EXCLUSIV | Președintele Universității Cluj: ”Suntem un club solid financiar, care va aduce plus în Liga 1.” Ipoteza interesantă a lui Radu Constantea: ”Venirea domnului Șucu la Rapid, primul semnal, de ani buni, că fotbalul poate să fie o investiție”

Vlad MĂCICĂȘAN 01 Jun. 2022, 12:48 Liga 2
EXCLUSIV | Președintele Universității Cluj: ”Suntem un club solid financiar, care va aduce plus în Liga 1.” Ipoteza interesantă a lui Radu Constantea: ”Venirea domnului Șucu la Rapid, primul semnal, de ani buni, că fotbalul poate să fie o investiție”

Radu Constantea a fost în fruntea Universității Cluj și în 2016, când clubul a luat-o de la zero, din Liga a 4-a. După 6 ani și o scurtă perioadă în care a ieșit din conducere, la începutul sezonului recent încheiat a reușit să-l ducă în Liga 1 și spune că ”U” Cluj nu a avut datorii la jucători.

Anunță că a intrat în Liga 1 un club care își propune să nu fie dependent nici de banii publici, nici de drepturile tv și nici de un singur sponsor.

Constantea vorbește despre modelul occidental prin care se alcătuiește bugetul unui club, la care tinde să ajungă. Președintele Universității afirmă că ”șepcile roșii” au 26 de sponsori și că își propune un buget de 4,5 milioane de euro în noul sezon.

Constantea crede că intrarea lui Dan Șucu în fotbalul românesc, la Rapid, poate fi un semnal că oamenii cu afaceri importanți în România se vor apropia de echipele din Liga 1.

Oficialul lui ”U” Cluj a vorbit și de rivalitatea cu CFR.

Cât de mare este bucuria după această promovare?
A fost foarte mare bucuria. În primul rând pentru oraș, pentru suporteri, că am reușit să aduce echipa în Liga 1. Chiar dacă ne-am dorit mai repede să o facem, important este că suntem o structură stabilă, un club solid din punct de vedere financiar, cu infrastructura și baza de suporteri necesare pentru a aduce un plus pentru Liga 1.

Mai credeai în promovare după înfrângerea cu FC Hermannstadt?
Da, eram optimiști că avem o șansă reală. Unitatea și grupul cred că au făcut diferența.

Când a fost cel mai greu în toată această perioadă?
Cel mai greu a fost în 2019, când am ratat promovarea, la barajul cu FC Hermannstadt. N-am avut atunci poate experiența să gestionăm acea dezamăgire. S-au făcut mai multe greșeli pe parte de management sportiv, inclusiv plecarea lui Neluțu Sabău, care a lăsat un gol și am avut nevoie de timp să ne reorganizăm.

Radu Constantea: ”Nu avem datorii la jucători. Ne propunem un buget de 4 milioane de euro”

S-a vorbit despre faptul că ”U” Cluj nu are datorii la jucători. Este corect?
Da.

Cum se poate? Am văzut Petrolul și FC Hermannstadt, care au datorii. Vedem mereu echipe în Liga 1 cu datorii.
Până la urmă ține de bucătăria fiecărui club. Noi am reușit să ne finanțăm de la parteneri privați, avem contracte de sponsorizare cu mai multe companii și să nu depindem doar de o companie. În același timp, beneficiem și de cofinanțare de la Primărie, în proporție de 35 la sută din buget.

Ce buget a avut ”U” Cluj în sezonul competițional în care a promovat?
Spre 1,8 milioane de euro, dintre care 350.000 merg spre academie.

Ce buget își propune pentru Liga 1?
Am început să lucrăm încă din ianuarie și am proiectat trei variante de buget. Prima variantă era cea în care vom promova. Sperăm să avem un buget solid și o stabilitate financiară, unde cheltuielile să fie la nivelul încasărilor. Ne propunem undeva între 3,5 – 4 milioane de euro.

Poate fi obținut?
Da, dar urmează să mai purtăm discuții cu partenerii noștri.

Va fi ”U” Cluj un club lipsit de datorii și în viitor?
Da, acesta este unul dintre obiective. Vrem să nu avem datorii, în special în privința salariilor și a taxelor către bugetul stat.

Radu Constantea este consilier local al Municipiului Cluj-Napoca și un apropia al primarului Emil Boc

26 de firme dau bani la ”U” Cluj. ”Venirea domnului Șucu la Rapid este un semnal”

Câți sponsori are ”U” Cluj?
Astăzi putem vorbi de 26 de parteneri, fiecare cu sume diferite. Ne-am dorit să avem o piramidă a sponsorilor, care să ne permită să adăugăm și alții, iar în situația în care unul dintre ei nu continuă asta să nu ne afecteze în totalitate bugetul.

