Chiar dacă emoțiile retrogradării nu s-au risipit în totalitate, diferența față de locul de baraj fiind de doar 4 puncte, oficialii Politehnicii Iași caută în paralel soluții și pentru sezonul viitor, când obiectivul va fi revenirea în Liga 1. În acest sens, stafful clubului din Copou a decis să-l readucă la pregătire pe belgianul Floriano Vanzo, care, însă, nu va avea drept de joc în play-out.
Inițial, ieșenii ar fi vrut să-l legitimeze pentru partea a doua a campionatului, însă Vanzo nu mai are drept de joc în România până în vară. Pentru a nu-l pierde pe jucător, considerat un transfer util în linia mediană, Poli l-a readus pe Vanzo pentru a se antrena cu echipa, urmând să fie apt de joc din stagiunea viitoare.
Antrenorul Costel Enache consideră că Poli Iași are nevoie de un jucător ca Floriano Vanzo, la închidere.
”Vanzo e un jucător care poate ajuta foarte mult echipa noastră. Este un jucător cu maturitate, care dă o notă de agresivitate pozitivă la mijlocul terenului. E un jucător aprig să spun așa, care poate fi util echipei în linia mediană, mai ales că acolo suferim. Ne trebuie puțină concurență, ne trebuie variante, pentru că fiecare jucător vine cu ceva anume. Sunt meciuri în care vrei un pic de forță sau vrei calitate defensivă, în alte meciuri, cum a fost cel cu Astra, ai nevoie de un jucător care să construiască, să paseze bine, să destabilizeze un adversar care se apără supranumeric. Din punctul acesta de vedere orice jucător e foarte bun. Vanzo nu poate juca în România până la vară, va fi apt din sezonul viitor pentru noi. E un transfer de siguranță, să nu-l pierdem”, a explicat Costel Enache.
Mijlocașul belgian Floriano Vanzo, 28 de ani în luna aprilie, s-a mai pregătit cu Poli în această iarnă și chiar a evoluat în amicalul cu Petrolul Ploiești, câștigat de ieșeni cu 2-0.
Vanzo revine astfel în Copou, unde a mai evoluat în sezonul trecut, în Liga 1, după despărțirea de Iași belgianul bifând 10 meciuri la Academica Clinceni.
Născut pe 28 aprilie 1994, în Belgia, Vanzo a evoluat în perioada junioratului la echipele Tubize, Club Brugge (Belgia), Parma (Italia) și Gorica (Slovenia), iar la seniori a jucat la formațiile belgiene Waasland Beveren și Virton.
”Vanzo nu mai intră în vederile noastre. Agentul lui ne-a transmis ceva, dar el încă nu este jucător liber și nu putem să-l luăm”, spunea președintele CD Cornel Șfaițer într-un interviu acordat Liga2.ro la finalul lunii februarie. Între timp situația belgianului pare că s-a schimbat.
Dacă Vanzo nu are drept de joc, în schimb, mijlocașul defensiv John Bankole Kamara a semnat deja cu Poli și ar putea debuta în chiar primul meci din play-out, cel din deplasare, cu CS Comunal Șelimbăr.
”Kamara a jucat la Cupa Africii în acest an, dar a făcut o pauză de 2-3 săptămâni și încercăm să-l aducem cât mai repede la un nivel bun de joc”, a precizat antrenorul Costel Enache.
În vârstă de 33 de ani, Kamara are 21 de selecții în naționala statului Sierra Leone și a jucat în luna ianuarie la Cupa Africii pe Națiuni, în Camerun, fiind integralist în toate cele trei meciuri din grupa E, cu Algeria (scor 0-0), Coasta de Fildeș (2-2) și Guineea Ecuatorială (0-1).
Născut pe 5 decembrie 1988, Kamara a jucat ultima oară în Azerbaidjan, la formația Keshla, iar în carieră a mai evoluat la echipele Tadamon Sour (Liban), Apollon Smyrnis (Grecia), Lamia (Grecia), Aris Salonic (Grecia), FC Riga (Letonia) și Kaisar (Kazahstan).
Oficialii ieșeni testează și alte piste, în încercarea de a întări și postul de mijlocaș de bandă, acolo unde antrenorul Costel Enache are puține soluții.
Președintele Consiliului Director, Cornel Șfaițer, tratează în această perioadă cu mai mulți jucători străini și sunt șanse mari ca în zilele următoare să vină sub comanda lui Costel Enache un mijlocaș lateral francez.
”Am tot căutat jucători, pentru că am puține variante. Am doar trei mijlocași laterali și pentru nivelul competiției e cam puțin”, spune Enache.
Altfel, ieșenii au perfectat un meci amical cu prim-divizionara FC Botoșani, în week-end-ul în care primele două ligi ale României vor fi întrerupte pentru meciurile echipelor naționale. Partida se va disputa sâmbătă, 26 martie, la Botoșani, ora urmând să fie stabilită ulterior.
Poli Iași mai are de disputat șase meciuri în acest sezon de Liga 2, fiind repartizată în Grupa A a play-out-ului după ce sezonul regular l-a încheiat pe locul 11, cu 25 de puncte acumulate în 19 jocuri. Sâmbătă, de la ora 11:00, Poli Iași joacă în deplasare cu CS Comunal Șelimbăr, de această dată la Râmnicu Vâlcea, nu la Avrig, unde și-a disputat până acum meciurile de acasă echipa sibiană.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-spera-ca-poli-iasi-sa-fie-scapata-de-grijile-retrogradarii-inaintea-ultimelor-doua-etape-cornel-sfaiter-nu-ne-dorim-un-meci-decisiv-cu-poli-timisoara-19223300
https://liga2.prosport.ro/seria-1/play-off-ul-ligii-2-incepe-cu-un-meci-de-foc-intre-primele-doua-clasate-in-play-out-un-singur-joc-nu-se-disputa-la-matineu-programul-primei-etape-19223303
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ucraineanul-mykhaylo-plokhotnyuk-eroul-meciului-politehnicii-iasi-cu-astra-zi-in-care-a-implinit-23-de-ani-a-fost-una-dintre-cele-mai-frumoase-aniversari-ale-mele-19223160
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-grupei-a-a-play-out-ului-ligii-2-politehnica-iasi-politehnica-timisoara-se-joaca-tocmai-in-etapa-a-6-a-19223263
https://liga2.prosport.ro/seria-1/de-la-cupa-africii-in-copou-mijlocas-din-sierra-leone-la-poli-iasi-19222516