În timp ce primarul Brașovului Allen Coliban face apel public către suporteri să se alăture noului proiect fotbalistic FC Brașov Steagul Renaște, fosta ACS Scotch Club, echipa căreia nou-promovata în Liga 2 Corona Brașov i-a cesionat locul în campionat, stegarii își văd de propria echipă și de parcursul ei, refuzând să se asocieze cu formația controlată politic și care se vrea a fi noul FC Brașov.
SR Brașov, clubul din Liga 3 susținut de suporterii falimentarei FC Brașov, și-a numit, ieri, o nouă conducere tehnică și astăzi, 23 iulie, începe pregătirea pentru noul sezon de Liga 3. ”Ne păstrăm argumentele contra. Stegarii nu și-au câștigat dreptul de a evolua în divizia secundă a fotbalului românesc. Nici nu considerăm moral să ardem etapele. Suntem în 2021 și conceptul de fotbal îl vedem diferit într-un fotbal ghidat imoral de FRF și legile sportului stabilite de mediul politic”, e concluzia Ligii Suporterilor Stegari.
Fostul internațional Tiberiu Ghioane (40 de ani) este noul antrenor principal al SR Brașov, iar Robert Elek (33 de ani) va rămâne jucător, dar va îndeplini și funcția de antrenor secund. Anunțul a fost făcut ieri, 22 iulie, de către echipa care în această vară a fost aproape de promovarea în Liga 2, jucând primul baraj, însă pierzându-l în fața celor de Vedița Colonești, pe care avea să fie eliminată de la al doilea baraj de Corona.
”TIBI GHIOANE & ROBERT ELEK – NOII ANTRENORI AI SEZONULUI 2021-2022!
Începând cu acest sezon vom avea în rolul de antrenor principal un nume consacrat al fotbalului, cu 49 de meciuri la activ și 2 goluri în Champions League ca jucător la Dinamo Kiev, începându-și cariera de antrenor la două echipe locale: ACS Prejmer și Precizia Săcele, pe domnul Tiberiu Ghioane, iar din postura de antrenor secund și jucător, nimeni altul decât formidabilul nostru atacant din returul sezonului 2020-2021, marcatorul a 5 goluri spectaculoase pentru Steagu’, Robert Elek!
Familia Stegară vă urează BUN VENIT și ne bucurăm că veți fi alături de noi în acest sezon!”, a anunțat SR Brașov.
Tiberiu Ghioane, fost jucător la FC Brașov, Rapid și Dinamo Kiev, a făcut o confuzie la primul interviu în noua sa calitate, de antrenor principal al SR Brașov. Fostul internațional român a confundat sau nu știe că echipa pe care tocmai a preluat-o nu este FC Brașov.
”E un moment important în cariera mea. Vin pe un post care a fost ocupat de antrenori legendari, pot să spun așa. O să enumăr numai Paul Enache, Gabi Stan, Răzvan Lucescu, Isăilă, deci vin după o pleiadă de antrenori care au avut rezultate și sper să mă ridic la nivelul așteptărilor. Obiectivul pe prima parte a sezonului este să încercăm să ne apropiem de locurile de play-off și după cantonamentul din iarnă, la fel, să mergem în play-off, și după aia, să mergem mai departe.
Suporterii să fie alături de noi, cum au fost și anul trecut și anii trecuți și să vină într-un număr cât mai mare la stadion, și în meciurile de acasă și în deplasare, și noi nu îi vom dezamăgi”, a spus Ghioane.
Atacantul Robert Elek va continua cu SR Brașov și în noul sezon de Liga 3, echipă cu care a semnat la începutul acestui an, însă acum va fi și antrenor secund.
”Sunt foarte optimist, deoarece chiar îmi doream să o iau și pe drumul ăsta, ca antrenor. Sunt bucuros. Vreau să le fac cât mai bine pe ambele (n.r. – referindu-se la continuarea ca jucător, dar și la începutul de antrenorat). Sunt sigur că din punct de vedere sportiv, ca și jucător, lumea mă cunoaște, știe că o să dau totul pe teren, iar ca și antrenor secund o să încerc să-l ajut cât mai mult pe Tibi, să fiu alături de băieți în vestiar, să le dau un sfat celor mai tineri, să le dau un pic din experiența mea și să-i învăț exact ceea ce am învățat și eu de-a lungul anilor din fotbal.
