Cristian Petropulos și echipa sa, realeși la AJF Alba! Un singur club s-a abținut la votare. ”Suntem un AJF care chiar ne-am zbătut pentru acest județ”

Dan HENEGAR 21 Feb. 2023, 17:27 Liga 4
Cristian Petropulos și echipa sa, realeși la AJF Alba! Un singur club s-a abținut la votare. ”Suntem un AJF care chiar ne-am zbătut pentru acest județ”

Cristian Petropulos va fi președintele Asociației Județene de Fotbal Alba și pentru următorii patru ani, acesta, împreună cu echipa sa, urmând, astfel, să conducă fotbalul județean din Alba cel puțin pentru 12 ani, respectiv până în 2027.

  • Tot în acest început de an 2023 au fost alegeri și la AJF Buzău și AJF Vâlcea, unde au fost realeși Adrian Petre, respectiv Adrian Comănescu.

Cristian Petropulos și echipa sa, realeși la conducerea AJF Alba

Alegerile au avut loc  în data de 18 februarie, la Vila ”Elisabeta” din Alba Iulia și au durat 50 de minute și nu s-a înregistrat unanimitate (au fost prezenți reprezentanți ai 55 de cluburi), doar întrucât Tudor Itu, reprezentantul echipei Orient Blandiana, s-a abținut la secțiunile la care avea drept de vot, a scris Ziarul Unirea.

”Am făcut acest lucru întrucât nu mi se pare firesc că fotbalul județean nu a reușit în acești 4 ani să producă un contracandidat la vreo funcție de conducere”, a precizat tânărul oficial al echipei din Liga 5.

”Eu nu am pus piedică nimănui să participe la alegeri. Dacă membri afiliați sunt mulțumiți de activitatea Biroului Executiv, implicit a președintelui, nu cred că este un lucru rău”, a comentat Cristian Petropulos.

Cristian Petropulos: ”Sunt multe realizări, în primul rând creșterea numărului competițiilor de copii și juniori, baza piramidei”

Noul și vechiul șef al fotbalului amator din județul Alba, ajuns la al treilea mandat consecutiv, a fost reales, exceptând respectiva abținere, cu unanimitate de voturi de către delegații echipelor afiliate!

Am primit un vot de încredere, suntem un AJF care chiar ne-am zbătut pentru acest județ, pentru membrii afiliați. Sunt multe realizări, în primul rând creșterea numărului competițiilor de copii și juniori, baza piramidei, plus aceste proiecte cu Consiliul Județean Alba. În viitorul mandat ne dorim să vedem cele șapte terenuri sintetice din județ terminate. Apoi, să reușim să creștem numărul membrilor afiliați cu 10 la sută, să ajungem să avem undeva la 70 de membri”, a explicat, citat de Ziarul Unirea, Petropulos, susținut la aceste alegeri de fiică, ginere și nepoțica în vârstă de o lună!

Aceeași situație s-a petrecut în ce îi privește pe cei doi vicepreşedinţi – Ovidiu Hulea (Viitorul Sântimbru) şi Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), dar şi pe membri din Biroul Executiv, rămași aceiași ca în urmă cu 4 ani: Iosif Iancu (Spicul Daia Română) – reprezentant Liga 4, Daniel Popa (Limbenii Limba) – Liga 5, Adrian Bicheși (Viitorul Sântimbru) – reprezentant al cluburilor de copii şi juniori (cu excepția ultimului, la fiecare dintre aceștia a fost o abținere).

Gabriel Bodescu nu a lipsit nici de la alegerile AJF Alba: ”Avem nevoie de dumneavoastră, această imensă flacără a fotbalului românesc”

Alegerile pentru stabilirea noii conduceri a AJF Alba a adunat 55 din 60 de membri cu drept de vot, reprezentanți ai cluburilor din județ.

