Pe urmele soțului! Natalia Plokhotnyuk, soția fotbalistului ucrainean Mykhaylo, de la Politehnica Iași, ar putea semna și ea cu clubul ieșean. ”Este o jucătoare foarte, foarte valoroasă”

Narcis POHOAȚĂ 23 Mar. 2022, 10:27 Diverse

Sportivii ucraineni încep să fie la mare căutare în România în perioada în care țara lor este invadată de Rusia și luptă pentru a-și apăra pământul. După ce fotbalistul Mykhaylo Plokhotnyuk (23 de ani) a semnat în urmă cu aproape două luni cu echipa de fotbal Politehnica Iași, soția sa, Natalia, l-ar putea urma. Dar nu la fotbal, ci la un alt sport, la tenis de masă.

Soția atacantului Politehnicii Iași Mykhaylo Plokhotnyuk e dorită la echipa de tenis de masă a clubului

Campioană în țara sa și componentă a lotului Ucrainei, Natalia Plokhotnyuk, fostă Aleksyeyenko (33 de ani), este dorită în echipa clubului universitar Politehnica Iași de către antrenoarea Maria Gaftea, iar mutarea s-ar putea perfecta dacă gruparea ieșeană va promova în Superligă.

”Am vorbit cu Natalia, a venit la sală și sper să mai vină, pentru că este o jucătoare foarte, foarte bună. Am văzut-o, am jucat cu ea, mi-am dat seama că este o jucătoare foarte valoroasă. Da, de ce nu, ar putea juca la noi, dar în Superligă, dacă vom promova. Natalia chiar ne-ar ajuta să mergem încrezătoare la meciurile din Superligă, să mergem să luptăm cu cele mai importante echipe”, a declarat, pentru ProSport, Maria Gaftea, antrenoarea echipei feminine de tenis de masă a clubului Politehnica Iași.

Natalia Plokhotnyuk: ”Ar fi o mândrie pentru mine să joc pentru Politehnica Iași”

Venită de ceva timp în România, pentru a fi alături de soțul său, fotbalist la Politehnica Iași, echipă pentru care a marcat deja trei goluri în patru meciuri în acest an, Natalia nu ar spune nu unei oferte de a deveni jucătoarea clubului Politehnica, în Superligă, dacă formația ieșeană va promova.

”Îi sunt recunoscătoare Mariei (n.r. antrenoarei Maria Gaftea), care m-a întâmpinat cu multă prietenie și îmi doresc ca echipa ieșeană să-și îndeplinească obiectivul și să promoveze în Superligă. Ar fi o mândrie pentru mine să joc pentru un club atât de important precum Politehnica Iași, dacă ar fi posibil. Pentru mine va fi o țară nouă, un campionat nou. După experiența excelentă în Extraliga Ucrainei și Poloniei, cu siguranță aș putea obține rezultate foarte bune și în România”, a declarat, pentru ProSport, Natalia, soția atacantului Mykhaylo Plokhotnyuk, de la Politehnica Iași.

S-au cunoscut la tenis de masă

Componentă a echipei Ucrainei, Natalia a dezvăluit că l-a cunoscut pe actualul său soț în sala de tenis de masă, actualul atacant al Politehnicii fiind pasionat de acest sport.

”Soțul meu, Mykhaylo, nu este doar un fotbalist profesionist, ci și pasionat de tenis de masă, un bun jucător amator de tenis de masă. De fapt, prima noastră întâlnire s-a petrecut ca antrenor și student, în urmă cu câțiva ani, când el a încercat să facă primii pași în tenisul de masă. Ne place mult să petrecem timpul liber împreună, nu contează că este fotbal, tenis de masă, plimbări, vizite la muzee sau obiective turistice. Și aș fi foarte fericită să putem juca amândoi la același club din Iași, Politehnica”, a mai spus Natalia.

Fetele de la Politehnica Iași, la un pas de promovarea în Superligă

Echipa clubului universitar Politehnica Iași a încheiat campionatul Diviziei A (liga a doua) pe primul loc și va juca barajul pentru promovarea în Superligă cu CSM Moinești, echipă pe care a învins-o în returul campionatului cu 3-0.

În turneul contând pentru retur, desfășurat la Moinești, echipa formată din Maria Gaftea (antrenor și jucător), Andreea Postudor, Claudia Caragea și Vlada Caraulnaia au obținut 6 victorii în cele 7 meciuri disputate și cu cele 25 de puncte acumulate (12 în tur și 13 în retur) s-a clasat pe primul loc.

Luna viitoare, ieșencele vor juca barajul pentru promovare în Superligă cu echipa din Moinești, locul 4 la finalul Diviziei A.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-a-marcat-dar-are-inima-franta-ucraineanul-plokhotnyuk-nu-s-a-putut-bucura-pe-deplin-de-primul-sau-gol-la-poli-iasi-plang-cand-vad-imaginile-din-ucraina-la-televizor-este-o-cata-19222251

https://liga2.prosport.ro/seria-1/iesenii-traiesc-periculos-poli-iasi-a-castigat-un-singur-meci-din-patru-in-acest-debut-de-an-si-nu-a-scapat-inca-de-emotiile-retrogradarii-19224235

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-dupa-remiza-iasiului-cu-selimbar-dupa-aspectul-jocului-puteam-sa-castigam-dar-la-fel-de-bine-puteam-sa-si-pierdem-19223982

Narcis POHOAȚĂ 23 Mar. 2022, 10:27 Diverse
Pe aceeași temă