Legendarul fotbalist al Brașovului Ioan Naghi împlinește astăzi, 8 noiembrie 2023, 69 de ani.
Naghi este originar din Corvinești, sat din județul Bistrița-Năsăud, iar în Brașov a ajuns în 1971, unde a jucat până în 1990. A evoluat în 421 de meciuri în tricoul galben-negru și a marcat 10 goluri.
S-a lăsat de fotbal chiar înainte de Revoluție, forțat de cei din conducerea clubului. ”Aveam 36 de ani și mi s-a spus că sunt bătrân. Hai, la revedere!”, își amintește Naghi. După Campionatul Mondial din 1990 din Italia, Naghi a urmat cursurile de antrenori de la Coverciano (Italia), alături de Gino Iorgulescu și Sorin Cîrțu.
S-a impus rapid la Steagu și pentru mulți ani a fost căpitanul echipei. ”Eu am ajuns la Brașov din Divizia B de la Corvinul. Am avut și alte oferte din țară, dar eu am ales Brașovul. La Steagu era atunci un președinte care ținea mult la jucătorii tineri. Ion Indrei se numea. Pe vremea aceea Brașovul avea jucători valoroși, acum nu mai găsești așa ceva. Am ajuns la Brașov într-un vestiar greu, dar am fost primit foarte bine chiar dacă nu eram brașovean. M-au ajutat mult Pescaru, Adamache, Ivăncescu. Aveam o echipă care se bătea cu forțele campionatului. Nu am reușit să luăm campionatul, dar așa erau vremurile, așa era sistemul… Pescaru a fost mereu un fotbalist special al Brașovului. Putea să joace pe orice post din teren și lovea mingea perfect cu ambele picioare”, a povestit Ioan Naghi pentru Monitorul Expres.
În cei 19 ani cât a evoluat la Brașov, Naghi s-a duelat cu adversari redutabili. Din marii atacanți ai României acelor ani, Naghi spune că cele mai mari probleme le-a avut cu Florea Dumitrache de la Dinamo.
”Am jucat contra unor adversari de clasă. Dumitrache era pericolul numărul 1. Au mai fost Dudu Georgescu (Dinamo) și Rodion Cămătaru (Universitatea Craiova), doi atacanți foarte puternici. Ce lupte grele am dus cu ei! Pe finalul carierei am avut adevărate lupte și cu Marcel Coraș (UTA și Sportul). Stăteam în spatele lui și nu mai vedeam terenul, așa era de lat în spate! Dar, până la urmă, m-am descurcat cum știam eu mai bine”, povestește fostul mare fotbalist al Brașovului.
După Revoluție, Naghi a fost pentru scurt timp antrenor principal la FC Brașov, după care a preferat un pas în spate ca ”secund” al lui Răzvan Lucescu, Marius Lăcătuș, Marin Barbu sau Daniel Isăilă.
”Mie niciodată nu mi-a plăcut implicarea politică, văd că așa se întâmplă și acum. Am preferat să stau în banca mea și să-i ajut pe alții cu experiența mea din fotbal. Răzvan și-a început cariera de antrenor la Brașov și am văzut rapid că are calități. Nu a avut rezultate la început, dar Ioan Neculaie a avut răbdare. Poate și pentru că numele contează în fotbalul românesc, iar Lucescu este un nume uriaș”, a spus Ioan Naghi.
Fotbalul brașovean traversează o perioadă mai mult decât delicată. Fără echipă în primele două ligi din România, fotbalul brașovean se zbate în mediocritate, iar Ioan Naghi face o previziune sumbră.
”Brașovul este un oraș important, sunt oameni cu bani, dar cine ne conduce nu are interes să facă o echipă adevărată. Totul depinde de cei care ne conduc. Mie politica nu mi-a plăcut niciodată. Am avut propuneri după ’90 să intru în politică, dar eu nu sunt făcut pentru așa ceva. Ce să fac, să mint oamenii? Eu vă spun un lucru, nu știu cât mai trăiesc, dar nu cred că o să mai prind Brașovul în prima ligă!”, a mai spus Naghi, care din 2018 este director tehnic la SR Brașov, echipa suporterilor brașoveni. ”Eu am ajuns la SR Brașov la rugămintea lui Florin Stîngă, fostul meu elev la FC Brașov. De atunci am rămas la echipă în rol de director tehnic. Ajut cât pot. Acest sezon este cel mai dificil și asta din cauza situației lotului. Sunt mulți copii care sunt la primul sezon la seniori. De asta a și intrat și Pîrvu pe teren la 53 de ani”, a declarat Nagi.
Ca antrenor, Naghi a lucrat cu câțiva patroni din fotbalul românesc, Ioan Neculae, Gigi Becali sau Gheorghe Ștefan. Dintre cei trei, Naghi spune că ”Pinalti” Gheorghe Ștefan chiar se pricepea la fotbal.
”Pinalti chiar se pricepea la fotbal, ăsta e adevărul”, spune Naghi, care nu este surprins de faptul că FCSB nu a mai luat campionatul de ani buni. ”Chiar nu mă surprinde că FCSB nu a luat titlul în ultimii ani. FCSB e echipa lui Gigi Becali, el dă banii și face ce vrea. Când am fost cu Marius Lăcătuș la FCSB implicarea lui Gigi nu era ca acum. Mai avea el un jucător preferat, îl băgam dar nu de la început”, a povestit aniversatul zilei.
”Fotbaliștii de acum au alte priorități, telefoane, rețele de socializare… Fotbalul se joacă cu picioarele, dar pentru asta îți trebuie inteligență și multă ambiție”
Ioan Naghi, director tehnic SR Brașov
Foto: Monitorul Expres
https://liga2.prosport.ro/liga-3/vladut-mocanu-de-la-rapid-brodoc-campion-mondial-la-minifotbal-cu-nationala-romaniei-19292246
https://liga2.prosport.ro/special/juniori/fc-brasov-depunctat-de-frf-echipa-u19-a-clubului-incepe-sa-fie-afectata-direct-de-haosul-care-a-fost-la-trupa-de-seniori-desfiintata-dupa-excluderea-din-liga-2-19292077
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/prima-vizita-de-lucru-la-noul-stadion-care-se-construieste-in-targoviste-19291359
https://liga2.prosport.ro/special/juniori/fc-brasov-u17-si-u19-in-play-off-ul-campionatului-national-19290657
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cosmetizare-la-stadionul-bucegi-din-rasnov-19291308
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ionut-pirvu-gol-in-liga-3-la-53-de-ani-19290579