră pentru mine la Liga 2 când am marcat de două ori într-un meci”, a mărturisit fundașul stânga care nu e atât de străin de goluri. Pentru Ripensia a înscris în cele două sezoane și jumătate de Liga 2 de 10 ori, numai în ediția 2018/2019 punctând de 8 ori.
El s-a format la juniori la Poli Timișoara, dar la un club care nu are legături de continuitate cu actuala echipă din Liga 2, club studențesc ”îmbrățișat” de galerie în 2012. A fost primul gol marcat de Toma contra lui Poli, dar spune că asta nu i-a creat vreo senzație anume. ”După atâtea meciuri contra lui Poli, e prima oară când marchez contra lor. Nu simt nimic special”, a punctat Toma despre acest aspect.
Întrebat dacă transferurile iernii au adus un plus la echipa sa, Toma a confirmat că da. ”Sincer, da. Cel puțin la capitolul experiență și maturitate am câștigat clar. S-a văzut clar că am fost stăpâni pe noi. Chiar după ce am primit golul am reușit să rămânem calmi, concentrați și să ducem la capăt planul tactic pe care l-am avut stabilit”, a explicat jucătorul.
Dumbrăvițenii își propun un succes și etapa viitoare, contra Progresului Spartac, formație mai slab clasată. ”Mergem cu încredere după acest rezulat bun. Mergem pe un teren sintetic, va fi puțin dificil, dar trebuie să ne adaptăm cât mai repede și să scoatem un rezultat pozitiv cu Progresul”, a mai spus Toma.
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/octavian-benga-foarte-suparat-dupa-ce-poli-timisoara-a-pierdut-la-dumbravita-suntem-fraierii-de-serviciu-si-ne-am-batut-singuri-suntem-niste-prosti-19261425
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-n-a-avut-mila-de-poli-timisoara-cosmin-stan-m-am-gandit-sa-i-batem-la-scor-pe-mine-nu-ma-surprinde-ca-am-avut-3-0-la-pauza-19261336
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-poli-iasi-primele-echipe-calificate-matematic-in-play-off-in-acest-sezon-de-liga-2-situatia-celorlalte-formatii-care-se-lupta-pentru-grupa-de-promovare-19261367
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-17-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-poli-iasi-poate-egala-liderul-steaua-fk-miercurea-ciuc-tinteste-sa-urce-pe-loc-de-play-off-19261178