Un spaniol fost la Deportivo de La Coruna și Alaves, noua achiziție făcută de Dinamo. Mijlocașul vine după cel mai bun sezon din cariera sa, în prima ligă din Slovacia

Marius ANGHEL 30 Jul. 2022, 00:15 Liga 2
Un spaniol fost la Deportivo de La Coruna și Alaves, noua achiziție făcută de Dinamo. Mijlocașul vine după cel mai bun sezon din cariera sa, în prima ligă din Slovacia

Cu mai puțin de o săptămână până la disputarea primului meci oficial în Liga 2, Dinamo a oficializat abia a cincea achiziție în această vară.

Clubul se află inclusiv într-o situație delicată din punct de vedere financiar, însă și-a permis să legitimeze un spaniol care a împlinit de curând 27 de ani și care în cariera sa a trecut pe la Deportivo de La Coruna și Deportivo Alaves, cel mai mult evoluând în Croația și Slovacia.

Pe ibericul născut la Santiago de Compostela, la 17 iulie 1995, îl cheamă Daniel Iglesias Gago și vine de la SKF Sered, echipă din prima ligă a Slovaciei (locul 5 din 6 în play-off).

Daniel Iglesias a ajuns la Dinamo după ce în ultimul sezon a jucat în prima ligă din Slovacia

Dani Iglesias, așa cum îl alintă Dinamo, este mijlocaș și a evoluat în sezonul trecut în 24 de meciuri (1878 minute) la Sered, unde ajunsese în vara anului 2021. A fost, cu certitudine, privind minutele jucate și competiția în care a evoluat, cel mai bun sezon din cariera sa.

Crescut la Deportivo La Coruna, club la care a jucat în multe rânduri pentru echipa secundă și doar o dată la prima echipă, în liga secundă a Spaniei, Iglesias a trecut apoi la Alaves, unde a jucat tot la echipa a doua. Ulterior a jucat pentru Guadalajara (liga a treia din Spania) și după accea și-a început aventurile din afara țării natale. A ajuns în Croația, unde a prins 20 de jocuri și a marcat un gol pentru formația din primă ligă NK Istra. A continuat apoi la Rijeka, unde într-un an și jumătate a prins 12 partide. A trecut mai apoi în Slovacia, mai întâi la Spartak Trnava (11 jocuri) și după aceea la Sered, de unde vine acum la Dinamo.

În prezentarea jucătorului, Dinamo oferă și informații de demult apuse despre el, cum că a avut 2 selecții la reprezentativa U17 a Spaniei. În caz că nu știe clubul din ”Ștefan cel Mare”, Iglesias a prins și trei jocuri la naționala U16! Realizări care nu mai au nicio valoare în acest moment.

Iglesias, al cincilea jucător prezentat oficial de Dinamo în această vară

În 2019, pe când era la Rijeka, Iglesias a prins și trei meciuri în Cupa UEFA, fiind utilizat doar 23 de minute în partidele cu Aberdeen (2-0 în tur și 2-0 în retur) și Gent (1-2).

În sezonul 2019/2020 a câștigat și singurul său trofeu din carieră, Cupa Croației, tot cu Rijeka.

”TRANSFER. Dani Iglesias la Dinamo 1948
Dinamo 1948 București anunță transferul mijlocașului spaniol Dani Iglesias la clubul nostru, a declarat administratorul special Vlad Iacob pentru paginile oficiale de Facebook și Instagram ale clubului.
Ultima oară la Sered, în prima ligă a campionatului din Slovacia, Dani Iglesias (27 de ani) și-a început cariera la Deportivo La Coruna și a mai evoluat în Spania pentru Alaves și Guadalajara.
În 2018, Dani Iglesias a făcut pasul în campionatul Croației, a jucat pentru Istra și Rijeka, iar în ultimele două sezoane competiționale a evoluat în Slovacia pentru Spartak Trnava și Sered.
24 de meciuri a jucat Dani Iglesias, sezonul trecut, pentru Sered, în campionatului Slovaciei.
32 de partide e adunat Dani Iglesias în prima ligă din Croația pentru Istra și Rijeka. În tricoul croaților de la Rijeka a jucat 3 meciuri în Europa League.
2 selecții la reprezentativa sub 17 ani a Spaniei are Dani Iglesias.
27 de ani a împlinit Dani Iglesias în această lună, pe 17 iulie.
Bun venit, Dani Iglesias!”, informează Dinamo despre noul ei jucător.

În această vară, Dinamo a prezentat oficial alți patru jucători: Bogdan Gavrilă, Valentin Lazăr, Neluț Roșu și Vasile Buhăescu.

Echipa alb-roșie joacă joi, de la ora 18:00, în meciul de deschidere al primei etapei a noului sezon de Liga 2. Va evolua în deplasare cu Progresul Spartac, partida fiind programată în acest moment la Buftea, fără spectatori, motiv pentru care gazdele încearcă să mute jocul la Clinceni.

Foto: Dinamo București

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-dinamo-se-joaca-fara-spectatori-daca-ramane-programat-la-buftea-o-veste-pe-care-nu-ne-o-doream-in-niciun-caz-se-incearca-mutarea-jocului-pe-ultima-suta-de-metri-19238841

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-a-pierdut-procesul-cu-dario-bonetti-si-e-buna-de-plata-suma-pe-care-trebuie-sa-i-o-achite-clubul-antrenorului-italian-19238788

https://liga2.prosport.ro/seria-1/se-misca-lucrurile-in-privinta-noului-stadion-dinamo-sase-companii-au-depus-oferte-costurile-pentru-primele-studii-si-proiecte-19238726

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-cere-liniste-si-rabdare-la-dinamo-chiar-daca-tot-el-spune-ca-un-astfel-de-club-nu-are-timp-de-asa-ceva-antrenorul-asteapta-achizitii-pe-care-sa-le-aseze-in-vitrina-19238698

Marius ANGHEL 30 Jul. 2022, 00:15 Liga 2
Pe aceeași temă