În plus, au fost prezenți Gabriel Bodescu – secretar general adjunct FRF, Octavian Goga – vicepreședinte FRF şi șapte preşedinţi de asociaţii judeţene de fotbal: Teodora Albon (Cluj), Cristian Petrean (Hunedoara), Viorel Lolea (Caraș-Severin), Răzvan Cadar (Arad), Romeo Malac (Timiș), Ioan Duma (Sibiu) și Mircea Bucur (Mureș).

”Avem nevoie de dumneavoastră, această imensă flacără a fotbalului românesc. Fără dumneavoastră, cei care scormoniți efectiv după tinerele talente ale fotbalului românesc, ne-ar fi imposibil. Pe această cale transmiteți mulțumirile administrației FRF către autoritățile locale care vă sprijină. Alba este un județ care a dat pentru culorile naționale pe Nicolae Stanciu, mulțumim fotbalului din Alba pentru acest băiat minunat, de o modestie rară. O să vă rog să vă înscrieți la Cupa Satelor, o competiție de suflet, un proiect al FRF prin intermediul căruia a fost descoperit Răzvan Sava, ajuns la CFR Cluj. Actualmente sunt 12 copii descoperiți la Cupa Satelor ce fac parte din academiile de top din România, iar patru sunt la loturile naționale”, a spus Gabriel Bodescu.

Niciun contracandidat pentru cei aleși și o singură abținere

Am putea spune că inedit a fost faptul la toate funcţiile de conducere a existat doar câte un candidat, iar la alegeri absolut toţi candidaţii au aleşi cu majoritate (54 de voturi „pentru” și o abținere)

Însă același lucru s-a petrecut și în 2019, în prezența lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, exceptând reprezentantul Ligii 4 (Ioan Demeter învins de Iosif Iancu). Ca urmare, fotbalul mic din județ va avea și în următorii patru ani, ca și în precedenții patru, o conducere agreată de absolut toţi membrii.

Până să aibă loc alegerile au existat şi momente festive, în care conducerea AJF şi invitaţii s-au premiat reciproc. Mai întâi, preşedintele Cristian Petropulos a primit o distincţie de la secretarul general adjunct FRF, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia adusă la promovarea fotbalului românesc. Ulterior, preşedintele AJF a oferit tuturor invitaţilor speciali câte o diplomă de excelenţă în semn de apreciere pentru sprijinul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba. La alegerile în sine, totul a mers ”pe repede înainte”. S-a votat la vedere şi, după cum am scris anterior, candidaţii nu au fost aleşi în unanimitate, numai pentru că a existat o abținere (Tudor Itu, Orient Blandiana)!

Singurele necunoscute au rămas funcţiile de secretar general, preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri, trezorier și cenzor, unde au fost confirmați, la propunerea lui Cristian Petropulos, în ordine, Mihai Țîra, Alexandru Vodă, Maria Ioana Marin și Cosmin Chirilă.

Foto: Ziarul Unirea

https://liga2.prosport.ro/liga-4/cristian-bud-a-semnat-in-liga-4-19260785

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-buhaescu-va-juca-in-liga-4-dupa-despartirea-de-dinamo-va-incerca-sa-puna-umarul-la-promovarea-in-liga-3-19259795

https://liga2.prosport.ro/liga-4/florin-costea-a-acceptat-o-noua-provocare-pentru-cariera-sa-de-fotbalist-coboara-in-liga-4-si-se-va-lupta-pentru-promovare-19259683

https://liga2.prosport.ro/liga-4/adrian-comanescu-validat-la-ajf-valcea-marele-proiect-al-asociatiei-o-echipa-in-liga-a-2-a-19259099

https://liga2.prosport.ro/liga-3/frf-a-stabilit-meciurile-pentru-barajul-de-promovare-in-liga-3-cele-21-de-dueluri-se-vor-disputa-in-luna-iunie-19259424

https://liga2.prosport.ro/liga-4/frf-a-aprobat-regulamentul-pentru-barajul-de-promovare-in-liga-3-editia-2023-2024-cand-se-stabilesc-meciurile-si-datele-in-care-vor-avea-loc-19257055

Dan HENEGAR 21 Feb. 2023, 17:27 Liga 4
Pe aceeași temă