Este greu în fotbalul românesc să atragi sponsori? Vedem multe cluburi dependente de drepturile tv.
Depinde și de club. Pentru noi munca a fost mai ușoară, pentru că avem un brand foarte puternic în spate, o bază foarte mare de suporteri și un oraș cu putere economică. Dar cu siguranță lumea este destul de reticientă în a investi în fotbal. Sperăm ca odată cu venirea domnului Șucu la Rapid să se creeze o emulație în această privință.

Crezi că Dan Șucu poate schimba percepția oamenilor de afaceri asupra investițiilor în fotbal?
Este un semnal faptul că un om de afaceri serios a decis să se implice în fotbal. Primul semnal, de ani buni, că fotbalul poate să fie o investiție sau un partener de promovare a imaginii.

 

”Vrem ca 15 la sută din buget să revină din ticketing”

Te poți baza doar pe drepturile tv pentru a avea performanță în Liga 1?
Nu, nu ai cum. Noi încercăm să preluăm modelul cluburilor din afară, unde există trei structuri principale de finanțare. Drepturile tv reprezintă 28 – 30 la sută din buget, zona comercială, sponsorizări și contracte de publicitate, reprezintă 26 – 28 la sută din buget și mai există venituri de ”matchday operations” (ticketing – bilete vândute), care la cluburile de afară este între 25 la sută și 30 la sută din buget. În România, cele mai mari venituri din încasările de ticketing ajung 15 la sută. Acesta este și obiectivul nostru. Ar mai fi vânzarea de jucători, dar este un venit pe care nu-l poți proiecta an de an. În România mai există și varianta de cofinanțare de la autoritățile locale.

Sunt șanse să vină și un acționar majoritar?
Noi, fiind un ONG, nu putem vorbi de așa ceva. Putem vorbi doar de un membru asociat. Sunt șapte membri și recent am mai primit unul.

Așadar este exclus ca “U” Cluj să aibă un patron.
În actuala configurație, da. Dar, cu siguranță, dacă există interes se poate discuta orice variantă sau soluție.

Despre rivalitatea cu CFR: ”Este normal și civilizat să ne respectăm”

Te-au surprins felicitările venite de la conducătorii CFR-ului? Cum ți s-au părut?
Cred că este o normalitate într-un oraș european, așa cum și noi le-am trimis felicitări în urmă cu câțiva ani, când au câștigat campionatul. Este normal și civilizat să ne respectăm.

Își va face ”U’ Cluj o echipă care să lupte cu CFR? Ce obiectiv vă propuneți?
Sigur că noi mai avem de parcurs mai multe etape de dezvoltate. Am început de la zero, iar ei sunt la un alt nivel. Nu ne putem compara, dar rivalitatea sportivă aduce și progres. În primul rând, noi trebuie să ne consolidăm statutul de echipă de Liga 1.

Radu Constantea alături de Vasile Dâncu, actual ministru al Apărării, un personaj despre care se spune că ține din umbră frâiele fotbalului românesc, dar și că este un mare suporter al CFR Cluj.

Eric Lincar are deja contractul semnat în continuare?
I s-a prelungit automat.

Vor fi multe transferuri în această vară?
Acolo se ocupă cei din zona de conducere sportivă. Au susținerea noastră și o să încercăm să le oferim și bugetul necesar.

Va face ”U” Cluj transferuri și în conducere?
Nu, nu sunt discuții în acest sens.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/clujul-in-alb-si-negru-fanii-universitatii-se-aduna-in-centrul-orasului-ce-garanteaza-primarul-emil-boc-si-ce-spune-despre-rivalitatea-u-cfr-19233732

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-emil-boc-sef-de-galerie-in-vestiar-edilul-a-facut-show-dupa-ce-u-cluj-a-promovat-in-liga-1-si-a-declansat-fiesta-bravo-erik-ai-reusit-ceea-ce-putini-credeau-19233667

https://liga2.prosport.ro/seria-1/istoria-barajelor-in-fotbalul-romanesc-de-6-ori-au-promovat-echipele-provenite-din-esalonul-secund-de-la-sistemul-cu-play-off-play-out-doar-doua-au-ajuns-in-liga-1-cs-mioveni-si-u-19233662

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-si-foto-sarbatoare-in-chiloti-modul-in-care-jucatorii-universitatii-cluj-s-au-bucurat-in-stefan-cel-mare-pentru-promovarea-in-liga-1-in-fata-lui-dinamo-n-au-scapat-nici-ei-19233627

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-tescan-i-a-adus-pe-suporterii-universitatii-cluj-in-extaz-cu-golul-sau-superb-din-stefan-cel-mare-mi-am-pus-o-pe-stangul-si-am-incercat-sa-o-dau-la-coltul-lung-19233594

https://liga2.prosport.ro/seria-1/erik-lincar-s-a-racorit-dupa-ce-u-cluj-a-promovat-in-liga-1-antrenorul-mesaj-cu-tinta-directa-sa-vina-sa-si-ceara-scuze-atat-mi-as-dori-si-online-ori-19233595

Vlad MĂCICĂȘAN 01 Jun. 2022, 12:48 Liga 2
Pe aceeași temă