VIDEO | Corvinul Hunedoara, prestație lăudabilă în amicalul cu CFR Cluj. Formația din Liga 3 a terminat prima repriză la egalitate, dar în partea a doua diferența de valoare s-a văzut

Răzvan STÎNGĂ 23 Nov. 2022, 17:29 Liga 3
VIDEO | Corvinul Hunedoara, prestație lăudabilă în amicalul cu CFR Cluj. Formația din Liga 3 a terminat prima repriză la egalitate, dar în partea a doua diferența de valoare s-a văzut

Corvinul Hunedoara a rezistat o repriză în amicalul disputat miercuri, în compania campioanei României, CFR Cluj. Partida, care s-a desfășurat la Cluj, pe stadionul formației lui Dan Petrescu, s-a terminat cu scorul de 2-0. După primele 45 de minute, rezultatul a fost egal.

Corvinul Hunedoara, prestație apreciabilă în partida cu CFR Cluj. Prima repriză, 0-0

Corvinul Hunedoara a reușit să organizeze un test important, care să arate nivelul la care se află jucătorii, după un parcurs fără greșeală în Seria 9 a Ligii 3. CFR Cluj a utilizat tot lotul valid, iar pe teren și-au făcut apariția jucătorii importanți ai campioanei, utilizați atât în SuperLiga României, cât și în duelurile din Conference League, unde a ajuns în fazele eliminatorii, acolo unde va întâlni Lazio Roma.

Elevii lui Florin Maxim au jucat, într-o oarecare măsură, de la egal la egal cu CFR Cluj, în special în prima repriză. Echipa din Liga 3 chiar a avut câteva șanse bune în prima parte, ba chiar a stat bine și la capitolul posesie în debutul amicalului.

Antonio Bradu, venit în vară la Corvinul Hunedoara, de la Rapid, l-a pus la treabă pe Simone Scuffet încă din minutul 3, când a tras de la aproximativ 25 de metri, la vinclu, dar execuția nu a avut forță și portarul CFR-ului a prins în doi timpi, fără mari probleme.

CFR Cluj a introdus jucătorii importanți, dar Corvinul Hunedoara s-a ținut bine

Cu trecerea timpului, CFR Cluj a început să preseze mai mult, să pună stăpânire pe joc, dar Corvinul Hunedoara a rezistat cu o apărare compactă, aglomerată și cu liniile coborâte destul de mult pe fazele de atac ale adversarilor.

Au fost momente în care campioana României putea marca, una din ocazii venind în minutul 38, dar șutul lui Cvek de la marginea careului mare a trecut puțin peste poarta formației din Liga 3.

De notat faptul că divizionara a treia a avut cea mai mare ocazie în prima parte în urma unui șut în bară trimis de Marius Lupu, dar și Marius Coman a avut o șansă bună, când Scuffet a intervenit.

Presiunea echipei CFR Cluj s-a intensificat, însă, în repriza a doua, iar Corvinul Hunedoara a primit două goluri

În partea a doua, CFR Cluj a introdus o altă garnitură și, culmea, a reușit să marcheze două goluri. Deși a scos, în principal, jucătorii importați pe care i-a utilizat în prima parte, Dan Petrescu a reușit să bifeze victoria în amical.

Vito Hammershoy-Mistrati a marcat pentru 1-0 în minutul 56, din șase metri, cu un șut din prima, după o incursiune bună în careu a lui Ze Gomes. S-a făcut 2-0 pe final, în minutul 83, atunci când CFR Cluj a finalizat o fază legată, o înlănțuire de pase începută de la portar.

Mihai Bordeianu a primit posesia la 20 de metri și a tras puternic, iar mingea a lovit transversala și a intrat în poartă. Trebuie menționat că gazdele au ratat și o lovitură de la 11 metri. Darius Roman a parat un penalty obținut și executat de Ovidiu Hoban.

  • CFR Cluj în prima repriză: Scuffet – Bălan, Kolinger, Yuri, Braun – Boateng, Cvek, Deac – Janga, Malele, Roger
  • CFR Cluj în repriza a doua: Bălgrădean – Mbaye, Billong, Hoban, Brucic – Bordeianu (Muanza 85’), Itu (Lucaci 85’), Gîdea (Niakate 85’) – Ze Gomes, Yeboah, Vito
  • Primul 11 al Corvinului Hunedoara: Lefter – Iacob, Pop, Vlad, Neacșa – Herghelegiu, Bradu, Chindriș, Pîrvulescu – Coman, Lupu

Corvinul Hunedoara pregătește, deja, play-off-ul în Seria 9 a Ligii 3

Corvinul Hunedoara nu va avea probleme în ceea ce privește calificarea în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3, la fel ca în sezonul trecut. După 13 meciuri are 12 victorii, un egal, 37 de puncte, fiind la nouă lungimi peste locul 2, Unirea Ungheni.

În runda a 13-a, Corvinul Hunedoara a trecut de Sănătatea Cluj, ultima clasată a seriei, cu 9-2, iar în runda a 14-a va juca pe terenul propriu, cu CSM Unirea Alba Iulia, locul 4 cu 21 de puncte.

Iată cum cataloga parcursul de până acum Florin Maxim, într-un interviu:

E un parcurs foarte bun, mai ales dacă ne gândim că am adus 8 jucători noi la început de sezon, iar asta ar fi impus o perioadă de adaptare. Muncim foarte bine la antrenamente și încercăm să aducem în joc, în meciuri, cât mai mult din ceea ce lucrăm. Cam aceasta ar fi rețeta prin care am reușit cele 11 victorii și remiza de până acum.

Eu spun că dominăm seria pentru că muncim. Iar rezultatele partidelor vin ca o consecință firească a antrenamentelor. Ca să avem mereu același nivel de concentrare, eu folosesc abordarea concentrată exclusiv asupra meciului următor. De la o etapă la alta pot să apară accidentări, suspendări, se schimbă inclusiv viziunea mea asupra primului 11. Dar dacă te canalizezi doar pe meciul care urmează, scapi și de provocarea despre care mă întrebi”.

Partida CFR Cluj – Corvinul Hunedoara, scor 2-0

Foto: CFR Cluj
Video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/liga-3/lunga-asteptare-ia-sfarsit-csm-deva-revine-pe-stadionul-cetate-o-face-din-postura-de-lider-in-liga-3-si-cu-biletul-de-play-off-aproape-obtinut-stefan-nanu-orasul-merita-aceste-rezultate-19254429

https://liga2.prosport.ro/liga-3/trei-jucatori-s-au-despartit-de-viitorul-daesti-dupa-plecarea-fostului-antrenor-nici-florin-costea-nu-mai-face-parte-din-lot-19254419

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u20-victorie-la-zero-cu-polonia-u20-gabriel-buta-de-la-unirea-dej-printre-marcatorii-jocului-de-la-arad-19254353

https://liga2.prosport.ro/liga-3/clubul-sportul-simleu-silvaniei-acuzat-de-afan-de-fals-uz-de-fals-si-santaj-in-litigiul-care-i-a-adus-o-depunctare-din-partea-frf-declaratiile-care-l-au-facut-pe-hulubei-sa-explodeze-19254327

https://liga2.prosport.ro/liga-3/video-momente-de-panica-in-liga-3-un-fotbalist-s-a-lovit-cu-capul-de-bordura-si-a-fost-transportat-la-spital-19254325

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 23 Nov. 2022, 17:29 Liga 3
Pe aceeași temă