Noul antrenor al CS Dinamo, despre faptul că există trei echipe Dinamo București în fotbalul românesc: ”Avem antecedente cu FCSB / Steaua.” Pe cine consideră ”club mamă”

Marius ANGHEL 31 Dec. 2022, 13:42 Liga 2
Noul antrenor al CS Dinamo, despre faptul că există trei echipe Dinamo București în fotbalul românesc: ”Avem antecedente cu FCSB / Steaua.” Pe cine consideră ”club mamă”

Noul antrenor al echipei CS Dinamo București, Marius Bratu, și-a spus părerea despre faptul că, în acest moment, în fotbalul românesc există trei cluburi cu numele de Dinamo și care nu au legătură unul cu altul.

În Liga 2 activează SC Dinamo 1948 SA, formație retrogradată în vara anului 2022 pentru prima dată în istoria sa, în Liga 3 a promovat în vară CS Dinamo Bucureşti, echipă înființată în cadrul clubului aparținând Ministerului Afacerilor Interne, iar în Liga a 4-a București joacă CS FC Dinamo, trupă finanțată de Nicolae Badea, încă acționar la fosta prim-divizionară și cel care deține sigla cu câinii.

Marius Bratu: ”Consider că clubul mamă e CS Dinamo și dacă luăm în calcul istoria lui Dinamo și tot ce s-a întâmplat e pe CS Dinamo”

Marius Bratu compară această situație care produce confuzie în rândul iubitorilor de fotbal cu cea dintre FCSB (SuperLigă) și Steaua (Liga 2) și, prin ceea ce afirmă, consideră că echipa continuatoare a multiplei campioane a României este cea la care a fost numit el antrenor în această iarnă.

”E tipic românesc. Avem antecedente, cu FCSB / Steaua, dar nu e treaba mea, nu mă interesează. Consider că clubul mamă e CS Dinamo și dacă luăm în calcul istoria lui Dinamo și tot ce s-a întâmplat e pe CS Dinamo. Mai nou, știți foarte bine că echipa de handbal joacă în Champions League și are rezultate remarcabile. Au echipă de baschet. De asta consider că clubul mamă e CS Dinamo.

Nu vreau să supăr pe nimeni, nu vreau să deranjez, mai ales că am antrenat acolo (n.r. – la SC Dinamo 1948 SA, echipa din Liga 2), de două ori am fost la FC Dinamo și am făcut parte din staffuri importante, am făcut și performanțe. Ca să mă întors la CS Dinamo, e un club cu tradiție, cu istorie în spate, ceea ce și pe noi, secția de fotbal, ne obligă să creștem de la lună la lună, să facem performanțe și să atingem obiective îndrăznețe”, a spus Bratu într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ionescu, postat pe pagina sa de Youtube.

Nu prea două Dinamo în Liga 2

Întrebat dacă și-ar dori în noul sezon două echipe Dinamo în Liga 2, fostul portar a spus că mai degrabă ar vrea ca trupa din liga secundă să promoveze în SuperLigă, iar formația pe care a preluat-o de curând să acceadă în Liga 2.

”Eu mi-am dori să se întâmple altceva: să trecem noi în Liga a 2-a, iar ceilalți să meargă în Liga 1. Așa ar fi mai frumos. Eu am încredere în continuare, îl cunosc foarte bine pe Ovidiu (n.r. – Ovidiu Burcă, antrenorul de la SC Dinamo), e un tip foarte ambițios, un tip profesionist și am încredere totală că el va pătrunde în play-off și de acolo, mai departe, așa cum spuneam și la noi, se poate întâmpla orice.

Nu mă deranjează, nu e treaba mea, eu sunt la CS Dinamo, am venit cu inima deschisă, am venit să muncesc, să facem o treabă bună și să ne atingem obiectivul. Asta am eu în minte acum. Restul, de FC, de ceilalți din Liga a 4-a, chiar nu mă interesează. E loc sub soare pentru toată lumea”, a declarat Marius Bratu.

Marius Bratu e noul antrenor al echipei CS Dinamo

Marius Bratu (49 de ani) a activat ca portar la Unirea Focșani, Progresul București, Selena Bacău (în două perioade), Rapid (în două perioade), AS Bacău, Astra Ploiești (în două perioade), Uralan Elista (Rusia / în două perioade), Petrolul Ploiești și FC Vaslui.

El a fost numit antrenor principal la CS Dinamo București în această pauză de iarnă, luându-i locul lui managerului Dănuț Lupu, care a asigurat interimatul în ultimele două jocuri din 2022 după despărțirea de Daniel Iftodi. Echipa sa ocupă locul 5 în Seria a 4-a a Ligii 3, cu 18 puncte acumulate în 13 jocuri disputate în 15 etape. Din sezonul regular mai sunt de disputat doar trei runde, iar echipa celor de la MAI se află pe prima poziție sub cele care duc în play-off.

SC Dinamo se află pe locul 8 în Liga 2, cu 24 de puncte acumulate în 16 etape, și țintește tot la play-off (locurile 1-6). Antrenor este Ovidiu Burcă.

CS FC Dinamo e pe locul 1 în Liga a 4-a București, cu 39 de puncte strânse în 14 jocuri. Echipa este antrenată de Andrei Cristea și are pe piept emblema cu care a evolua în prima ligă SC Dinamo.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-dinamo-si-a-numit-un-nou-antrenor-principal-marius-bratu-il-inlocuieste-pe-interimarul-danut-lupu-ministerul-de-interne-ne-asigura-tot-ceea-ce-avem-nevoie-ca-sa-facem-performanta-avem-t-19256931

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/iustin-raducan-a-marcat-golul-anului-2022-la-echipele-nationale-video-cu-reusita-stelistului-19257037

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-matematicianul-din-copou-student-la-ase-robert-ion-explica-de-ce-a-ales-poli-iasi-cate-goluri-si-pase-de-gol-si-a-propus-si-cum-se-rezolva-ecuatia-promovarii-dezvaluir-19257019

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dezastrul-de-la-poli-timisoara-a-ajuns-si-in-presa-italiana-clubul-nu-sta-deloc-pe-roze-asa-cum-puncteaza-si-unul-dintre-jucatorii-pusi-pe-liber-in-aceasta-iarna-19257008

Marius ANGHEL 31 Dec. 2022, 13:42 Liga 2
Pe aceeași temă