Suporterii să vină în număr cât mai mare alături de noi, mai ales în situația în care suntem. Noi avem nevoie de ei în număr cât mai mare, vrem să-i facem fericiți. Deocamdată nu le promitem foarte multe, dar împreună sunt sigur că o să facem lucruri frumoase”, a spus Robert Elek, care în cariera sa a evolua la echipe ca Oțelul, CF Brăila, Petrolul, FC Bihor, Unirea Tărlungeni, ACS Poli Timișoara, FC Botoșani, Juventus București, Sportul Snagov sau Steaua.
În sezonul trecut, SR Brașov a fost condusă de Liviu Nicolae, Ioan Naghi și Daniel Bona.
Legenda fotbalului brașovean Ioan Naghi va continua la echipa suporterilor stegari ca director tehnic.
”IOAN NAGY – CONTINUĂ LA SR BRAȘOV CA DIRECTOR TEHNIC AL SEZONULUI 2021-2022
Legenda vie a Steagului, Ioan Nagy, omul cu peste 420 de meciuri și 10 goluri pentru STEAGU’ în toate competițiile de-a lungul unei cariere de 18 ani, confirmă drumul său alături de echipa suporterilor stegari”, a anunțat SR Brașov.
”Sunt fericit să rămân în această echipă tânără, în echipa suporterilor. Am avut o colaborare foarte bună sezonul trecut, un sezon în care s-au îmbunătățit foarte multe lucruri în activitatea clubului și sunt încrezător că împreună vom face lucruri frumoase! Abia aștept reunirea de vineri și pe această cale doresc să invit toți suporterii Steagului să ne fie alături vineri, începând cu orele 19.00 pe Tineretului!”, a spus Ioan Nagy.
Pe de altă parte, Liga Suporterilor Stegari a avut un mesaj pentru primarul Allen Coliban și proiectul său FC Brașov Steagul Renaște:
”Te salutăm, Allen Coliban!
Pe scurt, președintele clubului SR Brașov nu are doar rolul de președinte, este și reprezentantul desemnat de suporterii stegari care au decis cu majoritate, după cum se vede din reacții, să nu accepte oferta cu Liga 2 pe care o consideră jignitoare la adresa istoriei Steagului. Iar datoriile făcute de alții, nu de noi, efectiv nu am putut să le stingem atât de repede pe cât s-a dorit. Am avut și meciuri de organizat. Și plăți curente de făcut.
În detaliu, invităm proaspătul președinte Ioan Mărginean din Liga 2, consilierii locali din board, cât și pe toți cei care reprezintă neoficial clubul din Liga 2, să participe vineri la ora 19:00 la Stadionul Silviu Ploeșteanu (Tineretului) pentru a le explica oamenilor cum îi pot ajuta pe suporteri, cum le dau ticketingul și marketingul pentru bani de deplasare, coregrafie și amenzi. Pentru că i-au înțeles perfect pe ei și fenomenul care ne oferă nopți nedormite, voci răgușite și instinctul nebun de a face voluntariat 4 ani pentru idealul unui club sănătos.
În rest, ne păstrăm argumentele contra. Stegarii nu și-au câștigat dreptul de a evolua în divizia secundă a fotbalului românesc. Nici nu considerăm moral să ardem etapele. Suntem în 2021 și conceptul de fotbal îl vedem diferit într-un fotbal ghidat imoral de FRF și legile sportului stabilite de mediul politic.
#SteagulRenaște prin noi!”
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-marginean-este-presedintele-echipei-fc-brasov-steagul-renaste-apelul-primarului-allen-coliban-fata-de-suporterii-stegari-si-planul-primului-conducator-al-clubului-care-se-doreste-a-fi-noul-fc-br-19192543
https://liga2.prosport.ro/liga-4/dan-bona-pleaca-din-fotbalul-brasovean-dupa-27-de-ani-este-in-declin-total-infrastructura-este-inexistenta-va-conduce-retezatul-hateg-19191053